De ce ajung să se certe cuplurile la IKEA şi cum să n-o mai facă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
s

Dacă eşti într-o relaţie şi ai fost până acum la IKEA în cuplu, şansele să fi avut o discuţie în contradictoriu cu partenerul tău sunt destul de mari.

N-o spunem noi, ci psihologii şi cercetătorii. Iar dacă totul merge strună cât sunteţi în magazin, s-ar putea să vă certaţi de îndată ce ajungeţi acasă şi vă apucaţi de asamblat mobilierul cumpărat.

Se-ntâmplă peste tot în lume şi există, bineînţeles, şi nişte explicaţii pentru acest comportament.

De ce ne sare ţandăra la IKEA?

Comedianta americană Amy Poehler a glumit la un moment dat spunând că IKEA este cuvântul suedez sinonim pentru „ceartă.” Mai mult, în februarie 2020, retailerul a lansat o campanie fix pe acest subiect – «Fighting is inevitable» (nr. cearta este inevitabilă) – confirmând teoria.

Pornind de la faptul că certurile în cuplu sunt inevitabile, compania de mobilă a dezvoltat o strategie de marketing deşteaptă, prin care a comunicat un mesaj cu care clienţii s-au putut identifica uşor. Practic, IKEA a dezvoltat pentru publicul ţintă nu doar o conexiune bazată pe momentele fericite, ci şi una axată pe condiţii reale de viaţă, cu certuri şi discuţii în contradictoriu.

s

Acest obicei al cuplurilor la IKEA (dar şi în alte magazine unde se iau decizii cu privire la traiul împreună) a fost analizat şi din punct de vedere psihologic şi, aşa cum confirmă şi psiholoaga Roxana Grigorean, specializată în terapia de cuplu, „rareori disputele sunt, de fapt, despre pat sau masă, în sensul propriu pe care îl presupun acestea.”

Explicaţii de la o psiholoagă specializată în terapia de cuplu. Stresul, principalul motiv

Mersul la IKEA este o experienţă, iar asta înseamnă că vei petrece ceva timp în magazin, mai ales dacă obiectivul principal pentru care eşti acolo e ca să-ţi cumperi ceva pentru casă.

Continuarea articolului, aici.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite