Cele mai bune cărţi despre relaţii: lecturi de căpătâi pentru cei care vor să-şi rezolve problemele de cuplu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai bune cărţi despre relaţii. Niciodată nu suntem pregătiţi suficient ca să facem faţă problemelor presupuse de viaţa în doi, tocmai de aceea este necesar să acordăm atenţie rezolvării momentelor dificile care apar în timp. O cale aflată la îndemână este reprezentată de cărţile publicate de unii dintre cei mai apreciaţi psihologi şi terapeuţi specializaţi în problemele de cuplu.

Cele mai bune cărţi despre relaţii. Sfaturi de specialitate aflate la îndemână

Orice relaţie de cuplu întâmpină mai devreme sau mai târziu momente dificile, cazuri în care un sfat bun, oferit de un specialist, se poate dovedi de mare ajutor. Pentru că puţini sunt cei care ajung în cabinetul unui consilier de familie sau al unui psiholog, o variantă mai simplă este lecturarea unei cărţi care oferă răspunsuri la o multitudine de probleme ce pot afecta o relaţie de cuplu.

Iată trei volume care merită să fie citite de partenerii dornici să se înţeleagă mai bine unul pe celălalt:

Cele mai bune cărţi despre relaţii: Şantajul emoţional (Emotional Blackmail: When the People in Your Life Use Fear, Obligation and Guilt to Manipulate You) - Susan Forward

Cartea explică modul în care fiecare dintre noi încercăm să manipulăm sentimentele şi emoţiile celor din jur, atât în relaţia de cuplu, cât şi în orice alt tip de interacţiune cotidiană. Numeroase studii au arătat că efectele şantajului emoţional sunt distructive pentru orice relaţie, fiind necesar să temperăm această pornire în viaţa de cuplu. 

Cele mai bune cărţi despre relaţii: Jocuri pentru adulţi (Games People Play) - Eric Berne

Eric Berne este un terapeut american care a pus bazele şcolii de analiză tranzacţională în psihologie, iar în acest volum aprofundează complexitatea raporturilor şi comunicării între oameni. Teoria lui Berne are la bază observarea interacţiunii fizice la copii şi modul în care nevoia permanentă de a ne afla în contact se traduce la adulţi prin jocuri de rol accesate pe tot timpul vieţii, în dorinţa de a obţine de la cei din jur răspunsuri emoţionale care ne definesc. Este o lectură care poate ajuta un cuplu să se înţeleagă mai bine şi să relecteze asupra modului în care îşi poate face traiul mai armonios, conform selecţiei realizate de site-ul damaideparte.ro, centrat pe dezvoltarea personală. 

Cele mai bune cărţi despre relaţii: Cele şapte principii ale unui mariaj funcţional (The Seven Principles for Making Marriage Work) - John Gottman

Profesorul John Gottman a scris acest volum după o cercetare care a durat 15 ani, timp în care s-a studiat dinamica în cazul a 650 de cupluri. Partenerii au fost filmaţi, iar analiza atentă a comportamentului acestora stă la baza unor observaţii esenţiale pentru cei care vor să pună bazele unei căsnicii funcţionale. Cartea încearcă să demonteze o mulţime de stereotipuri şi de mituri despre viaţa de cuplu, structurând în acelaşi timp şapte principii de bază ale unei relaţii fericite: interesul faţă de viaţa partenerului, orientarea spre relaţie, acceptarea influenţării, manifestarea afecţiunii şi a admiraţiei, soluţionarea problemelor rezolvabile, acceptarea diferenţelor şi crearea sensului comun.
 

Viață de cuplu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite