Automobilul fără frontiere cu primăvara

Primăvara dezgheaţă toate simţurile, senzorii noştri înmuguresc pentru a capta lumea, lumină, bucuria, libertatea.

Libertatea este mişcare. Mişcarea în spaţiul fizic, într-una cele mai dinamice şi mai extaziante forme - în afară de cea aeriană sau submarină - este cea pe roţi. Dar cu condiţia de a elimina frontiera materială care te separă de lume. Trage jos coviltirul! Ia-o printre vii la Jidvei, prin poieni spre Suceviţa, pe malul mării la Costineşti, peste munte în Făgăraş.

Bucură-te de libertatea lumii care o întâlneşte pe a ta: de libertatea aerului tare şi curat de a-ţi intra în nări, în păr, în minte, clăteşte-ţi ochii istoviţi de imagini cu praf, tramvaie şi balamuc. Bucură-te de libertatea izurilor, a parfumurilor, a mirosurilor, pe care nu o poţi percepe niciodată dintr-o maşină închisă, oricâte geamuri ai deschide. E adevărat, prin parfumul îmbătător al câmpurilor galbene de răpită care dă în floare te mai loveşte câteodată şi o împuţiciune de la vreo pisică moartă sau de la vreun cauciuc ars, dar aşa descoperi culorile lumii cu simţul olfactiv, aşa înţelegi să auzi culoarea rapiţei şi să guşti muzica aerului.

Libertatea, într-una din cele mai dinamice şi mai extaziante forme, este cea pe roţi. Dar cu condiţia de a elimina frontiera materială dintre tine şi lume. Trage jos coviltirul!

Bine, asta am învăţat-o şi cu căruţa sau cu şareta. Motorizat, impresiile devin însă mai dinamice, capătă noi intensităţi. Aşa a început, de fapt, automobilismul, de la primul Benz (1885), Rolls-Royce Silver Ghost (1907), Ford T Cabriolet (1908) sau Renault Cabrio (1910). Noţiunea de cabriolet au introdus-o francezii (cabrioler – a face salturi prin aer). Bineînţeles că englezii nu au putut adopta o definiţie franţuzească, aşa cum nu au adoptat nici regula cu mersul pe dreapta, dar asta e farmecul lor, extins până la inch pe desene şi pint la bere. Aşa că superbele lor maşini decapotate - de la Triumph şi Jaguar până la MG – au căpătat definiţia de Roadster. Italienii nu s-au lăsat mai prejos, botezând fascinantele lor decapotabile – Alfa Romeo, Fiat, Ferrari – Spider. Au mai apărut, din motive comerciale şi alte definiţii interesante ale maşinilor cabrio: Spyder, Speedster, Runabout, Targa, dar să nu uităm nici istoricele Phaeton sau Landauet.

Cine vrea, mai găseşte diferenţe care justificau odată clasificările. Roadsterele fuseseră iniţial concepute special ca maşini deschise, cu două locuri şi două portiere. Cabrioletele erau şi sunt, în general, transformate din modele cu caroserii închise, mai ales din coupeuri, dar cu şasiul întărit, din cauza efectului cutiei de pantofi: ridici capacul, modifici rezistenta cutiei. Mai nou, clasificările ţin doar de marketing.

Dar să revenim la libertatea pe roţi şi la formele ei:

Berlin, Kurfürstendamm, adică Promenada Hai-Să-Ne-Fălim, acum câteva zile: în vitrine Rolex, Breitling, Budapester, Tesla, BMW, Audi, Bentley, peste vitrine nume sacre precum Gucci, Chanel, Louis Vuitton, lângă vitrine băieţi foarte bine clădiţi, în costume negre. Pe trotuare, purtătoare de Dior sau de ţoale din Obor, flăcăi bine dispuşi, pe lângă costumaţi vădit sus-puşi. Pe carosabil autobuze galbene şi roşii cu etaj sau fără, biciclete de curse sau de bunici, Harley Davidson cu mult crom, cărăbuşi cu coviltir, Jeep-uri cu blondine. Şi muguri pleznind. Da, pe lângă carosabil, adică în pomii de pe banda dintre cele două sensuri, pomi printre care sunt parcate mereu toate rarităţile pe roţi din lume. Ieşisem de la teatru râzând. Deodată văzurăm, înaintând după un Trabant şi pe lângă două autobuze o bijuterie de decapotabilă poleită cu aur, cu fotolii albe de piele, şi cu dâre luminoase de neon alb înăuntru şi afară: Lamborghini Avenador Roadster. În el doi tinerei care savurau mai mult privirile trecătorilor decât cursa printre gazele eşapate de Trabant şi de autobuze. După Hard Rock Cafe întoarseră pe sensul opus şi, uite aşa, îşi făcură un circuit închis, repetat, probabil, până la căderea nopţii.

Dimineaţă aflarăm că nişte şeici tinerei îşi aduceau maşinuţele aurite şi decapotate cu avionul, din ţările de baştină mustind de petrol, la Geneva, Londra şi Berlin, pentru asemenea reprezentaţii. Fiecare cu păsărica lui de primăvară.

Şeici tinerei îşi aduc Lamborghini-urile aurite şi decapotate cu Boeing-ul din ţările de baştină care mustesc de petrol, la Geneva, Londra şi Berlin pentru a se juca pe asfalt, printre autobuze, motorete şi biciclete.

James Bond, alias Pierce Brosnan, folosea un cabriolet, mai bine zis roadster, impozant, BMW Z8 pentru reprezentaţii mai dure. Eu însumi am folosit mulţi ani unul similar, pentru educarea motorului, la cererea producătorului. Doar ca al lui Bond era gri, al meu negru. Părul lui Bond era negru, al meu cam gri.

O bucurie să vezi cerul, accelerând de pe loc la suta pe oră în 3,4 secunde? Printre autobuze şi tramvaie, nu prea, pe străzi libere care taie câmpurile, da şi iar da! Am entuziasmat cu libertatea asta pe roţi mulţi copiloţi – parlamentari, miniştri, studenţi, blondine de la televiziune, dar şi dragi colegi de la universităţi româneşti. Câte unul se făcea mai galben, câte un altul aluneca subit pe scaun sub bord, dar cei mai mulţi savurau o fericire aparte. Mi-au plăcut aceste studii la fel de mult ca studiul monstrului de motor. Partea proastă e alta: o asemenea ghiulea-bijuterie pe roţi e o continuă provocare pentru toţi băieţaşii cu Golfuri sau BMW-uri şmecherite, care tot încearcă să te urmărească, să te acroşeze, să-ţi taie calea. Vorba şoricelului, care vrea neapărat să-l face atent pe elefant, pe pod: „te-ai prins ce tropăim?“ Obositor. Doar motocicliştii au maniere de bărbaţi adevăraţi. Pe la stopuri îmi apărea mereu câte unul în stânga, rugându-mă: nu poţi s-o turezi puţin? O turam ca lumea, şi îl auzeam: „Doamne, ce muzică“.

Apropo de motociclişti: în general ei cred că deţin libertatea pe roţi. Am mulţi prieteni cu bijuterii pe două roţi, mari, cromate şi grele sau sprintare ca nişte căprioare. Dar mereu îi tachinez, iar ei râd cu înţelegere: „tu eşti încotoşmănat în combinezonul ăla cu airbag şi cu casca de astronaut, adică ai graniţe solide cu lumea, eu am cămaşă hawaiană şi capul liber, fără graniţe cu lumea. Frumoasa ta e în şa, în spatele tău, dârdâind de frică, ceea ce tu simţi, a mea e în dreapta, o văd, simt cum se bucură şi sunt fericit“. Şi totuşi, nimic de zis, motocicleta e un alt fel de beţie decât cabrioleta.  

Bine, dar cum rămâne cu cabrioleta care te transporta spre libertate? Ghiuleaua lui Bond nu, Lamborghini pe lângă tramvai, iar nu. Şi atunci?

Depinde.

Dacă treci peste Golden Gate la San Francisco, venind dinspre Bodega Bay, şi o iei pe malul Pacificului în jos, spre Los Angeles, pe Highway One, prin Monterey şi Malibu ar fi o trădare faţă de sufletul tău care se bucură cam cu ţârâita de lumea asta fascinantă, dacă nu ai închiria de undeva un Ford Mustang, dar Convertible să fie, cum zic americanii – adică decapotabil.

Şi neapărat roşu ca focul. În dreapta oceanul nesfârşit, de-a lungul a sute de kilometri, cu aerul pur şi sărat care îţi invadează nările, plămânii, sângele, spiritul. Din stânga izurile ameţitoare de sequoia, bishop pine, Monterey cypress şi sambuca mexicană.

Cu cele cinci simţuri convenţionale care primesc atâta informaţie paradisiacă ţi se activează toate simţurile crezute subconştiente, aşa percepi lucruri pe care altfel nu le-ai fi sesizat niciodată, în universul din jurul tău, dar şi în tine însuţi. Augmented reality fără pic de electronică.

Dacă treci Alpii, de la Garmisch-Partenkirchen prin fantastică trecătoare Timmelsjoch/Passo del Rombo, la 2474 de metri, spre dealurile cu meri înfloriţi dinainte de Merano, e bine să ai putere şi destulă manevrabilitate a roţilor în curbele strânse, chiar dacă nu mergi mai repede de 50 de kilometri la oră, pentru că ar fi un nonsens să nu savurezi în linişte tot ce vezi, simţi şi auzi. Bine, doar când mai faci drumul ăsta singur, mai vrei să ştii ce poate lăudatul de Mercedes în serpentine. Demenţial, dar nerecomandabil.

Bine, dar o decapotabilă pentru de toate nu se poate? Ba da, cum să nu? Am de câţiva ani una în garaj pe care o iubesc nespus şi pe care o scot la aer de câte ori vrea ea. La mare, la munte, peste câmpuri, printre castele renovate sau mai demolate, dar impozante. Distanţa între scaun şi carosabil e aproape inexistentă, parbrizul e, faţă de alte cabriolete, aproape vertical, lăsând lumea de afară să intre pe cât se poate, manevrabilitatea directă, impecabilă, iar caracterul de pechinez, când foarte duios, când ultrafurios. Mini Cooper. Uite ce ştiu să facă englezii, nemţii şi francezii împreună, când vor, Brexit încolo, Brexit încoace.

Avem munţi de o frumuseţe rară, avem Transfăgărăşanul şi Transalpina, avem cele mai frumoase mănăstiri pe kilometrul pătrat, cu peisaje de vis între ele, avem dealurile şi cetăţile inegalabile din Transilvania, dar şi câmpurile cu culori şi izuri atât de specifice în Bărăgan. Şi atunci?

Ştiu, reacţiile vor fi prompte: şi noi? Pe drept. Avem munţi de o frumuseţe rară, avem Transfăgărăşanul şi Transalpina, avem cele mai frumoase mănăstiri pe kilometrul pătrat, cu peisaje de vis între ele, avem dealurile şi cetăţile inegalabile din Transilvania, dar şi câmpurile cu culori şi izuri atât de specifice în Bărăgan. Şi atunci? Nu vă aşteptaţi să înjur pe toţi responsabilii sau iresponsabilii din diverse structuri implicate şi vinovate, cu toate că aş putea să o fac mai clar şi mai metodic decât duzinele de experţi care va intoxica prin ziare şi pe canale cu d´alde d´astea. Nu aşa, mai bine căutăm soluţii şi încercăm să le punem în practică.

Hai să vedem ce se poate:

• Dacia Duster bate actualmente multe recorduri, pentru mine a fost o surpriză foarte plăcută cunoştinţă cu ea, prin dealurile Toscanei, zile întregi. Cu nimic mai prejos decât mulţi fraţi cu roţi mai avuţi. Dar cât aş fi vrut să-i tai acoperişul! Ce-ar fi să încercaţi, stimaţi colegi de la Mioveni. Aduceţi-vă aminte de ARO 10, care cucerise la vremea lui Italia.  
• În California, în Hawaii, în Australia, în Alpi, în Tenerife, în Sardinia poţi închiria o decapotabilă direct la aeroport, fără mari formalităţi şi la un preţ destul de redus, dacă luăm în considerare preţul întregului voiaj. Ar trebui să le găsim mai des şi la aeroporturile din Sibiu, Cluj, Suceava, Constanţa (?) sau la reprezentanţele mărcilor, unde o laşi pe a ta şi ei decapotabilă pentru concediu, aşa cum se practică în alte ţări.

Scăpaţi puţin din oraş şi încercaţi o asemenea experienţă, unde şi cum puteţi, bucuraţi-vă de primăvară!