Cum ştii că ai un partener manipulator şi de ce ar trebui să pui capăt relaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Relatie

Eşti într-o relaţie de cuplu şi resimţi adesea frustrare sau chiar furie fiindcă pare că orice ai spune este reinterpretat şi folosit împotriva ta? Simţi vinovăţie pentru că partenerul sau partenera îţi reproşează că tu eşti cauza nefericirii sale, tristeţe pentru că oricât de mult ai încerca să-i explici că te doare ce face, îţi spune şi îţi arată că nu-i pasă?

Te confrunţi deseori cu confuzia pentru că celălalt îţi spune cu convingere că exagerezi sau că eşti o persoană prea sensibilă aşa încât nici tu nu mai eşti sigur/ă de tine şi de reperele tale? Atunci când, cu toate astea, desconsideri despărţirea de teamă că ai putea pierde minimele beneficii pe care le ai în relaţie, este probabil să fii într-o relaţie cu un partener manipulator.

Cum ştii dacă ai de-a face cu un partener manipulator?

Manipularea este un proces prin care cineva urmăreşte să influenţeze percepţia şi comportamentele altcuiva, cu scopul de a-şi satisface propriile nevoi şi interese, în detrimentul celeilalte persoane. În literatura de psihologie, s-a delimitat machiavelismul ca trăsătură de personalitate distinctivă a persoanelor care folosesc manipularea într-un mod strategic, deliberat şi sistematic pentru a obţine avantaje de pe urma celorlalţi.

Denumirea acestei trăsături îşi are originea în cartea Principele a politicianului italian Niccolo Machiavelli, în care acesta oferă sugestii pentru păstrarea şi consolidarea puterii politice, recurgând uneori la tactici ce implică cruzime pentru a insufla teamă, iar alteori la tactici prin care poate crea aparenţa de umanitate şi bune intenţii pentru a obţine avantaje de pe urma celorlalţi.

Într-un mod similar, într-o relaţie, un partener manipulator va încerca să-l exploateze pe celălalt pentru a-şi consolida poziţia, în aşa fel încât să poată domina şi să-ţi poată satisface, în mod egoist, propriile nevoi şi interese.

„Nu îmi vine să cred în ce capcană eram”

„La începutul relaţiei noastre F. m-a cucerit nu doar prin interesele noastre comune – voluntariat, lectură, sport, etc., ci şi prin bunăvoinţa şi compasiunea de care dădea dovadă. Practic, l-am suit pe un piedestal, de unde, când a început să îşi schimbe tactica, nu ştiam dacă îl mai pot da jos.

Când un partener pe care îl apreciezi şi admiri îţi spune că tu eşti o fire slabă şi dependentă cu nevoi prea multe, probabil provenite din traume pe care nu e rolul lui să ţi le rezolve… ajungi să te simţi ca un nimic. Cel puţin, eu asta am trăit. Că sunt un eşec. Întrebându-mă, mereu, de ce nu pot fi suficient de bună să merit un om ca el?

Am avut mare noroc cu sora mea, singura persoană în care aveam încredere să îi povestesc ce se întâmplă când eram nefericită. Ea a sesizat mai bine decât mine ce se întâmplă şi m-a trimis la un psiholog. Am încheiat relaţia cu el după opt luni. Acum, privind în urmă, nu îmi vine să cred în ce capcană eram,” povesteşte Andreea, o bucureşteancă de 28 de ani.

Comportamentul unui partener manipulator

Manipulatorii au, în general, o viziune pesimistă asupra lumii şi o lipsă de încredere în oameni, ceea ce, în opinia lor, le justifică necesitatea de a-şi înşela şi exploata partenerii.

Totodată, lipsa de vinovăţie sau regret, odată realizate demersurile prin care profită de ceilalţi, îi face impermeabili la schimbare. Manipulatorii pot fi greu de detectat la începutul unei relaţii pentru că se pot prezenta într-o lumină bună, susţinându-şi imaginea prin apel la faptele bune pe care le fac.

Continuarea articolului, aici

Viață de cuplu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite