Cum îţi pregăteşti partenerul pentru întâlnirea cu părinţii

Întâlnirea dintre părinţi şi persoana iubită poate da multe bătăi de cap, dar cu puţină pregătire în prealabil şi desfăşurată pe un teren neutru, poate fi un succes

În orice relaţie vine vremea când vrei să-ţi prezinţi părinţilor partenerul. Care este momentul cel mai potrivit pentru a face acest pas? Cum pregăteşti terenul şi, mai ales, ce este de făcut dacă părinţii nu-l plac?

Andreea are 32 de ani şi locuieşte în Timişoara. De doi ani este căsătorită cu Victor (30 de ani). Relaţia lor a început în urmă cu patru ani, la serviciu.

„La două luni după ce s-a angajat la noi, Victor şi-a făcut curaj să mă invite la o cafea în afara biroului. Eu eram singură în acea perioadă, însă nu-l vedeam ca pe un potenţial partener pentru că era cu doi ani mai tânăr şi arăta de parcă abia terminase liceul. Cum aveam multe lucruri în comun, am acceptat totuşi invitaţia sa“, spune Andreea.

Ieşirea în oraş a fost urmată de altele şi curând cei doi au ajuns să formeze un cuplu.

„Cam după un an şi jumătate de relaţie l-am prezentat pe Victor părinţilor. Am amânat momentul pentru că văzusem cum reacţionase tatăl meu în cazul surorii mele. Aşa că nu prea le-am povestit despre relaţiile mele mai nimic, iar de cunoscut nu l-au cunoscut decât pe Victor“, povesteşte Andreea.
Ea a profitat de nunta surorii sale pentru a-şi introduce iubitul în familie.

Victor are tatuaje şi, la acea vreme, purta cercei, aşa că sigur n-ar fi făcut o primă impresie grozavă. La nuntă s-a îmbrăcat elegant, iar cerceii l-am rugat să şi-i scoată. Prima impresie a fost bună, dar până i-am vizitat însoţită a mai trecut jumătate de an. Ştiam că în momentul în care vom ajunge în casa părintească vor începe discuţiile despre viitoarea căsătorie pe care noi nu o plănuiam la acel moment,

spune Andreea.

Între timp, cei doi nu numai că s-au căsătorit, dar aşteaptă şi un copil.

Întâlnirea cu părinţii celuilalt consolidează relaţia

În viziunea psihologilor, întâlnirea dintre părinţi şi persoana iubită este o etapă firească atunci când relaţia este considerată serioasă de ambele părţi, fiind un mesaj în plus care arată nivelul de încredere şi de implicare.

„Pe de altă parte, gestul se referă la o nevoie de acceptare şi de validare a alegerii făcute. Obţinerea unui acord din perspectiva părinţilor apare ca un «gir» necesar pentru a merge mai departe în relaţie“, spune psihoterapeutul Viorel Nedelcu, din Bucureşti.

Cât de importantă este părerea părinţilor unuia dintre parteneri pentru buna funcţionare a relaţiei?

„De cele mai multe ori, părerea părinţilor sau mai precis acceptarea sau respingerea partenerului prezentat, îşi poate pune amprenta semnificativ, pentru că părerea lor contează. Din păcate, sunt frecvente situaţiile în care părinţii nu au puterea de a respecta în totalitate alegerea copilului lor în privinţa partenerului de viaţă“, spune Nedelcu.

Cât de mult contează prima impresie făcută părinţilor celuilalt pentru relaţia ta cu ei pe viitor şi, evident, pentru relaţia cu persoana iubită?

Cel mai adesea prima impresie contează şi mulţi se lasă conduşi de această primă impresie. Nu au maturitatea de a-şi forma o părere construită pe o serie de fapte evidente, ci se bazează pe flerul lor. Situaţiile neplăcute apar atunci când prima impresie nu se confirmă, iar cel în cauză perseverează în a-şi găsi suficiente dovezi prin care să-şi întărească acea apreciere iniţială. Puţini sunt conştienţi de acest efect pervers şi se lasă purtaţi de el.

Succesul întâlnirii, facilitat de partener

Când este momentul ideal pentru o astfel de întâlnire?
Psihologul Oana Tudor, de la clinica Psyevolution, din Bucureşti, îi îndeamnă pe cei aflaţi în acest stadiu al relaţiei lor să „îşi prezinte partenerul atunci când simt, atunci când vor ca şi ceilalţi să se bucure pentru fericirea lor, pentru că nu există o regulă, depinde de fiecare ce tip de relaţie are cu părinţii lui“.

În viziunea psihologului Viorel Nedelcu, „o astfel de decizie reprezintă un moment important în oficializarea relaţiei, dar şi preambulul unei desprinderi de familia de origine. Acceptarea noului partener de către părinţi este foarte importantă pentru că este ca o confirmare şi validare că alegerea a fost una potrivită. Fiecare dintre părinţi se va întreba dacă alegerea este potrivită şi dacă cel prezentat va fi sau nu un partener pe măsură, pe termen lung“.

Ce te faci dacă partenerul tău are un comportament sau un aspect care ştii că i-ar deranja pe părinţii tăi (de exemplu are piercing-uri sau tatuaje)?

„În acest context, cel mai probabil, va fi nevoie de un timp mai îndelungat pentru ca partenerul să fie acceptat de părinţi. Chiar şi nişte părinţi cu vederi mai liberale se acomodează mai greu cu ideea de tatuaje extrem de vizibile sau piercing-uri“, spune Viorel Nedelcu.

Psihologul le recomandă celor care urmează să cunoască părinţii partenerului „să ştie la ce să se aştepte şi să cunoască (măcar aproximativ) care sunt aşteptările părinţilor acestuia. De mare ajutor în acest sens poate fi chiar partenerul“.

Oana Tudor îi îndeamnă pe cei doi îndrăgostiţi să organizeze prima întâlnire dintre proprii părinţi şi persoana iubită pe un teren neutru.

Părinţii sau partenerul, ce alegi în caz de conflict?

Dacă urmează să-l cunoşti pe partenerul copilului, cum faci să porneşti la drum fără idei preconcepute şi să-l judeci cât mai obiectiv?

„În calitate de părinte, eşti preocupat de viitorul copilului tău şi analizezi extrem de critic orice prezenţă şi asociere pe care le consideri că nu s-ar ridica la nivelul copilului tău. Această exigenţă şi simţ critic dezvăluie o dificultate de separare de propriul copil, dar şi faptul că s-a maturizat“, spune psihoterapeutul Viorel Nedelcu.
Decizia finală trebuie să fie a copilului

Se spune că părinţii nu ar trebui să se amestece în relaţia copilului. Dar cum te împaci cu ideea că acesta îşi trăieşte viaţa alături de o persoană nepotrivită?

Orice părinte ar trebui să accepte alegerea făcută de copilul lui. Bună sau rea, decizia este de dorit să aparţină celui vizat în mod direct. Fireşte, în calitate de părinte, a-ţi prezenta un punct de vedere sau a-ţi exprima îngrijorarea despre anumite lucruri evidente este de dorit, dar decizia finală şi felul în care îşi trăieşte viaţa, ca adult, sunt responsabilitatea copilului. Desigur, acest lucru este inacceptabil pentru foarte mulţi dintre părinţi, iar confuzia dintre a fi invaziv şi un aşa-zis «bine» este imperceptibilă“,

spune specialistul.

Dacă părintele simte nevoia să-şi spună părerea despre partenerul şi relaţia copilului, cum ar trebui să-l abordeze pentru a nu-l îndepărta de el şi pentru ca discuţia să-şi atingă scopul?

„Dacă între părinţi şi copil există o relaţie bună şi comunicarea deschisă este de un firesc natural, atunci situaţia este simplă. Lucrurile pot fi spuse deschis, direct, iar argumentele pro şi contra pot curge cu uşurinţă. Dacă relaţia în sine nu a fost construită pe încredere, atunci orice opinie, fie şi întemeiată din partea părintelui, va fi respinsă“, avertizează Nedelcu.

Dreptul la propriile alegeri

Se poate întâmpla ca părinţii să nu fie de acord cu relaţia copilului, iar situaţia să fie de aşa natură încât acesta să trebuiască să aleagă între partener şi părinţi. Care este alegerea „normală“ în această situaţie?

În opinia psihologului Viorel Nedelcu, „pare un scenariu cu situaţie fără ieşire. Părinţii l-ar putea accepta într-o primă fază ca o formă de compromis pe partenerul prezentat, dar adesea în timp, compromisul nu rezistă. În interesul cuplului tânăr ar fi ca ei să se desprindă şi să evite orice situaţie care ar putea duce la apariţia unui conflict artificial. Pe de altă parte, părinţii ar trebui să accepte că nu este dreptul lor să se implice în deciziile privind partenerul de viaţă al copilului lor“.

Oana Tudor îi îndeamnă pe părinţi „să-şi amintească momentul când au trecut ei înşişi prin această experienţă, când se gândeau că poate părinţii partenerului nu o să-i placă, şi să se gândească şi la nevoile pe care le au cei doi tineri. Este important să ne gândim la propriile experienţe, pentru a putea empatiza cu ceilalţi“.

Rivalitate încrucişată

Se spune că mamele sunt mai critice cu iubita fiului şi invers, taţii, cu iubitul fiicei. Care este explicaţia?

Acest simţ critic vine dintr-o rivalitate inconştientă, din aşa-zisul complex Oedip. Părinţii şi copiii de sex opus realizează într-un anumit sens un fel de «cuplu»: mama cu băiatul şi tata cu fata. Persoana-nou venită în această diadă trebuie să fie suficient de bună pentru a fi acceptată în primul rând de către părintele de sex opus, care ajunge să se simtă exclus. A fi înlocuit de către un necunoscut este o tranziţie dificilă, chiar dacă la rândul lor au trecut cândva printr-un proces similar. Rivalităţile sunt aproape inevitabile,

spune psihologul Viorel Nedelcu.

„Din acest punct, scenariile se pot diversifica: dacă nu este suficient de bun, acest lucru va fi cel mai probabil scos în evidenţă în diferite ocazii, iar dacă este mai bun, va fi constant provocat pentru a demonstra că nu este pe atât de bun pentru fiul sau pentru fiica respectivului părinte“, completează specialistul.