VIDEO Un bărbat, arestat la Catedrala Saint-Patrick din New York cu bidoane de benzină şi brichete asupra sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Politişti mobilizaţi în faţa Catedralei Saint-Patrick din New York Captură YouTube
Politişti mobilizaţi în faţa Catedralei Saint-Patrick din New York Captură YouTube

Un bărbat a fost arestat după ce a pătruns în Catedrala Saint-Patrick din New York cu două bidoane de benzină şi brichete asupra sa, la câteva zile după incendiul care a devastat Catedrala Notre-Dame de Paris, relatează AFP.

Bărbatul arestat a declarat că a vrut să scurteze drumul prin catedrală, după ce maşina sa a rămas în pană de benzină, însă răspunsurile îi erau ”incoerente şi evazive”, potrivit adjunctului comisarului Departamentului de Poliţie al New Yorkului (NYPD) John Miller.

”Nu ştim care era starea sa de spirit, care îi era motivaţia”, a declarat într-o conferinţă de presă, miercuri seara, Miller.

Bărbatul a fost oprit de către un agent de securitate, care l-a întrebat unde se duce şi l-a informat că nu poate intra în catedrală cu acele obiecte asupra sa, potrivit poliţiei.

”În acel moment, pare că a curs benzină pe jos, în timp ce acesta se întorcea”, a declarat John Miller.

Agenţi de la biroul de luptă împotriva terorismului din cadrul NYPD l-au prins, au interogat şi arestat pe bărbat.

”El spune că traversa catedrala, că maşina sa nu mai avea benzină”, a declarat Miller. ”Noi i-am verificat maşina şi avea bezină, iar el a fost arestat”, a precizat el.

Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, era ”cunoscut serviciilor poliţiei”, care-i analizau antecedentele.

Construcţia Catedralei Saint-Patrick s-a încheiat în 1878. Edificiul a fost extins ulterior, iar o restaurare s-a încheiat în 2015.

Un incendiu a provocat, luni, pagube imense Catedralei gotice Notre-Dame de Paris, unul dintre cele mai vizitate monumente din lume.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite