Ce faci când o noapte fierbinte este distrusă de probleme erectile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Discuţiile deschise sunt un pas important în rezolvarea unei probleme erectile. FOTO healthnewsinindia.com
Discuţiile deschise sunt un pas important în rezolvarea unei probleme erectile. FOTO healthnewsinindia.com

Lumânările aprinse, muzica senzuală, lumina difuză şi privile intense stabliesc un decor potrivit pentru o noapte de amor. Există însă situaţii în care preludiul nu este de ajuns pentru a le stârni bărbaţilor erecţia, care are un rol primordial în actul sexual.

Disfuncţiile erectile sunt foarte ruşinoase pentru bărbaţi, dar nu sunt uşor de gestionat nici de reprezentantele sexului frumos. Publicaţia „Women’s Health” a realizat o listă cu câteva sfaturi menite să le ajute pe femeile ai căror parteneri întâmpină astfel de probleme în dormitor:

1. Nu întreba dacă i s-a mai întâmplat

Răspunsul la această întrebare nu va rezolva nimic, oricare ar fi acesta. Dacă îţi va spune că i s-a mai întâmplat, vei crede, probabil, că are o problemă serioasă când de fapt este obosit sau a băut prea mult alcool, iar dacă îţi va spune că i s-a întâmplat doar cu tine, vei ajunge să te învinuieşti. Această întrebare care îl forţează să îşi reevalueze întreaga istorie sexuală nu va face lucrurile mai bune nici pentru el.

2. Nu transforma această problemă într-una despre tine

Disfuncţiile erectile nu au nicio legătură nu partenerele de sex. Niciunui bărbat nu i-a trecut prin cap „Vreau să fac sex cu această fată. Sper doar că îmi doresc asta suficient de tare cât să am erecţie”. Dacă ai ajuns cu un bărbat în dormitor, este evident că este atras de tine, chiar dacă penisul lui nu pare de acord.

3. Fii înţelegătoare şi arată-i că vrei să fii de ajutor

În loc să te tot întrebi ce se întâmplă şi ce aţi făcut greşit, încearcă să discuţi cu el şi să găsiţi împreună ce anume l-ar putea excita. Un preludiu „piperat” cu o partidă de sex oral are mari şanse să salveze situaţia.

4. Găsiţi prezervativele potrivite

Majoritatea bărbaţilor dă vina pe prezervative atunci când înâmpină deficienţe erectile. În loc să-l condamni că încearcă să scape de această metodă de contracepţie, discutaţi şi găsiţi împreună tipul potrivit de prezervativ pentru amândoi.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite