Cele mai bune tehnici sexuale care le ajută pe femei să ajungă la orgasm

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Ziua Internaţională a Orgasmului feminin, care se celebrează la 8 august, a stat la baza realizării unui sondaj în cadrul căruia femeile au dezvăluit de ce au nevoie pentru a experimenta orgasmul.

Publicaţia Woman’s Day a publicat cele mai relevante răspunsuri la sondajul prin care s-a încercat aflarea celor mai bune tehnici sexuale datorită cărora femeile reuşesc să ajungă la orgasm, demers iniţiat pentru a marca Ziua Internaţională a Orgasmului Feminin, din 8 august. Răspunsurile selectate oglindesc complexitatea procesului care duce la obţinerea orgasmului feminin şi varietatea stimulării sexuale necesare: 

Stimularea sânilor şi penetrarea vaginală 

„Îmi place atunci când partenerul îmi stimulează sfârcurile în timpul penetrării vaginale. O altă modalitate de a face sex, care mă ajută să ajung rapid la orgasm, este când eu mă aflu deasupra şi clitorisul mi se freacă de pelvisul său. Aceste tehnici mă ajută aproape de fiecare dată să ajung la orgasm.“ (Loren U.)

Orgasmul combinat 

“După ce am vorbit cu peste 150 de femei ca documentare pentru cartea pe care am lansat-o, „O Wow: Discovering Your Ultimate Orgasm“, am descoperit că cel mai bun mod prin care o mulţime de femei reuşesc să ajungă la orgasm este orgasmul combinat, care mixează mai multe tipuri de stimulare în timpul unui singur act sexual: clitoridiană, penetrare vaginală şi chiar stimulare anală. Această stimulare combinată este cea mai eficientă pentru că activează atât de multe terminaţii nervoase în acelaşi timp. Astfel, bărbaţii ar trebui să se concentreze pe stimularea vaginală concomitent cu cea externă. Personal, mie îmi place stimularea clitoridiană fermă, uneori în timp ce îmi atinge uşor şi zona anală. Extrem de eficient este şi când foloseşte două sau trei degete pentru a mă penetra vaginal, în timp ce îmi stimulează clitorisul în timpul sexului oral.“ (Jenny Block, psiholog).

Vibratoarele şi orgasmul clitoridian 

“Am o colecţie de patru vibratoare. Îmi plac toate, cu excepţia unuia singur, care nu vibrează suficient de puternic pentru mine. O vreme am fost îngrijorată că obiceiul meu de a mă masturba atât de des mă împiedica să ajung la orgasm în timp ce fac dragoste. Problema e că ajung foarte repede la orgasm cu ajutorul vibratoarelor, dar niciodată nu am reuşit cu un partener. S-a dovedit în cele din urmă că aveam nevoie de un bărbat dispus să petreacă  măcar zece minute pentru a mă stimula clitoridian. Îmi place ca în acest timp să apese destul de ferm şi să nu se oprească din ceea ce face. Am observat că îmi place foarte mult şi să-mi mângâie corpul de sus până jos în timpul preludiului, ceea ce pregăteşte în mod sigur calea către orgasm. (Kim C.)

Poziţia ideală pentru a ajunge la orgasm

“Nu reuşesc să am orgasm vaginal, deci pentru a avea orgasm am nevoie de stimulare manuală. Am realizat că am orgasm atunci când îmi face sex oral şi găsim o poziţie cât mai comodă, care îmi permite să mă concentrez asupra senzaţiilor.“ (Karina T.)

Penetrare vaginală rapidă 

"Iubitului meu îi place să facă sex pe îndelete. Spune că aşa reuşeşte să perceapă la intensitate maximă fiecare senzaţie. Dar în ceea ce mă priveşte, am nevoie de penetrare vaginală ceva mai rapidă, care mă excită din cale afară, iar finalul este o adevărată explozie. Din fericire, el a înţeles că am nevoie ca lucrurile să se precipite ca să-mi facă plăcere, pentru ca după orgasm să revină la stilul lent. (Amy W.)

Masajul erotic intensifică orgasmul 

„Cred că orice femeie ar trebui să încerce măcar o dată masajul cu ulei de cocos, ca formă de preludiu. Dormitorul se transformă astfel într-un adevărat paradis tropical. Pe deasupra, uleiul este şi un lubrifiant perfect atât pentru mine, cât şi pentru logodnicul meu. Pentru senzaţii şi mai intense folosim o picătură de ulei esenţial de mentă, care oferă o senzaţie păcută de căldură şi intensifică orgasmul.“ (Kayla J.)

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite