VIDEO Plonjonul disperat al unui poliţist american care încearcă să prindă un traficant de droguri care evada din sala de judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce era condamnat la şase luni de închisoare pentru trafic de droguri, Nickolaus Garrison a reuşit să evadeze, provocând o încercare disperată a unui poliţist de a-l prinde.

Întâmplarea a avut loc într-o sală de judecată din Ohio, de unde Garrison a reuşit să scape, după ce s-a eliberat de cei doi poliţişti care îl ţineau. Inculpatul a luat-o la fugă printr-o altă sală, ajungând într-un final la o scară pe care a coborât-o rapid, cu oamenii legii pe urmele sale.

În încercarea disperată de a-l prinde, unul dintre aceştia s-a aruncat cu capul înainte, peste balustrada scării, însă plonjonul său nu a avut succes. Ofiţerul s-a lovit la cap şi şi-a rupt câteva coaste, fiind ulterior internat într-un spital.

Nici Harrison nu a fost mai norocos, evadarea traficantului de droguri fiind una scurtă - el a fost prins la doar trei zile după această filmare, aflându-se acum din nou în custodia poliţiei, conform BBC.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite