VIDEO Modelul care poate aduce titlul de cel mai rapid hot hatch în curtea Renault - Noul Megane R.S. Trophy

0
Publicat:
Ultima actualizare:
renault megane rs trophy

O nouă declinare a hot hatch-ului ce poartă semnătura Renault Sport a fost prezentată. Noul Megane R.S. Trophy propune 300 CP şi 420 Nm.

Primul Mégane R.S. Trophy a apărut in 2005, la doar nouă luni după lansarea Mégane II R.S. Modificările au vizat în primul rând şasiul, denumit Sport2. Rotile mai uşoare, arcurile mai rigide, amortizoarele specifice şi sistemul ESP care putea fi dezactivat - toate au contribuit la îmbunătăţirea performanţelor.

După ce versiunea de producţie a fost disponibila la vânzare în 2009, o versiune Trophy a lui Mégane III R.S. a fost introdusa în 2011. Bazat pe şasiul CUP, acesta a fost echipat cu un motor îmbunătăţit, cu o putere sporita de la 250 la 265 CP. Performanţele sale l-au făcut să devină  cel mai rapid model de serie cu tracţiune faţă, fapt dovedit de recordul de 8:07.97 stabilit de Laurent Hurgon pe Nordschleife la Nürburgring. A fost, de asemenea, un succes comercial, vânzările ajungând de două ori mai mari decât cele prognozate!

Adoptând direcţiile de design ale Colecţiei Mégane 2014, o versiune finală bazată pe Mégane III a mers şi mai mult în căutarea performanţei. După cum sugerează şi numele său, 275 Trophy  a venit cu un motor regândit, cu putere suplimentară. Acest Trophy a venit, de asemenea, cu un sistem de evacuare Akrapovič din titan, o greutate redusă şi amortizoare Öhlins, ca opţiune. 

Noul Renault Megane R.S. Trophy

Motorul turbo de 1,8 litri cu injecţie directă vine cu un upgrade care îi permite să treacă simbolul 300 CP (220 kW) pentru prima dată în gama R.S.. Cuplul a fost de asemenea mărit, ajungând la o intensitate de 420 Nm (+ 20 Nm) pe cutia de viteze EDC şi 400 Nm în versiunea manuală. Aceste performanţe îmbunătăţite sunt, în mod evident, conforme cu noul standard de control al emisiilor, Euro6d-Temp, care intră în vigoare la 1 septembrie 2018.

Pentru a compensa creşterea substanţială a presiunii de evacuare a gazelor de ardere, în legătură cu adăugarea unui filtru de particule, specialiştii de la motoare s-au concentrat în special asupra eficienţei turbocompresorului prin implementarea unei tehnologii preluate direct din Formula 1.

Turbina - care se roteşte la aproape 200.000 rpm - este aşadar acum montată pe un sistem de rulmenţi cu bile ceramice. Mai uşoara, mai densa si mai fina decât oţelul, ceramica ajută la reducerea frecării. De fapt, această tehnologie reduce forţele de frecare din ansamblu la o treime, în comparaţie cu un sistem tradiţional de rulmenţi cu bile (film de ulei), îmbunătăţind timpul de răspuns al sistemului de supra-alimentare.

În plus faţă de turbo, noul sistem de evacuare este a doua zonă în care performanţa motorului a fost îmbunătăţită pe noul Renault Megane R.S. Trophy. Amortizorul de zgomot din spate a fost echipat cu o supapă mecanică care permite ajustarea sunetului motorului. Încă o dată, aceasta este o premiera în gama R.S.

Poziţia supapei, controlată automat în funcţie de profilul Multi-Sense selectat, viteza şi sarcina motorului, asigură două tonuri:

1. Când supapa este închisă, gazele de eşapament sunt direcţionate de-a lungul unei căi proiectate special pentru a filtra frecvenţele joase care generează vibraţii, permiţând doar trecerea frecventelor medii. Sunetul produs conferă un feeling sportiv, cu note distinctive si adecvate pentru mediul urban.

2. Când supapa este deschisă, rezistenţa redusă permite gazelor să fie dirijate de-a lungul unei căi directe. Potenţialul sportiv complet al motorului poate fi apoi exprimat, atât în ceea ce priveşte performanţa, cât şi sunetul.

Ca şi noul Megane R.S., versiunea Trophy este disponibilă cu două tipuri de cutie de viteze cu şase trepte: manuală sau EDC cu padele de schimbare a vitezelor montate pe volan.

Pe versiunea de cutie de viteze EDC, cuplul maxim este acum de 420Nm, datorită cartografierii specifice folosite.

renault megane rs trophy

Noul model vine cu toate noile dotări introduse pe Mégane R.S., începând cu tehnologia 4CONTROL. Acest sistem de direcţie cu patru roţi viratoare oferă o agilitate remarcabilă şi stabilitate impresionantă in viraje la viteze mai mari.

La viteze reduse, roţile din spate se rotesc în direcţia opusă faţă de roţile din faţă, Raza de bracare se micşorează, în consecinţă manevrabilitatea maşinii în condiţii de oraş se îmbunătăţeşte, iat la viteze mari, roţile din faţă şi din spate se rotesc în aceeaşi direcţie, ceea ce înseamnă că roţile din spate sunt perfect aliniate, iar maşina se bucură de o stabilitate sporită.

Versiunea Trophy este echipat în mod standard cu şasiul Cup. Comparativ cu şasiul Sport, acesta oferă: un diferenţial mecanic limitat Torsen, amortizoare cu 25% mai ferme şi arcuri cu 30% mai rigide, bare anti-ruliu cu 10% mai rigide.

Maşina este echipat cu discuri de frână bi-material. În timp ce reduc masa cu 1,8 kg pe roată, aceste discuri asigură o disipare mai buna a căldurii în timpul utilizării intensive, oferind astfel o rezistenţă mai mare. O caracteristică distinctivă a şasiului Cup o reprezintă etrierele Brembo vopsite în roşu.

Noul Renault Megane R.S. Trophy este echipat cu anvelope Bridgestone Potenza S001 şi jantelor Jerez de 19 inch.

Disponibile în 2019, jantele mai uşoare Fuji Light de 19” - reducând greutatea cu 2 kg pe roată – vor fi echipate cu anvelope Bridgestone Potenza S007. 

renault megane rs trophy

Noul Megane R.S. poate fi echipat, ca opţiune, cu noile scaune Recaro, redesenate faţă de cele prezente pe Megane III R.S. Structura originală a şezutului scaunului a fost revizuită, menţinând în acelaşi timp un nivel ridicat de siguranţă. În combinaţie cu creşterea cursei de reglare la setarea înălţimii, acest design oferă şoferilor o poziţie la volan cu până la 20 mm mai joasă.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite