Dragoste şi sex

articolul anterior articolul urmator

Cum ştim că avem un partener imatur şi cum relaţionăm cu el?

0
24 Nov 2020 14:59:00
Autor: SmartLiving.ro

Există câteva indicii că trăim alături de un partener imatur, iar acestea deseori sunt trecute cu vederea de gândirea tip „aşa sunt bărbaţii”. În realitate, imaturitatea emoţională afectează o relaţie de cuplu, iar comportamentele ce rezultă de aici devin şi mai problematice atunci când apare un copil. În acelaşi timp, aşa cum este el imatur, să nu uităm că noi l-am ales.

Copilul interior şi manifestările sale

 
Ştim cu toţii că avem un copil interior şi acesta are numeroase forme de manifestare. Copilul interior vulnerabil poate fi extrem de activ sau poate fi „protejat” de un copil furios sau indisciplinat. Alteori, avem şansa să ne bucurăm de un copil interior fericit, care nu uită să se joace, să se bucure, să descopere lumea cu curiozitate.
Problematici devin primii, cei care sunt blocaţi într-o copilărie în care nevoile nu le-au fost împlinite de către părinţi şi care şi în viaţa adultă poartă după ei acele neajunsuri. Desigur, există şi soluţii, precum psihoterapia, dar să nu uităm că, de cele mai multe ori, ne ascundem în spatele lui „aşa sunt eu” sau „aşa este el/ea”.
În plus, în mijlocul trăirilor puternic resimţite de acest copil interior aflat în suferinţă, nu suntem deschişi să ne gândim că „este ceva în neregulă cu mine”. Pe de altă parte, neînţelegând acest lucru, întreţinerea comportamentelor aferente ne afectează întreaga viaţă şi relaţiile cu ceilalţi.
 

O perspectivă a imaturităţii emoţionale

 
Suntem construiţi în aşa fel încât dezvoltarea noastră emoţională nu are loc în acelaşi ritm cu cea biologică, iar în acest aspect sunt implicaţi o serie de factori care ţin, în mare parte, de mediul în care am crescut şi relaţiile pe care le-am avut cu persoanele semnificative.
 
Impulsurile noastre, modul în care comunicăm pot rămâne la nivelul copilăriei, chiar şi spre bătrâneţe. O întrebare simplă pentru a ne testa maturitatea emoţională este: „Cum reacţionăm atunci când o persoană cu care avem o legătură emoţională semnificativă ne dezamăgeşte?”.
 
Un partener imatur se va supăra şi va refuza să discute problema cu persoana pe care este supărat. Se va simţi vulnerabil şi nu vrea să „îi arate” celuilalt că este rănit, rămânând îmbufnat şi aşteptând ca celălalt să „ştie ce a făcut”. Este un comportament de tip pasiv-agresiv prin care, practic, se retrage din relaţie când există probleme.
 
Un alt răspuns este furia, disproporţionată, care ne ajută să ne simţim „în control”. Pe scurt, „îi arătăm noi celuilalt”. În realitate, o persoană echilibrată, care ştie să îşi controleze emoţiile, nu are nevoie de o asemenea furie.
 
De cele mai multe ori, în spatele furiei există suferinţă, dar dacă vulnerabilitatea ne face să ne simţim „slabi”, furia ne dă sentimentul puterii, iar comportamentul nostru ajunge să fie agresiv (verbal sau chiar fizic).
Un alt răspuns este „îngheţul”, respectiv o altă formă de a ieşi din relaţie. Nu vrem să arătăm celuilalt că suntem vulnerabili emoţional în relaţia cu el, deşi orice relaţie emoţională presupune şi vulnerabilitate. Pe scurt, răspunsurile noastre se traduc prin cele trei reacţii pe care le avem în faţa pericolului: fuga, lupta, îngheţul. Iar pericolul este în mintea noastră.
 

Câteva indicii că ai un partener imatur

 
Dacă la începutul relaţiei nu băgăm de seamă că strângem mai mereu după partenerul nostru sau că noi suntem cei responsabili cu achitarea datoriilor, pe parcurs astfel de detalii încep să ne deranjeze. Persoanele imature caută, de regulă, parteneri care să preia responsabilităţile şi să îi degreveze de anumite sarcini.
Întrebarea de aici este: „Ce te determină pe tine să preiei sarcinile celuilalt?”. Până la urmă, o relaţie presupune două persoane, iar dacă una este imatură, cealaltă se poate să obţină nişte beneficii de aici.
Un alt indiciu ar fi retragerea sau rezistenţa în discuţiile privind angajamentele în relaţie sau dorinţa de a avea copii. Vom trăi cu impresia că nu am abordat noi corect subiectul şi vom încerca să revenim asupra lui, simţind, deseori, panică sau anxietate din partea celuilalt. Astfel de discuţii sunt importante, chiar dacă nu reprezintă o garanţie a viitorului, clarifică poziţiile celor doi parteneri.
 
Dacă partenerul tău nu urmează planurile făcute, dacă simţi că nu te poţi baza pe el, dacă pare mereu victima propriilor dispoziţii şi alternezi între a-l consola şi cicăli, se poate să ai un partener imatur.
 
„Iniţial mă amuzau anumite comportamente ale iubitului meu şi, în joacă, îi spuneam că este un copil mare. În doi ani de relaţie ajunsesem să preiau eu toate responsabilităţile, inclusiv pe cea de susţinere financiară a cuplului, el plângându-se mereu fie că nu găseşte ce «merită», fie că nu se înţelege cu colegii ori şeful – fapt care ducea la renunţarea la orice job după 2-3 săptămâni. Se juca mult pe calculator, era mereu nemulţumit şi orice încercare din partea mea de a-l responsabiliza era întâmpinată cu ostilitate. Uneori, făcea anumite sarcini prin casă, dar pe termen scurt. După doi ani de relaţie am pus punct pentru că devenise copleşitor pentru mine, simţindu-mă prinsă între griji, probleme şi sentimentul de vină că nu îl susţin şi îl «judec».”
 

Relaţia unui partener imatur cu copiii

Într-un cuplu în care un partener este imatur, apariţia copiilor va pune şi mai multă presiune pe relaţie, sentimentul fiind acela că partenerul este şi el tot un copil pe care trebuie să îl creştem. 
 
Continuarea articolului, aici

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările