Simone Tempestini câştigă Raliul Perla Harghitei 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:
raliul harghitei

Derulat pe parcursul a două zile între 13 şi 14 iulie 2018, etapa a cincea a CNRD, CNRVI şi CNRally2 a fost câştigată de echipajul Napoca Rally Academy, Simone Tempestini/ Sergiu Itu (Citroen DS3 R5). Tempestini a câştigat nouă din cele 12 probe de clasament reuşind să gestioneze excelent avansul pe un traseu extrem de dificil.

Raliul Perla Harghitei 2018 a contat ca etapă a Campionatului Naţional de Raliuri- Dunlop 2018, Campionatul Naţional de Raliuri pentru Vehicule Istorice şi Campionatul Naţional Rally 2. Traseul care a însumat 122km împărţiţi în 12 probe de clasament a fost parcurs în doua zile, fiind înregistrate şi două recorduri, unul de participare, 83 de concurenţi fiind prezenţi la start şi unul de audienţă pe superspeciala „Arpad Dietrich” desfăşurată vineri seară în centrul Municipiului Odorheiu Secuiesc, cartierul general al raliului.

Simone Tempestini obţine aici a patra victorie din acest sezon, din cinci etape şi îşi consolidează fotoliul de lider al clasamentului general FIA. Avansul este cu atât mai important cu cât doi dintre principalii săi adversari şi pretendenţi la titlu au avut probleme la Harghita. În prima zi Vali Porcişteanu şi Dan Dobre (Skoda Fabia R5) au suferit o pană de cauciuc, incident în urma căruia au pierdut aproape trei minute. Incidentul i-a scos temporar din lupta pentru podiumul raliului, dar printr-o conjunctură favorabilă şi multă ambiţie Porcişteanu a reuşit să reducă din diferenţă şi să încheie în final pe patru, limitând la minim pierderea de puncte.

Pentru Dan Gîrtofan, locul trei înaintea etapei, raliul nu a fost însă unul fast, braşoveanul secondat de Tudor Mârza a încheiat prima zi pe locul trei în clasamentul FIA şi câştiga prima probă specială a zilei secunde. Din păcate pe cea de-a şasea probă a raliului, a doua a zilei secunde cei doi au suferit o violentă ieşire în decor, în urma căreia maşina Skoda Fabia R5 a făcut mai multe tonouri, rămânând în final imobilizată în afara drumului. Din fericire atât echipajul cât şi spectatorii nu au fost afectaţi în urma acestui incident.

raliul harghitei

Locul 2 i-a revenit câştigătorului de anul trecut Bogdan Marişica/ Sergiu Itu (Ford Fiesta R5) în timp ce supriza etapei a reprezentat-o clasarea pe locul al treile a echipajului Florin Tincescu/Alina Pop pe Fiat 124 Abarth. Aşadar o zi mare pentru Napoca Rally Academy cu trei dintre echipaje sale clasate pe podiumul final, la general la care se adaugă şi victoria la Cupa Dacia obţinută de Mihnea Mureşan. Singurul lucru mai puţin plăcut a fost reprezentat de ieşirea în decor pe PS5 a echipajului Norbert Maior/ Francesca Maior (Peugeot 106) soldat din fericire doar cu contuzii ale zonei lombare. Cei doi au fost transportaţi la spital de urgenţă pentru investigaţii. Aceştia au fost declaraţi în afara oricărui pericol şi au părăsit imediat Spitalul Judeţean.

Într-o vizibilă revenire de formă Constantin Aur şi Silviu Moraru aduc pe locul cinci Skoda Fabia R5, multiplul campion naţional recunoscând că acest rezultat este o surpriză chiar şi pentru el, saltul în adaptarea la noul material de concurs fiind spectaculoasă, Titi semnând chiar şi prima sa victorie de probă specială de la revenirea sa în CNRD după o pauză de şapte ani în superspeciala derulată vineri.

Între primii 10 clasaţi în clasamentul general FIA au mai intrat pe locul  şase Mihai Manole/Florin Dorca (Ford Fiesta R5) iar pe poziţia a şaptea Cristi Dolofan/ Mihai Sandu (Mitsubishi Lancer Evo 9) câştigători ai clasei 3. Adrian Teslovan/ Imre Cseh (Citroen DS3R3) încheie pe opt în clasamentul general şi câştigă competiţia  rezervată automobilelor cu două roţi motrice- tracţiune faţă.

Pe locul nouă încheie echipajul Raul Badiu/ Gabi Lazăr (Suzuki Swift Sport) după o spectaculoasă evoluţie  în acest raliu, cei doi câştigând şi locul 1 în Cupa Suzuki. Szabo Csongor/ Rareş Fetean (Ford Fiesta R2), iar pe 10, acumulând ultimul punct pus în joc.

La clasa 11 podiumul final este intergal Mitsubishi cu echipajul Sebastian Barbu/ Marc Banca pe primul loc urmaţi de echipajul maghiar Kelo Gere/ Andrei Erdely şi de Bogdan Năstase/ Alexandru Popidan.

În clasamentul rezervat automobilelor istorice s-a impus echipajul Dan Alexandrescu/ Cristi Ancuţa (VW Golf 1) , podiumul fiind completat de Lorincz Borbely/ Levente Kovacs (BMW) şi Petru Constantinescu/ Radu Mărginean (Opel Ascona).

În Rally 2 ostilităţile au fost dominate de Bogdan Moldovan/ Silviu Rogozan (Renault Clio) urmaţie de Alex Lascu/Mihaela Balint (BMW Seria 3) şi de Florin Niturad/Mihai Popa (Ford Fiesta).

Declaraţii la final de raliu:

Simone Tempestini (locul 1): „După cinci etape anul acesta sunt fericit că reuşim să ne distanţăm în clasamentul general. Am reuşi să gestionam bine cursa şi să menajăm materialul de concurs. Suntem fericiţi pentru victoria noastră şi a echipei.. Aşteptăm Iaşi.”

Bogdan Marişca (locul 2): „Am avut mereu noroc la Harghita. Îl felicităm pe Simone pentru tot sezonul şi pentru modul cum a mers aici şi pe Florinel pentru acest podium. Suntem mulţumiţi de ritmul avut şi ne pare rău de ghinionul adversarilor noştri, pana lui Vali şi abandonul lui Giri peste care spre să treacă cu bine. Ne gândim la următoarele proiecte.”

Florin Tincescu (locul 3): „Suntem fericiţi pentru primul podium pentru Abarth în România şi pentru Alina. Maşina a beneficiat de o evoluţie tehnică pe partea de frânare şi transmisie şi asta s-a văzut. Mă obişnuiesc din ce în ce mai bine cu maşina. Ne dorim să învăţăm maşina pas cu pas pentru că aşa se facde performanţă.”

Auto



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite