Auto

articolul anterior articolul urmator

Industria auto cere renunţarea la taxa de solidaritate, avertizând Guvernul: „Se vor pierde multe locuri de muncă“

3
9 Dec 2021 08:57:19
Autor: Denis Grigorescu
Peste 230.000 de oameni lucrează în industria auto din România FOTO: Shutterstock
Peste 230.000 de oameni lucrează în industria auto din România FOTO: Shutterstock

Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) anunţă că a luat act cu surprindere de intenţia Guvernului de a introduce o taxă de solidaritate în cuantum de 1% din cifra de afaceri a companiilor cu cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro.

Reprezentanţii ACAROM consideră ca total inoportună impunerea de noi taxe companiilor în contextul economic actual, în fapt o intersectare a patru crize: pandemia COVID-19, lipsa de componente electronice, creşterea preţurilor la energia electrică şi gaze naturale, creşterea preţurilor la materii prime, la care se adaugă inflaţia în creştere - toate evenimente cu un impact puternic negativ asupra sectorului auto naţional.

Ei arată că după doi ani succesivi de scădere a cifrei de afaceri, având la orizont provocări majore pentru sectorul auto (electrificare, decarbonizare, noi schimbări în mobilitate) impunerea unei noi taxe, nu va face altceva decât să împovăreze şi mai mult bugetele companiilor. 

„Lipsa de predictibilitate fiscală sau legislativă, a dialogului cu mediul de afaceri, lipsa unor studii de impact pe termen scurt, mediu şi lung înainte de luarea unor asemenea decizii, va avea un impact negativ asupra sectorului auto naţional. 

Toate acestea vor duce la renunţarea la planurile de investiţii în curs, la scăderea atractivităţii României ca posibilă destinaţie pentru proiecte noi, implicit la pierderea unui număr important de locuri de muncă”, a declarat pentru ”Adevărul” Adrian Sandu, secretarul general ACAROM.

Asociaţia Constructorilor de Automobile din România – ACAROM, reprezentant al industriei auto naţionale, însumează peste 170 de companii inclusiv DACIA şi FORD, organizaţii şi instituţii cu activităţi în sectorul auto.

Industria auto românească a generat în 2020 o cifra de afaceri de 26.4 miliarde euro, însemnând 14% din produsul intern brut, deţine o pondere de 26% din totalul exporturilor naţionale, având peste 230.000 angajaţi.

Vă mai recomandăm şi:

Marii retaileri cer Guvernului să renunţe la „taxa de solidaritate” 

Criza semiconductorilor persistă. Cât de mult este afectată industria auto din România

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Ionel Marcu
9.12.2021, 09:56:42

Merge bine industria auto din România, de ce să nu o saboteze politrucii că la stricat se pricep cel mai bine! Ce, să elimine pensiile speciale și sinecurile, mai bine îi jupoaie pe ăștia de la Pitești și Craiova, care produc 20% din exporturile României și produc 13% din PIB!

+1 (1 vot)
muresan anna
9.12.2021, 10:17:13

S- au intors specialistii din PSD, si nu au revenit cu mana goala. Si-au adus si vechile naravuri.

Adevarul supara
9.12.2021, 10:26:53

Numai cand auzi denumirea te crucesti, solidaritate cu cine mai nemernicilor, cu pensiile speciale? solidari cu cei care ies la super-pensie la 45 de ani apoi se angajeaza pe alte posturi? solidari cu parlamentarii si senatorii cu cefele si burtile ca de taur, care incaseaza din 3-4 surse? nu mai bine va faceti voi solidari cu statul si va taiati din aceste favoruri?

-10 (10 voturi)
Modifică Setările