VIDEO De la reţetă cu tradiţie la produs de criză. Străinii râvnesc la covrigul românesc

Este covrigul mai mult decât un amestec de făină, sare şi apă? Unii sunt convinşi că da, iar printre aceştia se numără tot mai mulţi jurnalişti străini care îşi înfig dinţii cu poftă în această mâncare a săracului, pentru ca mai apoi, ajunşi acasă, să o includă în articole în care pomenesc despre savuroase descoperiri culinare făcute la colţ de stradă.

Atunci când călătoreşti şi ajungi într-un alt colţ al lumii despre care nu cunoşti foarte multe lucruri, dar abia aştepţi să le descoperi, una dintre cele mai bune modalităţi prin care poţi să începi descifrarea unei culturi străine este să încerci mâncarea locală, scrie bloggerul publicaţiei americane „Huffington Post“, Adam Lapetina, într-un articol despre mâncărurile delicioase de care turiştii se pot bucura la preţuri modice pe străzile oraşelor din toată lumea.

După ce a bătut lumea în lung şi-n lat, americanul a simţit nevoia să facă o trecere în revistă a mâncărurilor de stradă, numite generic „street foods“ în engleză, care i-au rămas în memoria culinară, iar covrigul proaspăt şi crocant s-a calificat pe lista câştigătorilor, alături de omniprezentul donner kebab, gyros-ul grecilor sau de langoşul unguresc. 

„Covrigii, bunătăţi coapte româneşti cu o compoziţie şi aparenţă asemănătoare cu a unui hibrid glorios între pretzel (covrig specific Austriei-n.r.) şi bagel (covrigul american-n.r.), sunt îmbrăcaţi în sare, seminţe de mac sau de susan. Poţi vedea pe străzile Bucureştiului, dacă se întâmplă să ajungi în oraş, că aproape toată lumea mestecă unul în mers“, este descris covrigul bucureştean scufundat mai întâi în apă clocotită şi apoi copt, în publicaţia din State.

Nu mai departe de luna februarie, bloggerul Seth Kugel scria pentru „The New York Times“ un articol în care relata cum şi-a potolit foamea cu un covrig proaspăt pe când se afla în vizită pe meleaguri transilvane, pe care a dat numai 1 leu. 

Un produs apreciat atât de localnci, cât şi de turişti, care formează cozi, chiar şi când plouă, pentru a se înfrupta din covrigii aburinzi vânduţi la fereastra unei dughene din Sighişoara, de vânzătoarea Gigi, menţiona Kugel apreciativ.

Cu siguranţă, şi pentru cei care îşi clădesc o afacere bănoasă din munţi de covrigi  vânduţi ieftin pe timp de criză, la colţ de stradă, în staţiile de metrou sau, din contră, în locaţii cu ştaif, numite cu mândrie şi simţ de marketing simigerii, ca odinioară, acest popular produs de panificaţie care îşi trimite aroma până departe în istorie, este mai mult decât o bucată de aluat.

Împletitură simbolică

Totuşi, trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului şi să amintim că istoria covrigului porneşte din anul 610 după Hristos, dacă este să ţinem cont de cea mai veche menţionare a împletiturii din cocă. Mai exact, călugării francezi ar fi fost cei care coceau benzi înguste de aluat, pe care le înnodau în aşa fel încât să simbolizeze mâini împreunate pentru rugăciune, după care le dădeau gust cu puţină sare. De la acel moment, austerul covrig s-a răspândit în toate colţurile lumii, sub diferite forme şi pentru toate gusturile. Renumiţi în zona Balcanilor, covrigilor li se spune simit în turcă (de unde şi denumirea simigeriilor-n.r.), koulouri în greacă, đevrek în sârbă, gevrek în bulgară şi gjevrek în macedoneană, ultimele trei denumiri provenind din turcescul gevrek, care înseamnă crocant.

Produsul de panificaţie cu pricina este răspândit nu numai în Balcani, ci şi în Orientul Mijlociu, sau în Europa, însă cu variaţiuni pe aceeaşi temă. Austriecii îşi ostoiesc foamea rapid cu un pretzel, germanii cu brezel, iar americanii înfulecă grăbiţi un bagel, acesta din urmă fiind mai degrabă de forma unui colac, nu împletit. Popularul covrig se regăseşte şi în Polonia, dar ca obwarzanki.

Românii sunt mari consumatori de covrigi, iar în luna decembrie, în perioada Sărbătorilor de iarnă, mănâncă mai mult de 400 de milioane de covrigi, adică de cinci ori mai mult decât într-o lună normală. Mai exact, în urmă cu câţiva ani, preşedintele Rompan declara în 2004 că membrii asociaţiei produc într-o lună obişnuită 800 de tone de covrigi, pentru ca în decembrie cantitatea să crească la 4000 de tone. Cu siguranţă, criza a insuflat creşterea serioasă a vânzărilor de covrigi de la momentul prezentării acestor cifre. 

FOTO novapan.ro

Potrivit unui studiu realizat cu ceva timp în urmă de Daedalus Consulting, în meniul zilnic a mai mult de jumătate dintre locuitorii de la oraş se regăseşte covrigul. Românul cumpără covrigi cel puţin de trei ori pe săptămână, tinerii, femeile şi locuitorii din Moldova numărându-se printre cei mai fideli clienţi. Cei mai mulţi tineri, bărbaţii mai ales, şi locuitorii din Muntenia cumpără covrigi şi îi consumă pe stradă, iar bănăţenii şi persoanele trecute de 45 de ani au răbdare să ajungă acasă şi să-i mănânce. Pe de altă parte, absolvenţii de facultate, precum şi cei cu venituri medii sau mari, persoanele cu vârste între 25 şi 44 ani, dar şi moldovenii consumă grăbiţi câte un covrig la serviciu, în timp ce lucrează. 

Iar covrigul românesc stârneşte pofta şi peste hotare, după cum scria încă din 2008 Adevărul despre trei compatrioţi care îi cuceriseră pe spaniolii din Castellon cu bunătate de covrigi, brânzoaice, cozonaci şi alte produse de acest tip, pe care le vindeau fără să aibă timpul să-şi tragă sufletul la “Cuptorul bunicilor”. Covrigari din tată în fiu, Costel Zaharia, împreună cu soţia Maria şi fratele Daniel, originari din Bacău, veniseră în Spania special pentru a-şi face munca de patiseri la "Cuptorul bunicilor", afacere a unui clujean întreprinzător.

Apoi, în 2012, o nouă locaţie de acest gen, Covrigăria Dracula se deschidea de data aceasta în buricul Barcelonei, pe La Rambla.