Auto

articolul anterior articolul urmator

Cum să ai consum mic cu o maşină electrică – sfaturi utile VIDEO

4
18 Nov 2021 17:44:14
Autor: Adevărul Auto

Chiar dacă pare simplu la prima vedere, conducerea eficientă a unei maşini electrice presupune cunoaşterea în detaliu a tehnologiei acesteia şi a modului cum poate fi ea exploatată.

În cele ce urmează am explicat o serie de situaţii în care consumul unei maşini electrice, a unui plug-in hibrid sau a unui full-hibrid poate fi scăzut sau optimizat. De la recuperarea energieie cinetice de la frânare şi ce este ea şi până la setarea modului în care maşina recuperează această energie am încercat să explic cum este mai bine pentru utilizator ca valorile de consum să fie cât mai reduse.

De asemenea, am explicat parţial influenţa frigului şi cum gestionează maşinile electrice temperaturile joase, impactul fiind major asupra consumului de energie electrică. Dacă ai informaţii care pot completa acest video, te rog să le laşi în cometarii, unde putem extinde subiectul.

Chiar dacă mulţi dintre voi cunosc aceste lucruri, este important ca şi cei care sunt la început de drum în ceea ce priveşte electromobilitatea să afle şi să pună în aplicare aceste sfaturi.

VIDEO Sfaturi utile despre cum poţi obţine un consum mic cu o maşină electrică

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Pisicul Tunetului
18.11.2021, 17:47:31

Sa a treci pe benzina

-2 (2 voturi)
Nicolai Barbulescu
19.11.2021, 07:03:41

Masina Electrica este ca Telefonul la care cu cat vorbesti si-l utilizezi mai putin ai un consum MAI MIC.

jean valjean din salajean
19.11.2021, 07:11:15

Sunt cateva metode: o-mpingi...mergi numai la vale...astepti vantu din spate...e simplu nu-i mare filozofie.

-16 (16 voturi)
Florin Oprea
19.11.2021, 11:32:07

Dati voi din ce in ce mai multe amanunte din astea ca n-o sa mai cumpere nimeni electrica!

-1 (1 vot)
Modifică Setările