Paşii mărunţi...

După duşul rece de săptămâna trecută, a venit Spa Francorchamps, un circuit pe care ştiam că nu voi fi rapid, pe care-l priveam ca pe o clasa întâi de la şcoală. Dar cu paşi mărunţi am ajuns să transform acestă etapă într-una plină de satisfacţii.

Săptămâna trecută am realizat unde pierdeam timp, o parte din timp... pentru că săptămâna aceasta pe Spa Francorchamps am mai avut câteva clipe de iluminare. Şi nu pot să nu le mulţumesc băieţilor din Racing League România că mi-au oferit oportunitatea de a descoperi un circuit fabulos – Virginia International Raceway.

Despre Spa Francorchamps ce să zic, unul din circuitele pe care le iubesc... de la distanţă, nu am ajuns, încă, pe el. Nu îmi refuz alintul de a urmări orice formă de motorsport găzduită de circuitul belgian, că este Formula 1, curse de turisme sau de anduranţă.

Nu au mai fost probleme vis-a-vis de memorarea traseului, trasele au trebuit doar reglate fin, punctele de frânare ajustate. Totuşi circuitul belgian are câteva secţiuni cruciale, unde poţi pierde, fără să realizezi, secunde multe. Lucru pe care l-am făcut şi eu cu succes.

Primul examen - Eau Rouge/Raidillon. După ce reuşeşti o negociere cât mai bună a primului viraj – La Source, urmează o secţiune de aproximativ 2 km unde se poate rula cu pedala de acceleraţie la podea. Singura problemă este că pe această secţiune se află complexul Eau Rouge/Raidillon, un fel de ”S” care începe cu un viraj uşor de stânga pe coborâre, moment în care se traversează cursul de apă Eau Rouge. 

Tehnic, doar acest viraj de stânga poartă denumirea Eau Rouge, odată cu virajul de dreapta se intră în secţiunea Raidillon, iar virajul de stânga de la capătul urcării te aruncă pe lunga linie dreaptă Kemmel. Nu ştiu cum o fi în realitate, dar în realitatea virtuală nu prea ai timp să gândeşti, nu ai timp să improvizezi, este un complex care trebuie învăţat şi executat aproape mecanic. Îmi este imposibil să-mi imaginez trăirile încercate în viaţa reală la trecerea prin acest complex, dar pot spune că virtual am încercat un cocktail de adrenalină – teamă şi vânare a unei ciudate stări de imponderabilitate a maşinii care să-mi permită o ieşire cât mai bună pentru a aduna cât mai mulţi km/h la capătul liniei drepte.

De o săptămână am avut nevoie pentru a-mi rafina trecerea prin acest complex, şi a reuşi acest lucru la fiecare trecere. Probabil m-am apropiat de o negociere optimă şi a secţiunii Pouhon, dar combinaţia finală Stavelot – Paul Frere – Blanchimont mi-a consumat mulţi neuroni, şi acolo reuşeam performanţa de a pierde timp.

Spa Francorchamps a fost un cocktail de speranţă, disperare, ambiţie, dezamăgire, întoarcere, întoarcere resemnată la boxe şi pornirea într-un nou tur pentru că repetiţia cică e mama învăţăturii.

Am pornit războiul de la 2:45,647, adică la o distanţă de câteva secole de primii. Când am reuşit să şterg două secunde din acest timp eram extrem de fericit. 2:43,736 îmi părea o performanţă colosală, nu vedeam unde mai pot îmbunătăţi. Dar am reuşit un 2:42,302, moment în care mi-am dat seama că îmi cam pun singur bariere. Am ajuns uşor şi la un 2:41, apoi la 2:40. Aici am poposit puţin, până am reuşit să transform acest 2:40 în regim de cursă nu într-un timp obţinut din invocarea unor divinităţi. După ce am fost sigur că pot rula tur după tur în 2:40 am plecat iarăşi la vânătoare.

Am coborât la 2:39,845, am  reuşit să ajung la un 39,6... şi mi-am trimis ambiţia puţin la plimbare. Am exersat acest 39,6 să fie ritm constant de cursă, ştiţi fabula cu ţestoasa şi iepurele.

Cu al optulea timp pe Server 3, mă pregăteam de cursă. În calificări am semnat al patrulea timp, am exersat şi startul, să nu mai fiu motiv de satisfacţie pentru concurenţi.

Manşa 1

Se sting luminile roşii, plec bine, cel de pe poziţia a doua nu are un start bun, îl depăşesc, colegul  de pe a treia poziţie frânează o idee cam târziu şi îşi compromite intrarea în La Source. Şi uite că sunt pe a doua poziţie. Deja începusem să transpir la gândul că iar mă apucă autosuficienţa şi voi efectua un program artistic liber ales pe vreun viraj şi iar îmi compromit cursa. Interesant este că prima mea cursă de care sunt foarte mândru... nu are nimic spectaculos în ea.

Am ţinut aproape preţ de vreo două tururi de prima poziţie, mi-am dat seama că este mai rapid şi am zis să nu forţez. Scopul a fost să aliniez tururi decent de rapide. Maşina pe final a devenit mai jucăuşă, pneurile erau pe final, rezervorul gol... aşa că după vreo două viraje care mi-au crescut pulsul am decis să o las mai moale... şi în final am terminat pe poziţia secundă. Extrem de bucuros pentru că am reuşit să-mi menţin concentrarea pe parcursul manşei, că avansul faţă de a treia poziţie construit la începutul cursei mi-a oferit un final liniştit... Un adevărat profesionist... iar am nevoie de un duş rece că încep să mă cred cu vitrina plină de trofee.

Manşa 2

Grilă inversată, stau cuminte pe locul 9 în grilă. Eram împăcat sufleteşte că va urma ceva frumos, ceva bun de studiat pentru inginerii de la EuroNCAP. Start, plec uşor mai prost decât în prima manşă, am o şansă în primul viraj să urc vreo trei poziţii, dar un concurent din faţă decide să intre pe circuit, după ce a ratat primul viraj în stil de echipaj SMURD în acţiune. Nu avea girofar, noi cei eram în spate nu am fost suficient de telepaţi pentru a înţelege... şi uite aşa a trebuit să frânez. Nu ţin minte să fi pierdut poziţii.

După linia dreaptă Kemmel, tot un coleg de la SMURD are aceeaşi abordare după ce ratează înscrierea în Les Combes, şi mă trezesc cu două M3 care au făcut un adevărat baraj de Poliţie pe trasa mea. Frânez, dar nu pot evita impactul... şi uite cum începe cursa să devină interesantă. Preţ de vreo două tururi sunt coerent, mă apropii de cel din faţă, pregătesc un atac, dar la ieşirea din Campus sunt prea optimist, pleacă spatele şi parchez pe partea opusă cu faţa la colegii de cursă. Aştept să treacă tot plutonul, să nu generez alt carambol şi reiau cursa de pe poziţia 17.

Mi-am spus că va fi un exerciţiu interesant de a lupta să recuperez poziţii... şi a fost. Am recuperat şi am terminat manşa pe locul 9.

Când m-am înscris în Racing League România am ocupat poziţia 130. Acum sunt 246 concurenţi înscrişi în campionat. Scopul a rămas să ajung în primii 60. Dacă la început a concura pe Server 3 era sinonim cu a fi în a doua jumătatea a plutonului, acum a fi în primii 90 este sinonim cu a fi aproape în prima treime a plutonului. Cu alte cuvinte, trebuie să-mi amăgesc puţin dificultatea de a ajunge pe Server 2.

Urmează Zandvoort, un tărâm unde s-a alergat prima dată prin 1939, dar prima cursă pe o pistă construită special pentru motorsport a avut loc la 7 august 1948. Va fi interesant!!!

În final aş dori să-mi scot pălăria în faţa celor care în cursa mare de la 20:30 au oferit un spectacol superb. Prima manşă a fost senzaţională. Atâta eleganţă, talent şi fair-play pe un circuit nu am văzut des. Bravo băieţi!!! A doua manşă a fost în aceeaşi notă, cu excepţia unui mic-MARE incident care i-a avut protagonişti pe primii trei cei mai rapizi piloţi din RLR. Pentru mine un incident de cursă! Apoi totul a continuat în aceeaşi notă ca în prima manşă. Mulţumesc pentru o oră şi ceva de acţiune superbă!!!