Ce spune despre noi tipul de vin comandat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lumea iubitorilor de vin este una supusă judecăţilor de valoare, nu întotdeauna îndreptăţite, dar extrem de aspre. Eşti judecat dacă îi pui prea multe întrebări chelnerului sau somelierului, dacă tu eşti singurul de la masă care comandă vin în timp ce restul lumii bea bere sau când nu ţii cont de regulile „sfinte“ ale băutorilor de vin.

Oamenii din jur îşi formează anumite păreri despre noi atunci când alegem un anumit tip de vin pentru un anume fel de mâncare, dacă suntem fideli aceluiaşi vin alb sau rose indiferent de anotimp şi de situaţie, ba chiar dacă alegem să comandăm al doilea cel mai scump vin din meniu. Astfel de judecăţi nu sunt neapărat corecte, însă aceste păreri se formează indiferent dacă ne place sau nu, este de părere editorul culinar al publicaţiei Huffington Post, Alison Spiegel.

1. Comanzi rose indiferent de perioada anului
O persoană care comandă vara o sticlă de rose dă dovadă de clasă şi eleganţă, dar aceeaşi opţiune în timpul sezonului rece trimite semnale negative. Mai exact, observatorii vor avea impresia că nu aveţi nici cea mai mică urmă de cultură a vinului.

2. Comanzi vin roşu la fructe de mare
Există vechea regulă conform căreia vinul roşu nu se comandă la felurile de mâncare pe bază de fructe de mare. Însă există o mulţime de ocazii în care vinul roşu poate acompania felurile de mâncare cu fructe de mare, chiar dacă nu mulţi sunt dispuşi să accepte acest lucru. Prin urmare, chiar dacă ştiţi că aţi comandat vinul roşu perfect pentru ceea ce aveţi în farfurie, ar fi bine să vă aşteptaţi la priviri critice.

3. Comanzi întotdeauna vin alb   
Vanitos şi lipsit de imaginaţie, aceasta va fi percepţia celor din jur dacă vă număraţi printre persoanele care beau, fără excepţie, vin alb. Un fel de „fată bătrână“ încăpăţânată.

4. Comanzi Lambrusco chiar dacă nu mănânci pizza
Lambrusco, un tip de vin spumos roşu servit mai ales la pizza, după ce este ţinut puţin la rece, nu ar trebui comandat decât cu feluri de mâncare din bucătăria italiană. „Confuz“ este cuvântul cel mai blând pentru a-i descrie pe cei care fac greşeala de a bea un pahar de Lambrusco în alte împrejurări.

5. Comanzi şampanie fără să existe o ocazie specială
Snob, aceasta este „eticheta“ lipită invariabil persoanelor care comandă şampanie fără să aibă un motiv special pentru a face acest lucru.

6. Comanzi şpriţ cu vin alb
Probabil că dacă nu eşti o persoană în vârstă, atunci nu ai un spirit tocmai tânăr, şpriţul fiind, mai degrabă, alegerea persoanelor ceva mai tradiţionaliste.

7. Comanzi al doilea cel mai scump vin din meniu
Managerii restaurantelor ştiu că puţini vor comanda cea mai ieftină sticlă de vin din meniu şi că vor alege a doua opţiune ca preţ, nici cea mai scumpă, dar nici cea mai ieftină (tocmai de aceea, preţul vinului de „mijloc“ este, de regulă, mai mare decât ar trebui). Părerile oamenilor sunt împărţite în această privinţă: unii vor crede că este o alegere înţeleaptă, în timp ce alţii vor considera că nu ai făcut decât să cazi în capcana restaurantului. 

8. Comanzi o sticlă de vin fără să-i întrebi şi pe ceilalţi ce vor
Lipsit de bun-simţ elementar, aceasta este impresia clară pe care o lasă persoanele care consideră că alegerea lor este cea mai bună, indiferent de ceea ce ar putea să prefere restul mesenilor.

9. Comanzi gheaţă la vin roşu
Cuburile de gheaţă puse într-un pahar cu vin alb ar putea să treacă testul privirilor reprobabile, dar ar fi bine să vă abţineţi să comandaţi gheaţă la vin roşu, dacă nu cumva este vorba despre sangria. În lumea iubitorilor de vin nu există cuvinte pentru a cataloga o astfel de persoană.

Citiţi şi:

Oenologul Lorena Deaconu, o viaţă în slujba vinului făcut cu dragoste şi responsabilitate

Vinurile medicinale au proprietăţi terapeutice forte

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite