Când incitarea se consumă virtual…

Ochii ni s-au întâlnit, privirile ne-au stăruit cât să ne-o ia razna imaginaţia. Atracţie pură, nu jucărie… El îmi vroia numele, pentru a mă “cerceta” pe Facebook, eu i-l voiam pentru a şti cum să-l strig… cum să-l alint, poate.

 „Nu am Facebook”, i-am zis, şi asta a sunat ca o bombă în ochii lui, care m-au sfredelit bulversaţi secunde bune. Bomba trebuia dezamorsată, căci nu-mi plac privirile tâmpe. La o cafea, două, trei… câte ar trebui pentru un profil creat real. Cum să cultivăm atracţia, dacă nu prin etapa care se numea înaintea erei Facebook “curte”? De unde să mă ia şi cum să mă apuce fără referinţele online? Nu părea de acord că realitatea e cea mai sigură metodă să mă descopere. Căci pentru cei cu Facebook, lumea are altă culoare, etapa incitării se consumă în reţea, iar întâlnirile face-to-face au loc doar dacă partenerii consimt disponibilitatea de a trece direct la “acţiune”.

Când i-am propus o cafea în oraş, el se visa deja trezit cu cafeaua la pat, după o noapte nebună de amor… Înainte aş fi zis că a văzut prea multe filme, azi însă, recunosc tiparul proprietarului de Facebook - om neapărat important şi foarte ocupat, cu mii de „fani” şi tot atâtea posibilităţi, care nu pierde timpul decât dacă are certitudini.

Imposibilitatea de a stabili virtual şi în detaliu revederea noastră l-a obligat la ceva efort – să iasă în oraş doar pentru a-şi adulmeca “victima”… „Curtea se face pe Facebook, e o etapă minoră, care se arde rapid, de obicei…”, mi-a spus când ne-am revăzut.

„La mine sau la tine?”, a tranşat el când am acceptat o nouă întâlnire, cerându-mi detalii despre momentul ce spera să vină. „Nici, nici”, i-am răspuns sec, delectându-mă cu aceeaşi privire tâmpă ce mi-o aruncase când a aflat că nu am cont pe Facebook. Cum să ştiu eu ce se va întâmpla mâine, cum îmi va fi pulsul, câtă tensiune va fi între noi, ce voi simţi să fac şi ce nu…?! Viaţa e scurtă, e de înţeles când o consumi la tastatură, şi monotonă dacă nu eşti gata s-o laşi să te surprindă.