De câte ori se gândesc bărbaţii la sex?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cât de des se gândesc bărbaţii la sex? FOTO Getty Images
Cât de des se gândesc bărbaţii la sex? FOTO Getty Images

La fiecare şapte secunde? Aşa cum anunţau mai demult unele studii? Probabil că nu. Însă înainte să spunem dacă această valoare este corectă sau nu, mai bine ar fi să vedem cum s-ar putea cuantifica în mod real gândurile bărbaţilor pentru sex, scrie Tom Stafford pe site-ul britanic BBC.

Dacă ar fi să dăm crezare statisticilor care susţin că barbaţii se gândesc la sex la fiecare 7 secunde, ar însemna că pe timpul unei întregi zile un bărbat îşi imaginează plăcerile trupeşti de nu mai puţin de 7.200 de ori. Cu siguranţă, cifra este una mare, însă merită de aflat ce studii au reuşit să contorizeze în mod real aceste gânduri.

De exemplu, o echipă de cercetători de la Universitatea de Stat din Ohio, Statele Unite, au cerut unui număr de 283 de studenţi, atât bărbaţi cât şi femei, să înregistreze cu ajutorul unor dispozitive speciale momentul şi numărul de secunde al gândurilor pentru sex, alimente sau somn.

Rezultatele au arătat că barbaţii s-au gândit în medie de 19 ori la sex, în timpul unei zile. De cealaltă parte, femeile au avut în medie aproximativ 10 momente în care s-au gândit la sex. Cu toate acestea, cele mai multe gânduri ale bărbaţilor au fost îndreptate către mâncare şi somn, ceea ce poate sugera că aceştia sunt mai predispuşi să considere o senzaţie (cea a foamei spre exemplu) drept un gând.

Totuşi, cel mai interesant aspect din studiu este variaţia mare a numărului de gânduri dedicate sexului. Astfel, dacă anumiţi bărbaţi au precizat că se gândesc la plăcerile trupeşti o dată sau de două ori pe zi, în topul cercetării s-au regăsit respondenţi care au înregistrat nu mai puţin de 388 de gânduri legate de acest subiect. Asta ar însemna un gând sexual la fiecare două minute, mai precizează sursa citată.

Metoda cercetătorilor de la Universitatea din Ohio poate fi însă uşor criticată, deoarece chiar şi indirect poate forţa individul să asocieze gândul sexual cu dispozitivul prin care trebuie să înregistreze frecvenţa şi durata acestor gânduri.

Un alt studiu dedicat acestui subiect a fost realizat de  , care a cerut mai multor voluntari germani să noteze cele mai recente gânduri atunci când primesc un mesaj de atenţionare pe telefonul mobil. Prin acest mod s-a încercat stabilirea unei oarecare obiectivităţi prin neinducerea gândului sexual.

Astfel, de şapte ori pe zi, la intervale neregulate, subiecţii primeau un mesaj şi erau rugaţi să noteze undeva cele mai recente gânduri. Rezultatele au arătat că voluntarii s-au gândit în medie de circa şapte ori pe zi la sex, ceea ce arată o frecvenţă mult mai scăzută faţă de studiul precedent. 


Citeşte şi:

Spune-mi cât porţi la picior, ca să-ţi spun cât eşti de dotat: 6 mituri despre sex

Informaţii despre sex se găsesc, astăzi, oriunde. Aflăm lucruri noi din simple discuţii cu prietenii, de la televizor sau de pe internet, din cărţi, din ziare şi aşa mai departe. De unele ne convingem din experienţă. Totuşi, câte dintre aceste informaţii sunt cu adevărat reale şi câte sunt doar mituri?

Descoperă-ţi „semnătura sexuală“: cum afli la ce eşti cel mai bun în pat

Pentru a fi o persoană bună la pat, ai nevoie de trei calităţi: educaţie sexuală, experienţă practică şi atitudinea potrivită.

Cine spune că femeile sunt greu de înţeles? Sfaturi pentru bărbaţii care vor să le „citească“

Femeile pot fi uneori un adevărat puzzle pentru partenerii lor, însă, cu puţină atenţie acordată detaliilor şi cu ajutorul comunicării, bărbaţii pot desluşi enigmele care le dau bătăi de cap.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite