Ce se întâmplă cu bateria maşinii în anotimpul rece

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bateria este una dintre componentele cheie ale unei maşini. Mulţi experţi o compară adesea cu inima din corpul uman, pentru că funcţionarea defectuoasă a bateriei afectează utilizarea eficientă a maşinii, iar conducătorii auto găsesc ca fiind foarte neplăcută această situaţie în special în timpul sezonului rece.

Trebuie totuşi subliniat faptul că defectarea bateriei poate apărea în orice moment al anului, iar motivele care stau la baza funcţionării necorespunzătoare ar trebui să fie prevenite din timp prin verificarea periodică a bateriei şi a sistemului de încărcare a bateriei, de preferinţă în ateliere de specialitate.

Contrar opiniei comune, problemele cu bateria nu se referă doar la bateriile vechi. Ca regulă generală, cu cât unitatea este mai veche, cu atât mai rapid şi mai uşor se va descărca, dar descărcările frecvente pot afecta toate bateriile. Ciclul de viaţă al unei baterii moderne este determinat de mulţi parametri, cum ar fi modelul vehiculului, echipamentele montate la bord şi condiţiile de funcţionare.

Cea mai obişnuită cauză de descărcare a bateriei este lăsarea consumatorilor, cum ar fi luminile exterioare sau cele din interiorul vehiculului, în funcţiune atunci când maşina este în staţionare pentru câteva ore. Acest lucru nu se aplică modelelor de autovehicule mai noi, în cazul cărora luminile sunt de obicei oprite automat sau un semnal sonor îi reaminteşte conducătorului auto că trebuie să le stingă. "Echipamentele precum cele din categoria dispozitivelor care susţin memoria sistemelor electronice, sursa de alimentare pentru sistemul de alarmă, radio-ul, amplificatorul şi alte echipamente care trag curentul în staţionare pot duce la descărcarea bateriei". Apetitul "pentru energie descătcată din baterie poate fi cauzat nu numai de utilizarea improprie a echipamentelor, ci şi de calitatea dispozitivelor ca atare. Trebuie să fim conştienţi de faptul că cererea ridicată pentru curentul de standby duce întotdeauna la uzura accelerată a bateriei, iar ignorarea primelor simptome de defecţiune a bateriei are un impact major asupra diminuării duratei sale de viaţă",  a precizat Adrian Codoban din service-ul Premio Auto Class din Craiova.

O schimbare majoră a temperaturii, în special în timpul iernii, este nefavorabilă pentru funcţionarea şi durata de viaţă a bateriei. La deplasarea pe distanţe scurte în zilele cu temperaturi de îngheţ, eficienţa bateriei, care trebuie să genereze mai multă energie pentru pornirea motorului, scade. Dacă adăugăm şi sistemul de ventilaţie, sistemul de dezaburire a lunetei, oglinzile încălzite sau încălzirea în scaune, folosite adesea de conducătorii auto pe timp de iarnă, vom avea, în consecinţă, mai puţină energie pentru reîncărcarea acumulatorului. În cazuri extreme, poate exista o situaţie în care consumul momentan de energie să fie mai mare decât puterea alternatorului, ceea ce este foarte periculos pentru acumulator, care devine din ce în ce mai slab pe zi ce trece. La temperaturi scăzute, temperatura electrolitului scade şi ea, densitatea creşte, cristalele de plumb scad din soluţie şi se depun apoi pe plăci. Acest lucru cauzează sulfatarea şi, în final, poate produce scurt între plăci şi defectarea definitivă a acumulatorului. La fel de nefavorabile pentru starea acumulatorului sunt temperaturile ridicate, peste 30°C, care au ca rezultat o frecvenţă aproape dublă a încărcării optime a bateriei în raport cu temperaturile care oscilează în jur de 20°C.

Nu toţi conducătorii auto sunt conştienţi de faptul că, în afară de baterie, există un sistem de dispozitive în maşină (alternator, relee, etc.) care, împreună, sunt responsabile pentru alimentarea cu energie electrică a tuturor receptoarelor şi pentru îngrijirea alimentării acestora. Starea lor este la fel de importantă ca starea bateriei. Prin urmare, nu este recomandat să se subestimeze aprinderea în bord a semnalului care indică bateria şi nici fluieratul curelei de accesorii. Acest semnal luminos indică o defecţiune a alternatorului, în timp ce un sunet neadecvat al curelei de accesorii poate indica o tensiune de încărcare incorectă, ceea ce poate duce la descărcarea bateriei. De asemenea, bateriei nu-i place supraîncărcarea, lucru care poate fi demonstrat de culoarea maro închis sau negru în partea inferioară a dopurilor de degazare.

Prevenirea este baza pentru o durată mai lungă de viaţă a bateriei.

Una dintre cele mai simple şi cele mai importante activităţi legate de utilizarea corectă şi pe termen lung a bateriilor este verificarea regulată a tensiunii. Tensiunea corectă măsurată la capetele terminalelor bateriei atunci când motorul este oprit trebuie să fie mai mare de 12,5V, iar atunci când autovehiculul este pornit şi consumatorii mari sunt în funcţiune (faruri, climatizare, dezaburire, etc), acesta va oscila între 13,9 şi 14,5V, indiferent de turaţia motorului.

"Când maşina este în uz constant, verificaţi din când în când nivelul de electroliţi, dacă este prea scăzut, adăugaţi apă distilată astfel încât să fie mai mare de 1,5 cm deasupra plăcii din fiecare celulă. Desigur, acest lucru nu se aplică în cazul VRLA şi a bateriilor fără întreţinere. În cazul temperaturilor scăzute şi a umidităţii, merită de asemenea să aveţi grijă de un bun contact al terminalelor cu şurub. Cel mai bun lucru este să scoateţi bateria la fiecare 6 luni şi să o spălaţi. O hârtie abrazivă cu granulaţie de 300 sau o pensulă specială, care poate fi achiziţionată în magazinele specializate, este de asemenea bună pentru a fixa clemele cu vaselină. De asemenea, este importantă instalarea corectă a bateriei. La instalarea bateriei, conducătorii auto ar trebui să acorde atenţie poziţiei polilor plus şi minus ai vehiculului", sugerează expertul Premio, Adrian Codoban.

Puţini ştiu că speranţa de viaţă a bateriei poate fi determinată chiar în momentul în care se ia decizia de a achiziţiona bateria. Dacă instalaţi o baterie cu capacitate mai mare, aceasta poate fi încărcată constant, în timp ce o baterie slabă nu va funcţiona deloc. "Pentru motorul pe benzină avem nevoie de o capacitate a acumulatorului de 40-60Ah şi un curent de pornire de aproximativ 400A, iar în cazul unui motor diesel avem nevoie de o baterie cu o capacitate de 70-80Ah şi un curent de pornire de aproximativ 600-740A", a precizat Cătălin Lazăr, Inginer Service Premio Autorol Constanţa. Mulţi conducători auto se confruntă cu dilema: ce baterie să aleagă. ”Dacă aveţi îndoieli, merită să verificaţi recomandările producătorului de maşini şi, de preferat, consultaţi un specialist", a adăugat expertul Premio de la Autorol.

"În cazul maşinilor cu un sistem electric tot mai complex, al cărui sistem central este o baterie, nu ar trebui să ne angajăm să dezmembrăm sau să diagnosticăm bateria pe cont propriu. De exemplu, în maşinile "start-stop", după ce acumulatorul a fost scos, este necesar să se menţină tensiunea pentru a nu decodifica întregul sistem. Într-un mediu casnic, acest lucru este dificil de realizat, în plus, nu puteţi instala nici o baterie pe acest tip de vehicul. Atunci când bateria este înlocuită, sistemul trebuie codificat din nou. Astfel, vă recomandăm să căutaţi soluţia în ateliere de lucru specializate, care vor folosi echipamente speciale pentru a diagnostica cauzele problemelor legate de bateria maşinii dumneavoastră", explică expertul Premio.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite