Bucătărie

articolul anterior articolul urmator

Mare brânză, mare gust

0
Articol publicitar
26 Feb 2021 08:05:23
Autor: ADH

Când eşti faţă în faţă cu o mare brânză, toate simţurile ţi se trezesc şi te gândeşti la tot drumul pe care l-a făcut brânza aceea până să ajungă la tine.

Sigur ştii şi tu senzaţia aceea când, după multă căutare, ai exact ceea voiai să guşti: textura nu e nici prea densă, nici prea cremoasă, sare cât să dea gustul de telemea autentică, nu ocnă, să trebuiască să o ţii peste noapte la desărat şi gustul, da gustul…gustul trebuie să fie mare. Când e vorba de telemea eco, nu e loc de jumătăţi de măsura. 

Când pui mâna pe o felie, te gândeşti la turmele care au stat afară cât a fost vara de lungă, au umblat pe pajişti departe de lumea noastră dezlanţuită – acolo unde, din când poate visezi şi tu să mergi în vacanţă. Vara - doar iarbă verde şi proaspătă. Iarna doar fân uscat la soarele din vara care a trecut… Şi ceva porumb, rădăcinoase, eventual câteva fructe zemoase la gustare – în funcţie de dieta naturală în vogă de la stâna anul acesta.

Sau poate când te gândeşti la produse eco, îţi fuge mintea la cât de bine ar fi să folosim doar ingrediente naturale şi să tratăm natura, animalele, mâncarea cu acelaşi respect pe care îl cerem faţă de noi.

Iar după cei ai explorat toate acestea, îţi vine în minte o salată simplă – doar cu o roşie mare, mirosind a grădină şi două felii de telemea, lângă o omletă frumoasă şi galbenă ca o lună plină.  

La orice te gândeşti, te înţelegem. De asta ne-am dat peste cap să îţi aducem pe masă o telemea din lapte ecologic. Avem câte o variantă pentru fiecare preferinţă: telemea de capră, telemea de vacă  sau de oi. Tu alegi ce îţi place sau le guşti pe rând – cu roşii, cu mămăliguţă sau la cuptor pe nişte ciuperci brune. Ti-am pregătit şi câteva reţete pe delaco.ro

Chiar e mare brânză să te gândeşti la toate şi să alegi o brânză cu un mare gust.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările