Despărţirile noastre. Motive bune, pretexte proaste

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel care decide că o relaţie de amor s-a terminat este, instantaneu, un ticălos. Deci fiecare caută cea mai abilă pledoarie pentru a ieşi basma curată dintr-o combinaţie nu la fel de curată.

Când o căsnicie începe să arate ca un mop, cel puţin o persoană vrea să crape lacătul. Viaţa e scurtă, n-ai timp să te tolăneşti două decenii într-un mariaj în care momentul cel mai plăcut e finala de la ”Românii au talent”. Dar cum partenerul de aşa-zisă viaţă, soacra şi judecătorul au nevoie de motive întemeiate, e musai să fii creativ.

Teoria şi nebunia conspiraţiei

”Nu e vina ta că eşti grasă, dragostea mea. E vina mea, sunt un dobitoc, fiindcă nu-mi plac grasele!”, s-a justificat angelic un tip, când sânii mici ai nevestei şi sânii mari ai amantei l-au convins să ia atitudine. Nu vă spun numele lui, pentru că oricum face parte din regnul ipocriţilor care susţin că e numai şi numai vina lor dacă părul din capul nevestelor arată ca un fund de Bichon maltez.

Un alt tip, Claudiu, a divorţat fiindcă şi-a găsit o amantă. Presupun că a găsit-o într-o puşcărie, fiindcă arăta cel puţin la fel de bine ca o superbă arestată preventiv pentru 29 de zile. Avea nişte haine care sunt ilegale în vreo şaizeci de ţări, precum şi în paişpe state americane. În fine, el şi-a turnat cenuşă-n cap – sau, altfel spus, şi-a turnat o vodcă pe gât - şi i-a zis într-o seară nevesti-sii că e o femeie minunată, care merită un bărbat mai bun, ca atare el pleacă la o femeie mai proastă, ce să facă. După ce şi-a revenit din micul şi delicatul atac cerebral spontan, nevasta l-a întrebat de ce, de ce, de ce, de ce, de ce. Claudiu i-a explicat, într-o amplă şi elocventă expunere, că nnn... pfff... ăăă... mmm...

În afară de argumentările nearticulate, oamenii care îşi iau zborul din câte-o relaţie mai au şi poveşti cu predicat. Prietena mea, Cami, i-a spus unui tip că nu mai poate fi iubita lui, întrucât a avut un vis în care i s-a arătat mă-sa mare. Când mi-a povestit asta, am vrut să-i spun creştineşte ”Dumnezeu s-o ierte”, dar pe urmă am aflat că femeia încă trăia, cum-necum. În orice caz, cică mamaie îi spusese în acel vis că ăla cu care umbla nu-i era sortit. Ulterior, cercetările au scos la suprafaţă faptul că ea îşi găsise deja un sortit, de vreo şase luni, şi se întâlnea cu el pe tradiţionalul ascuns.

Apropo de vise, ăsta e un pretext sublim pentru a hipnotiza superstiţioşii. Am visat că nu e bine să ne căsătorim, am visat că mă vei părăsi oricum într-o zi (boule), am visat că maică-ta avea coarne de diavol (ce coincidenţă, aseară mi-a spus că sunt gras, eu i-am răspuns politicos că pantalonii ăştia mă îngraşă, iar ea mi-a răspuns şi mai politicoasă că nu pantalonii mă îngraşă, ci cabanoşii). Invocarea duhurilor e salvatoare, atunci când vine vorba de rupturi definitive. Toţi venim cu câte-o minune de la Maglavit, dacă trebuie să scăpăm de cineva.

Cu ani în urmă, proaspăta mea relaţie cu un tip a degenerat într-un incident seismic, cu epicentrul în zona inimii. Eram într-o seară la restaurant, amândoi, bibilică-bibiloi. Se îmbrăcase ca un cioclu – după părerea lui, deosebit de elegant, în negru tuci. Se pufăise cu odicolon fin, credeam că mă cere de nevastă. Dar tocmai atunci a început un devastator cutremur de 2,4 pe Richter. Eu nu l-am simţit, apucasem să beau o cinzeacă şi trepidaţiile deveniseră un pic subiective. Dar el se jura că a fost ceva înspăimântător, iar acesta e un semn că trebuie să ne despărţim. Îl bănuiam că a mituit pe careva la Institutul ăla de Fizică a Pământului sau cum îi zice, ca să zgâlţâie o falie exact la ora când urma să-mi vâre un inel în tortul Doboş, cum am văzut noi în filme.

Indiferent de dezorientarea sexuală

Am avut o colegă, Adalciza, pe care a părăsit-o unul cu două săptămâni înainte de nuntă. Înainte de nunta lui, nu a lor - că uitam să vă spun, el avea o logodnică, de fapt. Am crezut iniţial că omul a luat această dramatică decizie pentru că fata avea un nume pe care pot să jur că l-am văzut pe o cutie cu cremă de ghete. Pe urmă, ea ne-a redat cu ghilimele pledoaria lui. Îi spusese aşa: iubita mea, vei rămâne dragostea vieţii mele, însă din păcate sunt nevoit să mă însor cu cea căreia i-am jurat credinţă când aveam trei ani jumate. Adalcizuţa l-a întrebat, cu dracii plini de lacrimi, dacă s-a născut cumva în Calcutta sau dacă a hotărât staborul s-o ia pe ailaltă, de bunăvoie şi silit de toată lumea. Legenda spune că el nu a răspuns acestei provocări, şi-a şters la rându-i o lacrimă din colţul tupeului şi, nu-i aşa, a plecat.

Aş putea să scriu o carte despre inventivitatea celor care nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa şi relaţia amoroasă. Bine, aş putea să scriu cărţi despre multe lucruri cel puţin la fel de frumoase ca o criză de bilă, doar că nu doresc să aglomerez inutil rafturile librăriilor. Unei colege de facultate i-a spus iubitul ei că, într-o zi, pe când se bărbierea, a înţeles brusc de ce era nefericit: el era de fapt un gay reprimat (sau homosexual laş, cum se numea pe atunci). Ulterior, după ce-a părăsit-o pe cea care rămăsese cu gura şi soarta căscată, l-am văzut amândouă pe individ afişându-se cu noua şi onesta lui iubire - care, pentru un bărbat, avea sânii cam mari, vă spun sincer.

Colega asta a mea l-a întrebat, cu demnitate şi glas blajin, cum dracu se face că un gay se pupă în plină stradă cu o fufă, nu cu un fuf. El a deschis gura de vreo patru ori şi-a închis-o la loc, arăta ca un calcan depresiv. Nu i-a răspuns la această amară întrebare, a lăsat-o să realizeze că, atunci când nu ştii cum să părăseşti o femeie fără să iei o geantă-n cap, cel mai indicat lucru e să susţii că nu eşti prea sigur de cine depinde erecţia ta: de sexul frumos sau de sexul tare frumos.

Bine, mie mi-a spus unul odată că trebuie să încetăm această iubire nebună care ne leagă, întrucât el vrea ca, pe cât posibil, să nu-şi mai înşele nevasta. Am acceptat numaidecât, cu sufletul uşurat şi corpul leşinat. Omul s-a ţinut de cuvânt, nu şi-a mai înşelat nevasta niciodată. Nici n-a mai avut ocazia, pentru că a părăsit-o chiar a doua zi după discuţia noastră sublimă, spre a pune bazele unei frumoase şi trainice prietenii cu o terţă femeie. Singurul motiv pentru care blestemele mele şi-ale nevesti-sii nu l-au ajuns e că n-au bătut până-n Australia, acolo unde se strămutase împreună cu marea şi noua lui iubire.       

Lavinia mi-a fost colegă de redacţie şi de cocktail-uri, cândva. Aşa am aflat că era specialistă în motive – mai exact, pretexte - de hăcuit relaţii sentimentale. Cunoscuse, de exemplu, un tip genial (dar chel), doctor (dar homeopat), romantic (dar sărac). A făcut ea o listă cu bilele albe şi bilele negre, apoi a decis că a venit vremea ca paturile lor să se despartă. Dar ce să-i spună ea, ce cusur să-i evidenţieze acestui domn urât şi minunat? În cele din urmă, i-a spus că ea are o boală incurabilă şi nu vrea să-l lege de destinul ei nemilos. El şi-a înghiţit puţin mărul lui Adam şi, după ce l-a aşteptat să revină în grumaz, i-a amintit Laviniei că e medic, deci e posibil s-o ajute, cine ştie. Ea a intrat în panică, nu voia Cactus grandiflorus şi nici Latrodectus mactans, voia doar să scape dintr-o relaţie, iar pentru asta îi ajungea o criză de nervi, la momentul oportun.

Am alergii, am năvârlii

Revin însă la ipocriziile asumate. Mărturisesc, sunt o campioană a falsei autoincriminări, proba de individual compus. Am avut o scurtă relaţie (ea s-ar fi lungit, dar aveam foarfeca la mine, slavă Domnului) cu un tip care, dacă n-ar fi avut opt defecte, ar fi fost perfect. Culmea, nu mă deranja atât că mă înşela din când în când – benign, de agrement, nimic serios – cât că se îmbrăca doar un pic mai frumos decât o sperietoare de ciori. Nu puteam să-i rănesc sentimentele, să-i spun că pantalonii lui maro, cu dungă, sunt coşmarul lui Mister Bean. Aşa că am ales o cale mai finuţă, ca să-l menajez: i-am zis că m-am îndrăgostit de altcineva.

Ştiu, asta e ca-n bancul ăla cu tipul care-i spunea nevesti-sii că e la amantă, amantei îi spunea că e cu nevasta, iar el, în realitate, se ducea la bibliotecă, să citească de zor Kanţii lui. Mă rog ceea ce m-a jignit profund a fost că domnul respectiv nu m-a crezut că am pe altcineva, de parcă el ar fi fost singurul care se uita la mine. Ei, ”de parcă”, ar spune unii.

Soarta s-a înfoiat asupra mea, atunci când un bărbat de care mă îndrăgostisem până peste breton mi-a adus la cunoştinţă că nu putem fi împreună, din cauză că el are alergie la pisici. I-am amintit cu blândeţe că eu nu deţin pisici. Atunci, mi-a spus că e alergic şi la tutun, odată era să facă şoc anafilactic de la un chiştoc. După ce i-am adus aminte că nu fumez, mi-a spus că e claustrofob, iar garsoniera mea i se pare inuman de mică. După ce i-am precizat că e una dintre cele mai mari garsoniere care au fost desenate de către arhitecţii bucureşteni, mi-a răspuns că probabil arhitecţii respectivi au astigmatism şi au greşit cotele la desen tehnic, întrucât el se sufocă de câte ori pune piciorul în casa mea. Am fost de-o candoare unică, i-am pus în vedere că nicio sufocare nu va fi mai agreabilă decât cea provenită din perna pe care am să i-o îndes pe mutră, imediat ce vom ajunge singuri între patru pereţi – aşa, înguşti, cum îi vedea el.

M-am răzbunat pe soartă peste vreun an, când mă curta un bărbat frumos, bogat şi prost. Simţeam că nu-i pot demola moralul spunându-i adevărul (că nu-l iubeam), fie şi pentru faptul că nu-i stătea bine trist, arăta ca un urs Panda pe care-l obligă chinezii să se împerecheze, deşi n-are niciun chef. Atunci, i-am înşirat şi i-am deşirat o poveste nesfârşită despre mine, în timpul căreia speram să adoarmă buştean, dar n-am avut eu norocul ăsta. I-am spus că lucrez pentru SIE şi trebuie să plec cel puţin patru ani, cel puţin în Iran, cel puţin necăsătorită. Când în sfârşit am crezut că a priceput că era o glumă, şi-a luat harnaşamentul şi a tuns-o, semn că atâta aştepta. Probabil s-a dus să-i scrie un e-mail Ayatollahului: ce dai dacă-ţi spun cine te va bârâi la cap?     

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite