BMW a ales anvelopa de iarnă Nokian WR D4 ca echipament original pentru modelul X1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nokian WR D4
Nokian WR D4

BMW Group a ales anvelopa de iarnă Nokian WR D4 ca echipament original pentru modelul BMW X1. Modelul SAV (Sports Activity Vehicle) al producătorului german de automobile va fi echipat cu  anvelopa Nokian WR D4 în dimensiunea 225/55 R17 97H.

Anvelopa Nokian WR D4 este o anvelopă de iarnă de ultimă generaţie, dezvoltată de Nokian Tyres pentru condiţiile meteorologice specifice Europei Centrale. Aceasta oferă aderenţă excelentă şi confort din punct de vedere al manevrabilităţii, chiar şi la viteze ridicate. Anvelopa satisface exigenţele BMW Group şi reprezintă o alegere deopotrivă sigură şi elegantă pentru conducătorii auto care apreciază calitatea.

Pentru a primi aprobarea de echipament OE din partea BMW Group, anvelopa Nokian WR D4 a fost supusă programului aprofundat de testare al producătorului auto. Acesta oferă garanţia faptului că anvelopa completează într-o manieră optimă manevrabilitatea unui vehicul premium şi permite şoferului să utilizeze la performanţă maximă vehiculul şi anvelopele cu care acesta este echipat.

De-a lungul timpului, Nokian Tyres a colaborat activ cu producătorii de automobile, cu precădere în ţările nordice. Acum, colaborarea cu BMW Group extinde aceste operaţiuni şi consolidează poziţia Nokian Tyres în Europa Centrală, cea mai mare piaţă de desfacere pentru anvelopele de iarnă din întreaga lume şi, prin urmare, una dintre cele mai importante regiuni de dezvoltare pentru Nokian Tyres.

Colaborarea cu BMW Group, arată faptul că Nokian Tyres, cel mai nordic producător de anvelope din lume, este un nume de referinţă, iar calitatea produselor noastre este apreciată. Acesta este un pas foarte important pentru noi în dezvoltarea activităţilor OE şi a activităţii viitoare a companiei,” afirmă Markus Honkala, Group Sales Manager, Nokian Tyres.

Nokian Tyres produce anvelopele de iarnă distribuite pentru BMW în unitatea sa de producţie din Finlanda – locaţia în care a luat naştere prima anvelopă de iarnă din lume, în urmă cu peste 80 de ani.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite