Dacia continuă asaltul pentru a câştiga tot mai mulţi clienţi. Când se va lansa noul Duster Pick-Up.  Ce surprize mai pregăteşte uzina  de la Mioveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul Renault România – cu mărcile Dacia, Renault şi Nissan – a încheiat un an 2018 cu rezultate foarte bune, iar 2019 va fi un an cel puţin la fel de interesant pentru că se va lansa oficial Duster Pick-Up şi  vor fi introduse ediţii speciale pentru unele modele Dacia, arată Hakim Boutehra, directorul general al Renault Commercial Roumanie, divizia de vânzări a Grupului Renault.

Deşi a mai existat o asemenea versiune – conversie făcută pe baza primei generaţii (realizată de Romturingia) – de data aceasta Duster Pick-Up se va vinde în reţeaua oficială de dealeri şi va fi un model recunoscut mai oficial ca niciodată.

„Va fi o maşină orientată spre muncă, nu va fi ca Oroch”, a punctat Hakim Boutehra, citat de 0-100.ro. Practic, Duster Pick-Up are mari şanse să devină cel mai accesibil pick-up de pe piaţă, având în spate toată reţeaua bine dezvoltată a Dacia pentru vânzări şi service. Orientarea maşinii va fi una mai degrabă utilitară decât de hobby-timp liber, ceea ce înseamnă că finisajele vor fi mai degrabă spartane decât luxoase.

Cel mai probabil comercializarea lui Duster Pick-Up va demara în al doilea trimestru din 2019.

„Acum este în procedură de omologare spre a putea fi vândută. (…) Sunt implicaţi specialiştii de la Romturingia, specialiştii noştri de la RTR Titu şi departamentul nostru de marketing”, a explicat Hakim Boutehra.

„În 2019 vom avea ediţii limitate şi line-up animations, inclusiv pentru Duster. Vom avea cel puţin trei astfel de noutăţi în gama Dacia, în acest an”, a declarat oficialul Renault.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite