Cele mai interesante 11 berării din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu prilejul sărbătorii mondiale a berii, Oktoberfest, vă invităm să faceţi o călătorie, fie ea şi numai virtuală, printre cele mai interesante berării din lume: unele sunt la capătul lumii, altele se află mănăstiri, iar altele uimesc prin metodele mai puţin convenţionale de obţinere a berii.

Oktoberfest, „Sărbătoarea lui octombrie“, este una dintre cele mai mari serbări populare din lume, apărută iniţial în Munchen şi preluată apoi pe aproape toate continentele. Sărbătoarea mondială a berii a devenit populară în ţări precum Brazilia, China, Australia şi chiar Thailanda, iar odată cu ea, iubitorii de bere au devenit mai numeroşi. În cinstea acestui festival, Cheapflights.com a realizat un top al celor mai interesante berării din toate colţurile lumii.  

1. Cea mai veche berărie: Weihenstephan, Germania

Aşa cum era firesc, turul celor mai bune berării din lume trebuia să înceapă în Germania, ţara de origine a acestei băuturi. Totul a început într-o mănăstire bavareză, în secolul al VIII-lea, unde călugării ar fi cunoscut meşteşugul producerii berii. Documentele istorice arată că proprietarul unei plantaţii de hamei din vecinătatea mănăstirii trebuia să plătească un bir călugărilor, fiind un indiciu clar că hameiul era utilizat la producerea berii. Prima berărie oficială a apărut în 1040, sub numele de Bavarian State Brewery Weihenstephan. Cea mai tare bere produsă în această fabrică are 10,5% volum de alcool.

2. Cea mai ciudată berărie: Rogue Ales, Newport, Oregon, SUA

Această berărie americană a devenit faimoasă după ce un tehnician de laborator a găsit o sursă nou de drojdie de bere. Încercând să facă o glumă, el a folosit barba unui coleg pentru a obţine drojdie, dar a avut surpriza să constate că părul are această proprietate, aşa că au obţinut din el o bere pe care au botezat-o „Beard Berr“. Ingredientele bizarei băuturi sunt apa, orzul, hameiul şi drojdia de... barbă.

image

FOTO: Huffingtonpost.com

3. Cea mai îndepărtată berărie este pe Insula Paştelui

Această insulă aflată în mijlocul Pacificului de Sud este cea mai izolată fâşie de pământ locuită de oameni. Turiştii care vin aici să vadă misterioasele statui gigantice din piatră aflate de-a lungul insulei se pot delecta cu berea locală, numită Mahina. Berea blodă şi brună se fabrică sub clar de lună, după o reţetă antică. Acesta este primul produs de export al locuitorilor Insulei Paştelui.

image

FOTO: Huffingtonpost.com

4. Berea „sfântă“: Guinness, Dublin, Irlanda

O inervenţie divină a făcut posibilă fabricarea uneia dintre cele mai cunoscute mărci de bere din lume, Guinness. Când naşul lui Arthur Guinness, arhiepiscopul Arthur Price, a încetat din viaţă, el i-a lăsat tânărului Arthur o moştenire de 100 de lire sterline. Banii i-au folosit pentru a construi famioasa berărie pe care cu toţii o cunoaştem astăzi şi care a devenit cea mai importantă atracţie turistică din Irlanda. Totuşi, dacă vreţi să aveţi parte de o experienţă religioasă într-o berărie, trebuie să vizitaţi abaţiile care produc bere trapistă din Belgia, Olanda sau Austria. Acest tip de bere este produs sub atenta supraveghere a călugărilor din Ordinul Trapist, care îşi are originile în mănăstirea La Trappe, din Franţa. Abaţiile au dezvoltat o adevărată industrie între pereţii mănăstirilor. Ei produc în prezent 3 tipuri de bere trapistă, în funcţie de tăria ei: single, double sau triple.

image

FOTO: Huffingtonpost.com

5. Cea mai mică berărie: Bragdy Gwynant, Ţara Galilor

Această berărie care măsoară mai puţin de 2 metri pătraţi a intrat în Cartea Recordurilor ca cea mai mică berărie comercială din lume. doar 42 de litri de bere se produc aici săptămânal, exclusiv pentru barul de vizavi, Tynllidiart Arms. Momentan, berăria este închisă, proprietarii fiind în căutarea unui nou berar.

image

FOTO: Huffingtonpost.com

6. Cea mai „ameţitoare” berărie: Cannabia, Germania

Această berărie a reuşit să obşină aprobarea autorirăţilor germane pentru cultivarea de cânepă. În 1996, producătorii au scos pe piaţă o bere organică, Dupetit Natural Products, în a cărei compoziţie se găseşte cânepa. Berăria se află în oraşul Neunkirchen, situat între Frankfurt şi Nuremburg. Sortimentul de bere este exportat în multe ţări, printre care Marea Britanie, Franţa, Olanda, Polonia şi Japonia.

image

FOTO: Huffingtonpost.com

7. Cea mai răcoroasă berărie: Viru Olu, Groenlanda

Apa din compoziţia acestei beri este topită dontr-un gheţar vechi de 2.000 de ani, parte a Ilulissat Isfjord, cel mai mare fiord din emisfera nordică. Gheaţa este luată de pescari din mare şi dusă la porţile berăriei Viru Olu, care produce 7 tipuri de bere Ice Cap Beer.

image

FOTO: Huffingtonpost.com

8. Cea mai sudică berărie: Austral, Patagonia, Chile

Această berărie aflată la capătul lumii este „operă“ nemţească. În 1896, când coloniştii nemţii s-au stabilit în Patagonia, au vrut să se bucure de gustul berii de acasă. Aşa au ajuns să construiască o berărie. Iniţial, berea s-a numit Patagona, pentru ca apoi să fie „rebotează“ Austral. Este una dintre cele mai tari beri.

image

FOTO: Huffingtonpost.com

9. Cea mai vestică berărie: Primo Brewing&Malting Company, Hawaii

Există două două berării pe Insula Honolulu, din Hawaii, Alaskan şi Primo Brewing&Malting Company, dar cea din urmă câştigă titlul de cea mai vestică berărie din lume. „Berea originală de Hawaii“, cum îşi autointitulează berea producătorii, a fost obţinută prima dată în 1897, iar compania a fost infiinţată în 1914. Producţia a fost oprită în timpul Prohibiţiei şi reluată în 1947.

image

FOTO: Huffingtonpost.com

10. Cea mai estică berărie: Paradise Beverages, Fiji

Berea Vonu produsă de Paradise Beverages putea fi savurată până nu demult doar în staţiunile din Fiji, dar, de curând, ea este şi exportată. „Apa de ploaie proaspătă transformată în bere“, cum descriu producătorii acest sortiment de bere, promovează pe etichetă broasca ţestoasă verde, o specie pe cale de dispariţie.

image

FOTO: Huffingtonpost.com

11. Cea mai mare berărie: The Golden Brewery, Colorado, SUA

Înfiinţată de Adolph Coors în 1873, această berărie produce anual peste 11 milioane de butoaie de bere. Turiştii pot face un tur de 30 de minute prin berărie pentru a vedea întreg procesul de producţie, iar la final pot savura  produsul final în „camera cu bere proaspătă“.

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite