Test Drive BMW 840i Gran Coupé - Mai aproape de 5 sau de 7?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bmw seria 8

În gama BMW, întrebarea de mai sus poate fi una firească – este versiunea Gran Coupé a Seriei 8 poziţionată mai aproape de confortul din Seria 7 sau de polivalenţa din Seria 5. Am testat versiunea 840i pentru a afla.

Îmi amintesc foarte bine discuţiile de acum câţiva ani cu inginerii BMW despre vechea Seria 6, ieşită din producţie în 2018 şi despre planurile BMW de a înlocui acel model cu unul mai sportiv, cu un spirit mai dinamic şi chiar mai plăcut de condus. 

Practic, tot ceea ce auzisem atunci, aveam să descopăr începând cu 2018, când bavarezii au lansat noua Seria 8, iniţial cu o caroserie de Coupé, apoi de Cabriolet şi ulterior de Grand Coupé, versiunea cu patru portiere. Încă de la primele imagini era clar că la nivel vizual, Seria 8 era una dintre cele mai impresionante maşini pe care le poţi vedea pe stradă, lucrurile fiind neschimbate şi acum, pentru că nu ai cum să nu-ţi lipeşti imediat ochii de superbele forme ale caroseriei, alungită precum o picătură de apă. 

Capota lungă, geamurile fără ramă şi partea puternic plonjată din spate sunt un deliciu al fanilor de caroserii coupé, chiar dacă aici vorbim despre o versiune cu patru portiere. Însă, inevitabil, mi-am pus întrebarea – de ce Seria 8 şi nu 7 sau 5? Care sunt diferenţele. 

Testul complet, cu galerie foto, poate fi citit pe ADEVARULAUTO.RO 

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite