VIDEO Barack Obama: "SUA a trecut pe lângă o catastrofă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama nu vrea ca incidentul aviatic de Crăciun să se mai repete
Barack Obama nu vrea ca incidentul aviatic de Crăciun să se mai repete

Preşedintele Barack Obama a afirmat marţi, cu prilejul unei întâlniri avute cu şefii serviciilor de informaţii, că Statele Unite ale Americii (SUA) au trecut foarte aproape pe lângă o catastrofă în momentul tentativei eşuate de atentat terorist de la 25 decembrie, a relatat un înalt responsabil citat de AFP.

'A fost un atentat ratat care ar fi putut fi un dezastru. Am scăpat, dar de puţin', ar fi declarat Obama la această reuniune consacrată tentativei ratate de atentat a unui nigerian care încercat să arunce în aer, de Crăciun, un avion cu 290 de persoane la bord, care efectua o cursă între Amsterdam şi Detroit.

Umar Farouk Abdulmutallab, de 23 de ani, a încercat să detoneze bomba artizanală aflată asupra sa cu puţin timp înainte de aterizare. Dar dispozitivul nu a funcţionat decât parţial, iar suspectul, care a suferit arsuri, a putut fi imobilizat de pasageri.

Preşedintele SUA a mai declarat că atentatul 'a fost împiedicat de persoane curajoase şi nu pentru că dispozitivul de securitate a funcţionat', iar acest lucru, a mai spus el, 'este inacceptabil'.

Potrivit aceluiaşi responsabil, care a făcut declaraţii sub protecţia anonimatului, preşedintele i-a avertizat pe participanţii la reuniune să nu încerce să găsească ţapi ispăşitori. 'Nu voi tolera tendinţa de a fi arătaţi oameni cu degetul', ar mai fi atras atenţia Obama în cursul întrevederii cu şefii serviciilor speciale.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite