Cele mai bune restaurante din Bucureşti în 2018 – Premiile Restocracy

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca de fiecare dată, în ultima săptămână din ianuarie decernăm premiile şi menţiunile Restocracy pentru cele mai bune restaurante din Bucureşti pe anul care a trecut, pentru cele mai importante bucătării naţionale şi specific dominant, cei mai buni bucătari, câteva premii speciale şi menţiunile „Preferinţele Restocracy“ pentru restaurantele apreciate de către noi.

După cum am spus-o de multe ori în ultimii ani, restaurantele din Bucureşti sunt din ce în ce mai bune, diferenţele dintre ce putem mânca acum şi ce mâncam în urmă cu doar cinci ani fiind remarcabile. După ceremonia de decernare a premiilor vom avea o dezbatere despre situaţia restaurantelor din Bucureşti în 2018 şi ce se aşteaptă în viitorul apropiat, pe care o voi sintetiza într-un articol ce va apărea la scurt timp după acesta de aici.

La evaluările pentru desemnarea celor mai bune restaurante din Bucureşti am ţinut seama exclusiv de mâncare pentru toate categoriile, cu excepţia uneia singure, „Cel mai bun restaurant din Bucureşti in 2018“, pentru care am luat în calcul şi ambianta şi serviciile. La toate celelalte, însă, titlul de „cel mai bun restaurant din Bucureşti in 2018“ pe specificul respectiv înseamnă doar că au cea mai buna mâncare de acel fel. De aceea şi scrie pe diplomele acordate „Cea mai buna bucătărie greceasca din Bucureşti în 2018“, de pildă, şi nu „Cel mai bun restaurant grecesc din Bucureşti în 2018“.

Premiile au fost date pentru bucătăriile majore care au „reprezentanţi“ (restaurante) în Bucureşti şi pentru câteva specificuri dominante: peste şi fructe de mare, sushi, steaks etc.

Ca şi în anii trecuţi, mai dăm câteva premii speciale pentru restaurantele nou deschise, cel mai reprezentativ spectacol de restaurant şi pentru servicii distinctive. Am vrut să-i dăm lui Miki premiul pentru „Cea mai încântătoare făptură întâlnită într-un restaurant bucureştean“, adică premiul pe care l-a primit anul trecut Alexandra de la MAIZE, însă nu am mai găsit-o pe Miki ca să-i spunem să vină să-şi ia premiul, aşa ca am renunţat.

La fel, premiem pe cel mai bun chef din Bucureşti, şi dăm câteva menţiuni „Preferinţele Restocracy“ restaurantelor şi cafenelelor care ne-au plăcut în mod special, chiar dacă nu au câştigat ceva la vreo categorie.

Ne aşteptăm ca o buna parte dintre restaurantele care au câştigat premiile anul trecut să le ia şi anul acesta. Am anticipat bine, ceea ce ne întăreşte convingerea ca avem o buna cunoaştere a pieţei şi că suntem capabili să anticipam corect, cel puţin pe termen scurt.

Ca şi în anii trecuţi, nu am dat premii pentru categoriile (bucătăriile) pentru care sunt prea puţine restaurante în Bucureşti spre a putea face un adevărat clasament: bucătăriile indiana, thailandeza etc., chiar dacă şi acestea sunt între bucătăriile mari şi reprezentative ale lumii.

La bucătăria italiană am făcut un premiu doar pentru restaurantele cu bucătărie fină, deoarece toate încercările de a diferenţia şi departaja restaurantele cu specific italian tradiţional, cu bucătăria lor clasică, populară, eu eşuat, chiar şi atunci când am făcut echipe întregi de evaluatori italieni, în încercarea de a spori obiectivitatea. Fiecare indica alt restaurant drept „cel mai bun restaurant italian tradiţional din Bucureşti“, aşa că ne-am îndreptat atenţia doar către foarte puţinele restaurante italieneşti cu bucătărie fină, în ciuda protestelor multor italieni care le acuză de adevărate „blasfemii“ şi nici măcar nu le consideră „restaurante italieneşti“.

Fiind cea mai importantă, bucătăria românească a făcut obiectul unei analize mai amănunţite. Anul trecut nu am dat un premiu pentru „cea mai bună bucătărie românească fină“, deoarece abia apăruse această bucătărie, de o luna. Însă anul acesta am avut cu ce compara şi primesc premiul.

A fost simplu şi la bucătăria boierească, însă mari probleme am avut la bucătăria tradiţională românească, cea ţărănească, deoarece toţi, aproape fără excepţie, îşi iau produsele din aceleaşi locuri (preponderent de la cash & carry sau supermarketuri) şi nu prea poţi găsi diferenţe detectabile între gusturile mâncărurilor „tradiţional româneşti“ din aceste restaurante, oricât te-ai chinui. Şi asta nu atât din vina restaurantelor respective, care şi-ar aduce, poate, produse tradiţionale mai bune, făcute în ferme mici, însă statul a impus nişte reguli atât de aberante încât te obligă să iei aproape orice materie primă de la supermarket, deoarece doar ei pot face rost de toate avizele şi hârtiile pe care trebuie să le prezinţi în caz că vin unii să te controleze.

Dintre bucătăriile apropiat-orientale şi nord-africane, am premiat anul acesta doar pe cea libaneză, care este mult mai bine reprezentată în Bucureşti decât toate celelalte la un loc.

Am introdus, în premieră, şi bucătăriile mediteraneene, deoarece multe restaurante îşi declară acest specific, chiar dacă unele nu au vreo legătură cu el. Şi am făcut împărţirea care se face peste tot: bucătăria mediteraneană vestică şi nordică, adică cea europeană, şi bucătăria orientală sudică şi estică, adică cea nord africană şi orientală.

Nu am făcut, de asemenea, o categorie distinctă pentru noile bucătarii creative fine, nouvelles cuisines, moleculare etc., pentru că încă sunt puţine restaurante de acest tip în Bucureşti. Sperăm să ajungă şi ele anul acesta la un număr care să permită alcătuirea unui grup distinct.

Anul acesta vom finaliza şi mecanismele de repertoriere, descriere şi, eventual, evaluare a altor categorii adiţionale din zona food & bar (cafenele, ceainării, berării, terase, cofetării şi patiserii, localuri boeme etc.), aşa că premiile de la începutul anului următor le vor include şi pe multe dintre acestea, fără îndoială.

Premiile au fost făcute publice în ultima zi de ianuarie şi au fost înmânate câştigătorilor în cadrul unei ceremonii care a avut loc vineri 1 februarie 2019 la Hotel Epoque, un eveniment finanţat de către partenerii noştri Ursus, Barilla, Jidvei şi Maxigel, cărora le mulţumesc din nou aici, în public.

Va mulţumesc dinainte pentru comentariile pe care le veţi face în legătură cu aceste clasamente şi cu premiile Restocracy!

George Butunoiu
fondator şi evaluator principal Restocracy

Premiile Restocracy 2018 – Bucureşti

Cel mai bun restaurant din Bucureşti în 2018 – Le Bistrot Francais

Am mai luat în calcul câteva restaurante pentru acest premiu (MaizeGingerVeranda Casa Frumoasa etc.), însă Le Bistrot Francais e, totuşi, cel mai aproape de tipologia „restaurantului de lux“ la care se aşteaptă cineva când aude despre un astfel de titlu.

Bucătării nationale si specific dominant:

Cel mai bun restaurant românesc boieresc din Bucureşti în 2018 – Zexe

În Bucureşti sunt doar două restaurante care au mâncare românească boierească, Zexe şi Jariştea. Am dat premiul tot lui Zexe, ca şi anul trecut.

Cel mai bun restaurant cu Bucătărie Românească Fină din Bucureşti în 2018 – MAIZE

Şi aici sunt foarte puţine restaurante în Bucureşti, fiindcă Noua Bucătărie Fină Românească e abia la început, are un singur an de când a apărut, aşa că puţini au reuşit să pătrundă. Alegerea a fost simpla aici, MAIZE e încă detaşat de celelalte câteva restaurante similare. Sper să se ascută concurenta anul acesta…

Cel mai bun restaurant românesc tradiţional din Bucureşti în 2018 – Caru’ cu Bere

Aici a fost greu, după cum am spus. Ne-am gândit şi la Lacrimi şi Sfinţi al lui Mircea Dinescu, însă ei îşi spun (şi aşa si este), bucătărie creativă românească, contemporană, şi nu se încadrează bine în niciuna dintre aceste trei categorii de bucătărie românească, dacă nu o punem la socoteală şi pe cea urbană. Cei de la Caru’ cu Bere au câţiva furnizori speciali şi referinţele celor care l-au vizitat sunt bune, în ciuda volumului imens. Dacă alte restaurante cu specific tradiţional românesc se simt nedreptăţite, poate că au dreptate, măcar într-o oarecare măsură.

Cel mai bun restaurant cu specific internaţional din Bucureşti în 2018 – Joseph by Joseph Hadad

Şi aici am avut mai multe restaurante pe short-list: PrimeCasa di DavidVeranda Casa Frumoasa, si nu numai. I-am dat premiul lui Joseph Hadad ştiind, mai degrabă, ce poate face dacă vrea, şi nu pentru ce găseşti în farfuria de zi cu zi de la restaurantul lui din Aviatorilor.

Cel mai bun restaurant italian din Bucureşti în 2018 – Poesia

Cu menţiunea de mai sus cu privire la bucătăria italiană tradiţională, aici alegerea a fost mai simplă, fiindcă Poesia e singurul restaurant cu specific italian din Bucureşti care face ceea ce noi, la Restocracy, considerăm bucătărie fină. Şi alte restaurante italieneşti (Le VivierIsoletta) au produse de cea mai bună calitate şi fac bucătărie fină, într-o oarecare măsură, însă Poesia ni s-a părut ceva mai original şi mai îndrăzneţ şi de aceea l-am premiat ca restaurantul cu cea mai buna bucătărie italiană din Bucureşti în 2018. La fel ca şi anul trecut, de altfel.

Cel mai bun restaurant franţuzesc din Bucureşti in 2018 – L’Atelier

Aici alegerea a trebuit sa fie făcută între Le Bistrot Francais şi L’Atelier, la egalitate în evaluările noastre, aşa ca am ales L’Atelier pentru cea mai buna bucătărie franţuzească din Bucuresti, şi pentru că i-am dat „premiul cel mare“, deja, lui Le Bistrot Francais.

Cel mai bun restaurant japonez din Bucureşti in 2018 – Yuki

Am luat în calcul restaurantele japoneze „generaliste“, pentru ca sushi are deja o categorie separată. Alegerea a fost făcută între Yuki şi Benihana, la fel de bune în evaluările noastre, chiar dacă meniurile sunt foarte diferite. I-am dat lui Yuki, mai degrabă, fiindcă Benihana a luat premiul anul trecut…

Cel mai bun restaurant nord-vest mediteranean (european) din Bucureşti în 2018 – Corto Maltese

Oricum am luat-o, nu i-am găsit concurenţi foarte puternici lui Corto Maltese, aşa că alegerea a fost aproape naturală.

Cel mai bun restaurant sud-est mediteranean (bucătărie orientală şi nord-africană) din Bucureşti în 2018 – Sharkia 

Lui Sharkia i-am fi putut da la fel de bine şi premiul pentru cea mai buna bucătărie libaneză şi apropiat-orientală din Bucureşti, fiindcă se detaşează (deşi nu foarte mult) de celelalte restaurante orientale, însă am preferat să introducem această categorie separată, distinctă, şi de dragul simetriei, nu în ultimul rând.

Cel mai bun restaurant grecesc din Bucureşti în 2018 – Amvrosia

Surprinzător, nu sunt atât de multe restaurante greceşti în Bucureşti pe cât şi-ar închipui oricine. Doamna Zisi de la Amvrosia găteşte foarte bine când găseşte produse bune şi când se şi ocupă personal de la un capăt la altul. Tot ce se poate ca în anumite zile mâncarea să nu fie la fel de bună la Amvrosia, dacă nu e Doamna Zisi pe acolo. Însă când a fost bună, a fost foarte bună, nu am mâncat în altă parte mai bine greceşte, aşa ca i-am dat şi anul acesta premiul.

Cel mai bun restaurant spaniol din Bucureşti în 2018 – Pata Negra

Pata Negra e singurul restaurant spaniol din Bucureşti – dintre cele puţine, trebuie spus – care încearcă să facă mâncare ceva mai deosebită, mai originală şi mai bine pusă în farfurie. Ceilalţi merg exclusiv pe bucătăria tradiţională, populară. De aceea i-am dat premiul pentru cea mai buna bucătărie spaniolă din Bucureşti în 2018 lui Pata Negra.

Cel mai bun restaurant libanez din Bucureşti în 2018 – Four Seasons

Aici chiar că a fost dificil! Sunt trei restaurante libaneze în top: Piccolo Mondo, Zaitoone si Four Seasons, şi chiar libanezii lor le numesc alternativ şi în egala măsură pe fiecare alternativ când le ceri sa spună care e cel mai bun restaurant libanez din Bucureşti. Şi acum a intrat în forţă şi cu mare pompă şi Mandaloun, de câteva luni, şi are toate şansele să le ia premiul anul viitor, dacă nu-l vor închide cei care sancţionează restaurantele în care se fumează fără nicio jenă.

Cel mai bun restaurant chinezesc din Bucureşti în 2018 – Zen Garden

Pentru noi a fost uşor să desemnăm Zen Garden ca fiind cel mai bun restaurant chinezesc din Bucureşti în 2018, ca şi anul trecut, de altfel. Totuşi, părerile pe piaţă sunt atât de divizate, încât nici nu ne-am mai pus problema să ţinem seama şi de altele.

Cea mai buna bucătărie urbană din Bucureşti în 2018 – MA Bistro

Recunosc ca nu am vizitat toate restaurantele cu bucătărie urbană din Bucureşti, creativă, modernă, contemporană, cele care au bucătari tineri, de obicei, pasionaţi şi cu imaginaţie. Dintre cele pe care le ştim, însă, micul MA Bistro de la Piaţa Floreasca ni s-a părut ca are cea mai bună mâncare. Totuşi, desemnarea premiului pentru această categorie cu cea mai bună bucătărie urbană din Bucureşti în 2018 trebuie privită cu rezerva semnalată mai sus.

Cel mai bun sushi bar din Bucureşti în 2018 – Ginger

Şi Argentine şi Yoshi au sushi la fel de bun, când îţi prepară cei doi chefs ceva special, aşa cum ştiu ei să facă, însă la Ginger de la Radisson fac asta oricând şi pentru oricine, de asta le-am dat premiul pentru cel mai bun sushi bar din Bucureşti în 2018.

Cel mai bun oister & caviar bar din Bucureşti în 2018 – Le Vivier

Le Vivier au cele mai bune fructe de mare fine şi crude din Bucureşti, la fel ca şi Isoletta, de altfel, Mesogios şi alte câteva restaurante care, din ce am auzit, le cumpără tot de la Le Vivier. Sau, oricum, de la acelaşi furnizor de stridii şi fructe de mare din Bretagne, în Franţa, cele mai bune din lume. Aşadar, alegerea Le Vivier drept cel mai bun oister & caviar bar din Bucureşti a fost aproape naturală.

Cel mai bun steakhouse din Bucureşti în 2018 – Red Angus

Aici am făcut o alegere subiectivă, pentru că şi JW Steakhouse de la Marriott, şi Osho şi Vacamuu sunt la fel de bune, cu vită de cea mai bună calitate şi echipamente de top în bucătărie. Or, l-am ales şi noi pe cel mai mic dintre ei, Red Angus din Centrul Vechi, drept cel mai bun steakhouse din Bucureşti în 2018 spre încurajarea altor „outsiders“ să intre în această competiţie.

Cel mai bun restaurant de peşte şi fructe de mare din Bucureşti în 2018 – Mesogios

Şi aici a fost greu de ales, fiindcă sunt multe alte restaurante de peste şi fructe de mare la fel de bune – e suficient să vă uitaţi la rezultatele competiţiei noastre din 2018 la categoria peste şi fructe de mare: IsolettaFish House (câştigătorul competiţiei), Raionul de Peşte şi altele. Totuşi, Mesogios are o eleganţă aparte, aşa că l-am diferenţiat şi prin aceasta când am decis să-i dăm titlul de cel mai bun restaurant de peşte şi fructe de mare din Bucureşti în 2018.

* * *

Cel mai bun Chef din Bucureşti în 2018:

Nici aici nu am stat prea mult pe gânduri, i-am dat premiul Cel mai bun şi mai creativ chef din Bucureşti în 2018 lui Alex Petricean de la MAIZE, şi pentru încurajarea noii generaţii de tineri şi talentaţi chefs, nu în ultimul rând.

Premiile speciale:

Cel mai bun restaurant nou deschis în Bucureşti în 2018 – KAIAMO

Alegerea a fost naturală, pentru cş acest restaurant Kaiamo are şi mâncare foarte bună, e şi foarte original, spectaculos amenajat, cu servicii aparte şi, înainte de toate, pentru că e un promotor al Noii Bucătarii Româneşti Fine şi Creative.

Cel mai original spectacol de restaurant din Bucureşti în 2018 – Locanta Jariştea

Şi în 2018 şi înainte, Locanta Jariştea a avut mereu spectacolele acelea seara care încântă de zeci de ani pe cei care se duc acolo. Nu toţi sunt admiratori ai astfel de spectacole, nici ai amenajării opulente cu toate din alte vremuri, însă nouă ne place, aşa ca i-am dat premiul pentru cel mai original spectacol de restaurant din Bucureşti.

Cel mai distinctiv serviciu într-un restaurant bucureştean în 2018 – Chelneriţele de la Select

Am premiat de fiecare dată serviciile din restaurante. Extrem de subiectiv, desigur, însă e felul nostru de a arăta ce considerăm un serviciu bun într-un local şi ce unul prost. Cele trei chelneriţe de la Select sunt acolo de zeci de ani, aşa ca ar fi putut primi acest premiu la fel de bine şi în anii trecuţi. Sunt nişte personaje de film, în adevăratul sens al cuvântului. Păcat că nu vor veni să-şi ia premiul, nu le va lăsa managerul să plece, fiindcă nu mai are cu cine lucra în restaurant. Poate că vom face un video cu ele într-o zi, să le vedeţi şi altfel decât nemişcate în poză.

Aveam în plan să-i dăm lui Miki premiul pentru „Cea mai încântătoare făptură întâlnită într-un restaurant din Bucureşti 2018“, dar nu am mai găsit-o, a plecat de la restaurantul în care am văzut-o ultima dată şi nu mai ştim nimic de ea. Poate ca la anul...

Menţiuni – Preferinţele RestocracyArgentine şi Infinitea

Anul acesta le-am dat celor de la Argentine, care au un mare chef, pe Cătălin Petrescu. Le-am dat şi celor de la Infinitea, mic bistrou, ceainărie şi cafenea, pentru că au avut curajul să fie din altă lume într-un oraş care nu mai are repere.

Asta e tot pe anul acesta, urmează în câteva săptămâni să lansăm competiţia „Topul mâncărurilor din Bucureşti în 2019“, a doua ediţie, continuarea celei bine cunoscute deja, de anul trecut…

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite