Vânzările de autovehicule noi au scăzut cu 18,6% în primele cinci luni. Topul celor mai vândute mărci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Skoda Superb 6
Skoda Superb 6

Vânzările de autovehicule noi au scăzut cu 18,6% în primele cinci luni, la 28.059 unităţi, iar segmentul autoturismelor a înregistrat livrări mai mici cu 19,8%, la 23.245 unităţi, potrivit datelor anunţate luni de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Vânzările sunt susţinute în continuare de achiziţiile realizate de către companii (85% din total în luna mai), cele către persoanele fizice continuând să scadă până la un minim de doar 15% din total. Comparativ, în mai 2012, lună în care Programul Rabla funcţiona deja în mod efectiv, acest raport era de 49% persoane fizice şi 51% persoane juridice.

„Continuă să se manifeste impactul negativ al importului masiv de vehicule rulate care, la un volum de aproximativ 86.000 unităţi la autoturisme şi 18.400 la vehicule comerciale, au o creştere de 42%, respectiv 10% faţă de 2012. Din aceste cifre rezultă că la fiecare autovehicul (autoturism + vehicul comercial) nou vândut în România au fost aduse alte 3,7 rulate, raport totuşi în scădere faţă de luna anterioară, când acesta era de 4/1“, se arată într-un comunicat al APIA.

Asociaţia notează că şi pe plan european au fost scăderi, principalele ţări înregistrând diminuări importante (Franţa -11,9%, Italia -11,2%, Germania -8,8%).

La autoturisme, topul pe mărci în primele cinci luni este format din Dacia (6.638 unităţi vândute - 28,6% din total), urmată de Volkswagen (2.747 unităţi/ 11,8%), Skoda (1.917 unităţi/ 8,2%), Renault (1.355 unităţi/ 5,8%), Ford (1.266 unităţi/ 5,4%) şi Hyundai (1.204 unităţi/ 5,2%).

Pe modele, Dacia Logan rămâne pe primul loc, urmat de Duster, Sandero, Skoda Octavia şi Volkswagen Golf.

„În ceea ce priveşte vehiculele comerciale uşoare (LCV+ minibuse), observăm o scădere ceva mai mică a pieţei (-8,2%), dar şi faptul că primele două mărci (Dacia şi Ford) reprezintă împreună aproape 35% din piaţă“, se spune în comunicat.

Producţia a înregistrat în luna mai o creştere de 5,8% faţă de luna precedentă, ceea ce face ca la cinci luni să înregistreze un avans de 32,8% faţă de 2012, la 188.705 unităţi, cifră datorată în exclusivitate autoturismelor.

Volumele cele mai mari au fost înregistrate de Dacia Duster (55.195 unităţi), urmată de Dacia Sandero (51.948 unităţi), Dacia Logan (45.059 unităţi) şi Ford B-Max (36.494 unităţi).

Exporturile au avansat cu 22,5% în primele cinci luni, la 158.770 unităţi. Cel mai exportat model în luna mai a fost Dacia Sandero (13.177 unităţi), urmat de Duster (10.251 unităţi) şi B-Max (6.802 unităţi). Pe ansamblul celor cinci luni, pe primul loc este Duster (54.859), urmat de Sandero (49.564) şi Ford B-Max (36.309).

„Având în vedere faptul că impactul Programului Rabla asupra pieţei se va resimţi, sperăm, abia în a doua parte a lunii iunie, când tichetele valorice vor ajunge în posesia cetăţenilor, o eventuală revizuire a estimării făcute la începutul anului poate fi avută în vedere doar după analiza volumelor înregistrate în lunile iulie-august", se mai arată în comunicat.

Vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale noi s-au redus cu 20,9% anul trecut, la 87.505 de unităţi, una dintre cele mai mari scăderi din UE, potrivit datelor furnizate la începutul lunii februarie de APIA, care a anunţat că la vremea respectivă că speră la un avans de 5% în 2013.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite