Cea de a 15-a ediţie a Red Bull Romaniacs se anunţă a fi epică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
red bull romaniacs 2018

24-28 iulie este perioada în care atenţia enduroului mondial se îndreaptă către România, pentru ediţia a 15-a, a celui mai dificil raliu hard enduro din lume.

Când a început totul, în 2004, Red Bull Romaniacs era un festival pentru câţiva entuziaşti din enduro, care căutau o aventură adevărată. Acum, 14 ani mai târziu, sportul numit hard enduro a devenit mult mai popular, bucurându-se de o atenţie uriaşă din partea fanilor şi a concurenţilor.

Nivelul de performanţă a crescut peste aşteptări şi asta se va vedea în Epic Edition 15: în 2009, Letti senior a avut nevoie de 35 de minute pentru a trecede secţiunea numită „Long Walk”, iar în 2017, Letti junior a trecut prin aceelaşi loc în doar 7 minute. Fondatorul raliului, Martin Freinademetz, a avut nevoie la început de 1 h 30 min,  acum parcurgând aceeaşi distanţă în 25 de minute! Deasemenea, în 2004, a existat secţiunea numită 20 de ajutoare, pentru că era nevoie de 20 de oameni care să ajute riderii să o traverseze. Acum, în 2018, nu va mai fi nevoie de niciun ajutor, în condiţiile în care gradul de dificultate a rămas acelaşi!

Inevitabil, Red Bull Romaniacs Epic Edition 15 va fi o aventură care îi va aduce pe cei mai duri bărbaţi (şi pe cele mai dure femei), supuşi ai anduranţei dusă la limită, fix în punctul unde se văd aptitudinile şi devotamentul. Raliul va explora o zonă complet nouă în zilele 2 şi 3 de off-road, traseeul ajungând la unele dintre cele mai înalte altitudini din istoria competiţiei. Cu alte cuvinte, vor fi urcări şi coborâri nebunesc de lungi, care le vor aminti riderilor de expresia „abrupt în stilul Red Bull Romaniacs”. Pentru a ajunge în această regiune, din apropierea zonei miniere Petroşani, raliul se va întoarce la rădăcinile formate în primii ani şi va avea două bivuacuri în afara Sibiului, respectiv în staţiunea Straja.

red bull romaniacs 2018

De la altitudini înalte, traseul îi va duce pe concurenţi, literalmente, în subteran. Într-un „Enduro Urban Warfare”, (un război enduro urban), riderii vor rula prin clădiri şi în subteran, testându-şi astfel limitele fizice şi tehnice. Secţiuni precum „Goat Gully” şi „Slalom paralel” vor fi zone unde riderii vor fi testaţi atât fizic, cât şi mental şi unde plutonul se va tria. Vor fi zone în care raliul nu a mai ajuns până acum, se va rula pe drumeaguri abandonate şi în locuri care au aparţinut odinioară industriei miniere. În traseul din acest an sunt incluse şi secţiuni istorice din prima ediţie a raliului, iar una dintre ele este faimoasa Ziggy Zaggy. Această secţiune va ilustra modul în care a evoluat sportul în ultimii 15 ani - acum riderii o parcurg fără să aibă nevoie de ajutor.

Distanţele maxime ale traseelor variază în fiecare zi între 100 şi 220 km, iar timpul petrecut în şa este estimat între 5 şi 11 ore. Prima zi de off-road îi va stoarce deja pe rideri, pentru că este una foarte lungă.

Cine va fi pe podium anul acesta?

Red Bull Romaniacs este cel mai lung eveniment din WESS (World Enduro Super Series) şi toţi concurenţii vor trebui să piloteze inteligent de-a lungul celor cinci zile ale raliului, mai ales cei care vânează un anumit loc în clasamentul general de la sfârşitul sezonului. Jonny Walker şi Graham Jarvis (nu neapărat în această ordine) sunt numele aflate pe buzele tuturor când vine vorba de câştigătorul celei de a 15-a ediţii. Jonny Walker, KTM, nevoit să se retragă în ultimele două ediţii din pricina accidentărilor, este în prezent liderul clasamentului general WESS, fiind mai hotărât ca oricând să obţină cel de al treilea său titlu în România.

Pe de altă parte, Graham Jarvis, Husqvarna, se simte ca acasă în aceşti munţi, fanii săi numiându-l „Regele Carpaţilor”. Este deţinătorul recordului absoult, cu şase titluri, cel mai recent obţinut în 2017, şi a dovedit anul acesta, la Erzbergrodeo, că este încă determinat să câştige. Wade Young poate fi adăugat pe lista potenţialilor câştigători. Pilotul sud-african de la Sherco are o şansă datorită vitezei, puterii şi a setei de victorie.  Ştie cum este să fii pe podium şi poate anul acesta va simţi gustul victoriei.

Alfredo Gomez revine după o lungă recuperare provocată de accidentarea la genunchi, suferită în această primăvară, iar dacă acesta nu îi va da bătăi de cap, şi el poate fi un potential câştigător. Până acum, spaniolul de la Husqvarna s-a clasat o dată pe locul trei şi de două ori a urcat pe treapta a doua a podiumului.

Mario Roman a terminat pe locul doi în 2017 şi este specializat în urcări lungi şi abrupte, un tip de secţiune foarte întâlnit pe traseul Red Bull Romaniacs 2018! În plus, Mario are nevoie de un rezultat bun în WESS, aşa că locul lui este sigur pe lista celor care luptă pentru podium.

Taddy Blazusiak este o legendă în enduro extrem, iar anul acesta are şansa să îşi treacă în palmares şi un podium la Red Bull Romaniacs.

În lupta pentru podium, nu trebuie să uităm de tinerele speranţe din enduroul extrem: Manuel Lettenbichler (al patrulea anul trecut), Travis Teasdale (5 în 2017) şi Billy Bolt (6 în 2017).

Sunt şi câţiva rideri români care se remarcă în pluton, concurenţi la clasa Gold sunt iarăşi Norbert Jozsa şi Zsolt Varga, ambii cu mari speranţe să termine în top 10. Emanuel Gyenes este singurul rider din lume care a concurat la toate ediţiile anterioare, a câştigat de două ori la clasa Expert Team şi are câteva podiumuri la Silver. Sergiu Grecu este cel mai tânăr rider care speră se termine traseul de la clasa Silver. Tot la Silver concurează şi Dani Oţil, prezentatorul X-Factor România, vedeta tv fiindvpe podium la trei dintre ediţiile precedente.

red bull romaniacs 2018

Prologul, marţi, 24 iulie finalele încep la ora 17:00 

„Mama tuturor prologurilor”, traseul conceput de track managerul Andy Fazekas poate fi parcurs de toate clasele, dar este foarte dur… Construit pe Bd.-ul Coposu, acesta are 12 secţiuni, cea mai lungă având 53 de metri pentru a corespunde celor 53 de naţiuni din care provin riderii. Numele secţiunilor care vor capta cel mai mult atenţia fanilor sunt: Selector, T-Rex Rodeo, Lambada, Rompetrol, Independenţa, Babel Tower şi Category 5. Această secţiune, Category 5, le va oferi riderilor o idee despre cum poate fi vremea în Munţii Carpaţi. Prologul nu este doar un show urban, unde fanii îşi pot face o idee despre ce vor întâlni concurenţii în cele patru zile de off-road, ci este cel care stabileşte ordinea de start pentru prima zi de off-road. În plus, primii trei rideri de la clasa Gold pot decide cine va porni primul şi va „deschide” traseul.

PROGRAMUL RALIULUI

Duminică, 22 iulie

10:00 – 22:00 / Verificări administrative şi tehnice la Hotel Ramada şi riders paddock de la Stadionul Voinţa

Luni, 23 iulie

10:00 – 22:00 / Verificări administrative şi tehnice la Hotel Ramada şi riders paddock de la Stadionul Voinţa

16:30 – Ceremonia de prezentare a naţiunilor în Piaţa Mare, din centrul Sibiului, urmată de o demonstraţie pe traseul de la prolog  (Bulevardul Coposu)

18:00 – Sesiune de autografe pe traseul de la Prolog  (Bulevardul Coposu)

Marţi, 24 iulie

Prolog

08:00 – Clasa Bronze, Calificări pt. Prolog, Bd-ul Coposu, Sibiu

10:45 – Clasa Silver, Calificări pt. Prolog, Bd-ul Coposu, Sibiu

12:00 – Clasa Gold, Calificări pt. Prolog, Bd-ul Coposu, Sibiu

12:45 – Clasa Iron, Calificări pt. Prolog, Bd-ul Coposu, Sibiu

17:00 – Finalele de la Prolog, Bd-ul Coposu, Sibiu

Miercuri, 25 iulie - Sâmbătă, 28 iulie

Zilele 1-4 de off-road

Miercuri raliul se va îndrepta către Straja pentru bivuacul de 2 nopţi. Vineri se va reveni în Sibiu.

Sâmbătă, 28 iulie

11.30 – Finişul raliului pe dealul Guşteriţei de lângă Sibiu

22:00 – Festivitatea de premiere şi petrecerea Red Bull Romaniacs - Independenta, Hala de forja, Strada Ştefan cel Mare nr. 152-154, Sibiu

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite