Dacia Duster facelift, aşteptat la Frankfurt

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacia va prezenta la Salonul Auto de la Frankfurt varianta restilizată a SUV-ului Duster, afirmă cotidianul francez La Tribune.

Lansat în 2010, Duster este în prezent cel mai vechi model din gama Dacia. Celelalte modele din gamă au o vechime de mai puţin de 2 ani.
În prezent Duster este cel mai de succes model Dacia, dar şi cel mai bine vândut vehicul din grupul Renault (conform cifrelor corespunzătoare primelor 5 luni din acest an.
Modelul a avut 155.729 de livrări, în timp ce Renault Clio IV are 139.397 unităţi vândute, Renault Mégane - 133.116 şi Sandero - 124.918.
Pentru a creşte şi mai mult aceste vânzări, Dacia va reîmprospăta Duster cu un facelift extins care va fi prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt în luna septembrie.
Dusterul restilizat va avea o parte faţă complet nouă, probabil inspirată de conceptul D-Cross, dar şi un interior upgradat pe care toată lumea aşteaptă un sistem de navigaţie opţional cu ecran tactil. Se mai aşteaptă o creştere a calităţii materialelor din interior.
SUV-ul este contruit la Mioveni pentru piaţa europeană, dar şi în fabricile din Curitiba (Brazilia), Moscova (Rusia) şi în Chennai (India) pentru pieţele locale. Dusterele cu volan pe dreapta pentru piaţa britanică sunt produse în uzina din India. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite