Budincă de cartofi cu bacon şi ouă ochiuri, ca la un picnic din anii ’20

Budinca de cartofi cu bacon şi ou, bună la pinic sau acasă FOTOGRAFII Shutterstock

Iarna se dă greu bătută anul acesta, dar cu puţin stoicism îi putem suporta ultimele capricii. Sau mai bine le suportăm cu optimism, cu gândul la copaci înfloriţi, parcuri verzi şi păduri cu miros reavăn de primăvară. Ca un cod roşu ne va surprinde în curând vremea picnicurilor şi-a coşurilor umplute cu bunătăţi. Dar cum ar fi, oare, o ieşire la iarbă verde cu arome şi preparate din bucătăria americană a anilor ’20?

În această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu, are loc prima ediţie a evenimentului Joia linguriţelor moştenite, dedicată Cărţii de bucate, ospitalitate şi poveşti minunate de Margaret Yardley Potter. Autoarea este nimeni alta decât străbunica celebrei scriitoare Elizabeth Gilbert, autoarea bestsellerului „Mănâncă, roagă-te, iubeşte“ (a cărui ecranizare a avut-o pe Julia Roberts în rolul principal).

Cartea de bucate, ospitalitate şi poveşti minunate de Margaret Yardley Potter - Gima, cum i se spunea în familie - este un savuros amestec de reţete culinare, sfaturi practice şi poveşti de familie, care şi-a păstrat prospeţimea deşi a fost publicată pentru prima oară (în SUA), în 1947.

„Străbunica mea era creativă, dar greu încercată. Nu era nici prima, nici ultima femeie din istoria suferinţelor feminine care se refugia în mâncare. Ar trebui să spun de fapt că se refugia în mâncare şi în scris, fiindcă vocea care răzbate din paginile următoare este o încântare în egală măsură literară şi culinară. Gima nu se mărgineşte la a-şi înşirui reţetele, ea ni le povesteşte cu un simţ ascuţit al umorului şi încredere în sine“, scrie Elizabeth Gibert în prefaţa cărţii.

Iar modul în care străbunica ei vorbeşte despre pregătirile şi preparatele necesare unui picnic la pescuit, toate împletite cu amintirile ei, este savuros.

Reţeta budincii de cartofi a lui Margaret Yardley Potter

„Parcă simt mirosul fumului de la focul făcut din lemne adunate de pe mal şi văd soarele apunând peste apă. De obicei, grupul nostru se compunea din trei-patru tineri sportivi şi norocoasele (sau aşa le consideram noi) pe care le alegeau să meargă cu ei. Ne apucam devreme, pline de elan, de preparat mâncarea pentru maeştrii noştri într-ale undiţei. Mai întâi, două ouă umplute de persoană. Pe urmă un borcan de vreun litru plin cu roşii întregi, bine coapte, decojite, şi unul mai mic cu sos de salată acrişor, cu felii de ceapă şi ţelină tocată din abundenţă şi o salată verde spălată şi luată de la rece.

Una dintre gospodinele în devenire venea cu o prăjitură sau o plăcintă. Uite-aşa, cu o pungă mare de hârtie, plină cu cartofi albi, fierţi şi răciţi, şi o jumătate de kilogram de felii de bacon, eram gata de drum, cu tot cu tigăi, farfurii, căni şi tacâmuri zăngănitoare, plus o cafetieră.

Când ajungeam, băieţii făceau focul, apoi dispăreau cu undiţele, în timp ce noi ne pregăteam să-i întâmpinăm într-un mod pe care-l credeam a fi foarte domestic. Cafeaua şi apa erau măsurate în oala mare şi puse deoparte. Roşiile şi sosul erau aşezate la umbră, pâinea era unsă cu unt. Puneam baconul la prăjit, apoi lăsam feliile rumenite să se scurgă pe o bucăţică de hârtie. O parte din grăsime o păstram pentru peştele adus de băieţi, iar în grăsimea rămasă, adâncă de un deget, puneam cartofii tăiaţi cubuleţe, câteva felii de ceapă, sare şi piper.

Presam totul în tigaia fierbinte, apoi o mutam în partea «medie» a focului, unde rămânea cam jumătate de oră. Dacă băieţii avuseseră un succes deosebit la pescuit şi nu ne trebuia altă carne, mărunţeam baconul şi-l adăugam la cartofi înainte de servit, dacă nu, îl puneam între feliile de unt. Ce gust bun aveau roşiile reci ca gheaţa, cu sosul lor pişcător, lângă peştele proaspăt la grătar, pe care-l scăldam în grăsimea topită de la bacon, şi cum ne mai certam ca să punem mâna pe ultima bucăţică de cartof rumen.

Apoi urmau cănile cu cafea tare, neagră, şi bucăţile enorme de prăjitură sau plăcintă.

Nu e de mirare că-mi place budinca de cartofi. Dar, chiar şi fără amintirile mele, încercaţi-o după aceeaşi metodă, pe un aragaz. Lăsaţi cartofii fierţi să se răcească şi încingeţi tigaia, în care rumeniţi baconul. Dacă mâncaţi acasă, câteva fire de ceapă verde se potrivesc mai bine decât feliile de ceapă, iar un pic de pătrunjel tocat face totul şi mai delicat. Produsul finit, pe care tronează câteva ochiuri făcute în apă şi o ghirlandă de felii de bacon este o gustare care face deliciul tuturor“.

Fragmente din volumul Cartea de bucate, ospitalitate şi poveşti minunate, apărut la editura Humanitas.