Care este vârsta la care femeile au parte de cel mai bun sex

0
Publicat:
Ultima actualizare:
S-a aflat vârsta la care femeile au parte de cel mai bun sex FOTO topsy.fr
S-a aflat vârsta la care femeile au parte de cel mai bun sex FOTO topsy.fr

Un nou studiu a aflat care este vârsta la care femeile au parte de cel mai bun sex, după ce peste 2.000 de femei au împărtăşit şi cotat experienţele sexuale prin care au trecut.

Poţi fi tentată să crezi că vârsta sau perioada în care ai parte de cel mai bun sex este cea de la 20 de ani până la 30 de ani. Adică atunci când poţi avea parte de aventuri de-o noapte, de prieteni cu beneficii şi de adevărata dragoste.

Dar, potrivit unei noi cercetări, consultate de „The Independent“, vârsta la care femeile pretind că au parte de cel mai bun sex din viaţa lor este, în fapt, 36 de ani.

Peste 2.600 de femei au trecut printr-un chestionar în care au povestit despre experienţa orgasmelor, despre sentimente şi atracţie atunci când s-au bucurat de o partidă de sex. Răspunsurile lor au fost analizate de trei categorii de persoane, cele sub 23 de ani, cele cu vârste între 23 şi 35 de ani, şi cele de peste 36 de ani.

Când a venit vorba de atracţie, femeile în vârstă de 36 de ani s-au dovedit a fi cele mai încrezătoare în propria persoană, 8 din 10 spunând că se simt sexy. Pe de altă parte, numai 4 din 10 femei din categoriile de mijloc au spus acelaşi lucru. Şi doar 7 din 10 dintre cele de sub 23 ani au declarat la fel.

Femeile în vârstă de 36 de ani spus că şi orgasmele au fost resimţite cu o mai mare plăcere şi o cu mai mare frecvenţă, 6 din 10 spunând că au orgasm la fiecare partidă de sex. În contrast, numai 5 din 10 din categoriile mai tinere au spus la fel.

Similar, 86% din categoria femeilor de peste 36 de ani au declarat că au avut parte de un sex excelent în ultimele patru săptămâni, în comparaţie cu 76% din grupul de mijloc şi 56% din grupul tânăr.

Când a venit vorba de frecvenţă, o treime din femeile supus chestionarului au spus că au făcut sex de două ori pe săptămână, peste o cincime de trei ori pe săptămână şi sub o cincime au avut un contact intim doar o dată pe săptămână.

Rezultatele au arătat, de asemenea, că una din trei femei voiau ca sexul să dureze mai mult şi doar una din zece voia că partida să se termine mai repede. 

Viață de cuplu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite