VIDEO Cum ne pregătim de Revelion - bucate şi vinuri alese

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vinul face parte din patrimoniul de cultură şi civilizaţie al umanităţii. Dar ce este el: băutură, aliment, medicament? Sau mai degrabă este… ferment pentru spirit?

Şi, de asemenea, cum se stabileşte sortimentul de vin în funcţie de mâncare? Care este alegerea potrivită pentru carnea de porc, de vită, de peşte sau de legume? Sunt întrebări la care au răspuns, de la ora 15.00, invitaţii Adrianei Mariş, la Adevărul Live: somelierul Sergiu Nedelea, Cavaler al Vinului şi Ambasador în România al Asociaţiei Somelierilor din Europa, şi Gigel Ciutacu, bucătar-şef la restaurantul Rosettya, din Bucureşti.

Cele mai importante declaraţii

„A fost Crăciunul, ne-am delectat cu preparate mai grase, şi-am decis că peştele este cea mai bună alegere acum, în noaptea dintre ani. Mai nou, este în tradiţia românilor să mănânce peşte în seara de Revelion. Recomand cu căldură celor care ne urmăresc să încerce un preparat de păstrăv cu garnitură de ciuperci, seminţe de pin, spanac, sâmburi de rodii şi sos alb“, a explicat Gigel Ciutacu, bucătar-şef la restaurantul Rosettya, din Bucureşti.

„Dacă vorbim de păstrăv, acesta trebuie asociat cu Fetească Albă. Vinurile albe au o aciditate ceva mai ridicată. Dacă vorbim de un produs ce are carnea mai fadă, acesta trebuie gustat automat alături de un vin alb. Peştele oceanic conţine mult iod. Dacă l-am asocia cu vinul roşu, gustul pe care l-am simţi ar fi amar. De aceea este bine să ne oprim la Fetească Albă, Sauvignon blanc, Riesling Italian sau un vin rose din busuioacă de bohotin“, susţine somelierul Sergiu Nedelea.

Vinul roşu merge tot cu carne roşie, aşa că îl degustăm alături de ton şi somon, aminteşte Nedelea.

Cum ne pregătim de Revelion - bucate şi vinuri alese 

„Vinurile roşii sunt vestite pentru antioxidaţi. Însă studiile recente au arătat că ar trebui să consumi 12 litri pe zi, ca să să creşti cantitatea acestor compuşi naturali în organism. La masa de Revelion, recomand un cupaj de vinuri (amestescul mai multor soiuri pentru a obţine o licoare de o calitate superioară ). Spre exemplu, un Pinnoit Noir merge foarte bine cu ciupercile preparate de chef Gigel, în timp ce Rieslingul se asortează cu gustul uşor metalic al spanacului“, explică Sergiu.

Dacă nu consumăm peşte în noaptea de Revelion

„La resturant, suntem obişnuiţi să avem un meniu, prin urmare se înceape cu o gustare şi se ajunge, mai târziu, la prepartul de bază. Pentru fiecare fel de mâncare trebuie să avem câte un vin. Putem să începem masa cu un vin alb, cu o aciditate ridicată, să balansăm cu un rose, iar preparatul de bază ar trebui asociat cu un vin roşu“, explică Sergiu Nedelea.

„La masa servită acasă, între prieteni, putem să optăm pentru mai multe soiuri. Putem să avem un vin alb, unul roşu, şi, desigur, nu o să lipsească nici vinul spumant“, completează acesta.

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite