VIDEO Sute de kilograme de mâncare, gătite zilnic de chef Adi Hădean pentru bătrânii izolaţi şi cadrele medicale. Cum puteţi ajuta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chef Adrian Hădean găteşte zilnic sute de kilograme de mâncare pentru cadre medicale şi bătrâni izolaţi, pentru care caserola venită din partea cantinei umanitare este singura mâncare caldă a zilei.

Solidaritatea este unul din puţinele lucruri pe care le putem dezvolta în vremurile pe care le traversăm. Şi pentru că fiecare poate contribui cu ce ştie să facă mai bine, Adrian Hădean, unul dintre cei mai apreciaţi chefi, se alătură românilor care luptă împotriva Covid-19, gătind zilnic sute de kilograme de mâncare alături de voluntari şi angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.

În cantina umanitară a acestora se prepară în fiecare zi 220-240 kilograme mâncare, adică 1200 de porţii, care ajung la cadre medicale şi bătrâni izolaţi, pentru 400 din aceştia fiind singura masă caldă a zilei.

Campania este susţinută din donaţii ale companiilor şi persoanelor fizice, orice ajutor fizic sau financiar fiind binevenit. „Nevoile sunt măricele, livrăm 220-240 kilograme de mâncare zilnic ,asta înseamnă că zilnic avem nevoie de 1200 de caserole şi seturi de tacâmuri, lăzi de transport, mai avem nevoie şi de personal - avem oameni, dar daca vin şi alţii, îi primim ca volunatri, fie la bucătărie, fie la livrare“, ne-a declarat Adi Hădean.

Bucătarul a făcut şi un filmuleţ prin care prezintă activitatea din cantină şi o parte din voluntari.

„Cam aşa începe munca noastră. Venim dimineaţa în bucătăria cantinei sociale. Muncim de la ora 12 până la ora 13 şi apoi asistenţii sociali din sectorul 6 ies pe teren şi livrează jumătate din mâncarea pe care o gătim bătrânilor izolaţi la domiciliu în acest sector. Cealaltă jumătate merge la Spitalul Matei Balş pentru personalul medical de acolo, care se află în prima linie de luptă împotriva Covid-19. Dacă vrei să ne sprijini, şi te rog mult să faci asta, intră pe activsocial.ro, vei găsi acolo toate detaliile, tot ce poţi să faci pentru această campanie“, spune Chef Adrian Hădean într-un filmuleţ în care apare alături de bucătarii volunari care s-au alăturat iniţiativei. 

Proiectul „Solidar social“ este o acţiune umanitară iniţiată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi Asociaţia Adi Hădean, susţinută din donaţii ale companiilor şi persoanelor fizice. Asistenţi sociali, bucătari voluntari şi livratori. 

Cum poţi ajuta

1. Voluntariat

Dacă eşti bucătar calificat şi restaurantul la care lucrai e închis în această periodă, vino să găteşti alături de noi.

Dacă ai permis de conducere categoria B şi vrei să ne ajuţi să livrăm mâncare, vino alături de noi.
Scrie-ne la ajut@activsocial.ro şi-ţi vom oferi toate informaţiile de care ai nevoie. 

2. Donează alimente

Dacă eşti producător de alimente sau distribuitor, poţi contribui donând orice îţi prisoseşte.

3. Donează materiale: De la caserole de unică folosinţă până la dezinfectanţi şi echipamente de protecţie personală. Ajută unde poţi!

4. Donează bani:

Orice ajutor este binevenit. Donaţiile în bani pot fi făcute în următorul cont:

Asociaţia Adi Hădean
Cont: RO35BTRLRONCRT0283039401
Banca Transilvania

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite