VIDEO Din Valea Jiului înapoi în Sibiu pe traseele din 2004Red Bull Romaniacs Epic 15

0
Publicat:
Ultima actualizare:
redbull romaniacs day3

Wade Young a câştigat cea de a treia etapă din ediţia 2018 şi este la 110 km distanţă de prima sa victorie la Red Bull Romaniacs. Sud-africanul care a ratat anul trecut podiumul este urmat în clasamentul general de Manuel Lettenbichler, care după trei zile extrem de dure, se află la doar 4 minute în spatele său. Jonny Walker se află pe locul trei, iar revenirea în Sibiu este marcată de retragerea lui Graham Jarvis şi a lui Taddy Blazusiak.

Caravana celui mai dificil raliu hard enduro din lume a pornit din Valea Jiului, mai precis din Petrila, unde a fost dat startul către Sibiu, oprindu-se pentru cele 25 de minute de pauză în service pointul din Mărtinie. 

Prima parte a zilei a fost una numită de track managerul raliului ”bucla nebună”o zonă formată din zig-zaguri fără sfârşit, urcări pe coamă, urcări abrupte pline cu rădăcini, cărări foarte înguste, coborâri abrupte cu multă piatră, coborâri pe care majoritatea au fost nevoiţi să le parcurgă pe lângă motocicletă şi o intrare spectaculoasă în service point. Pentru a ajunge la meritata pauză şi să îşi pregătească motocicletele pentru a doua parte a traseului, concurenţii au trebuit să sară peste râul Sebeş.

Nici după pauză lucrurile nu au fost mai simple pentru clasele Gold şi Silver, majoritatea riderilor declarând la sosire că aceasta a fost cea mai tehnică zi din ediţia 2018.

Red Bull Romaniacs Epic Edition 15 Offroad Day 3

După 126 de km, secţiuni extrem de tehnice şi aproximativ şapte ore de stat în şa, Wade Young şi Manuel Lettenbichler au fost despărţiţi de doar 8 secunde. Sud-africanul s-a impus câştigând şi etapa a treia, după ce a stabilit timpul de referinţă în etapa a doua, cea care a avut finişul în Lupeni.

redbull romaniacs day3

"A fost o zi foarte lungă. Secţiunile grele de la început ne-au stors. Nu am forţat cu adevărat pentru că am vrut să mai păstrez energie şi pentru ultima zi. Chiar dacă miza este victoria, nu am emoţii, eu doar navighez cât de bine pot. ”Wade Young.

redbull romaniacs day3

Emanuel Gyenes a fost al treilea în penultima etapă a raliului, însă sătmăreanul se află acum la 11 minute de locul trei la general şi va încerca să recupereze acest ecart în zecile de kilometri care au mai rămas până la finişul de la Guşteriţa.

În timpul celei de a patra zile de off-road, raliul ajunge la Arena Platoş. Complexul

de schi şi snowboard va găzdui Service Point-ul. Acest loc este plin de distracţii chiar şi pe timpul verii. Este un parc plin cu tot felul de activităţi de sezon, precum: sanie de vară, tiroliană, trasee de downhill şi cross-country, zorbing, bag jump şi multe altele.

Sâmbătă, 28 iulie, în intervalul orar 12:00 – 16:00 concurenţii care au reuşit să parcurgă şi traseul etapei a patra sunt aşteptaţi să ajungă la finişul oficial al raliului, urcarea abruptă de pe dealul Guşteriţa, de lângă Sibiu.

PHOTO/VIDEO - Red Bull

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite