Cine este directorul general al cărui pachet salarial s-a dublat pe timp de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al constructorului auto Volkswagen a primit un pachet salarial aproape dublu în 2011 faţă de 2010.

Astfel Martin Winterkorn, a primit pentru anul trecut un pachet salarial de 17,5 milioane euro, aproape dublu faţă de anul anterior, în contextul vânzărilor şi profitului record, potrivit Financial Times (FT).

În 2010, şefului celui mai mare producător auto din Europa a primit salariu şi bonusuri în valoare de 9,3 milioane de euro.

Pachetul salarial al lui Winterkorn pentru 2011 include un slariu fix de 1,9 milioane de euro, 11 milioane de euro bonus şi contribuţii dintr-un plan de stimulente pe termen lung.

Suma totală alocată de Volkswagen pentru plata directorilor s-a dublat anul trecut, de la 36 milioane de euro în 2010 la 70 milioane de euro.

Angajaţii Volkswagen au primit, de asemenea, anul trecut o primă de 7.500 de euro, ca urmare a rezultatelor record.

Grupul german a vândut peste opt milioane de maşini anul trecut, iar veniturile au crescut cu 25%, la 159,3 miliarde de euro. Volkswagen a anunţat, luni, rezultate finale pentru 2011, după ce a publicat rezultate preliminare în februarie.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite