Dezvăluirile hackerilor care au spart site-ul pentru infideli AshleyMadison. Ce surpriză au avut mulţi dintre bărbaţii care şi-au dorit o aventură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mulţi dintre bărbaţii care doreau să aibă o aventură cu o altă femeie au fost păcăliţi/FOTO Arhiva Adevărul
Mulţi dintre bărbaţii care doreau să aibă o aventură cu o altă femeie au fost păcăliţi/FOTO Arhiva Adevărul

Hackerii care au spart conturile utilizatorilor site-ului de relaţii extraconjugale AshleyMadison.com şi-au pus în practică ameninţarea şi au publicat online datele personale ale acestora. Ei au venit şi cu unele dezvăluiri interesante despre acest site.

Datele au fost publicate pe Internetul ascuns, fiind accesibile numai celor care folosesc un browser Tor.  Fişierele, care au în total 9.7 gigabytes, conţin date de la 32 de milioane de utilizatori ai celui mai cunoscut site destinat persoanelor care caută o relaţie extraconjugală, scrie Wired.com.

Hackerii au publicat numele utilizatorilor, adresele lor, adresele de email, numerele de telefon, sumele plătite şi toate tranzacţiile făcute pe site, dar nu şi numerele cardurilor de credit. Site-ul AshleyMadison.com avea peste 40 de milioane de utilizatori la data la care au fost furate datele.

Pentru că acest site nu a fost închis, aşa cum a cerut grupul de hackeri Impact Team, datele au fost publicate online. Ei au furat şi publicat inclusiv datele financiare ale companiei, cu salariile angajaţilor şi ale documente interne.

Potrivit Wired.com, dintre aceste adrese de email, aproximativ 15.000 sunt adrese ale unor politicieni, militari sau oficiali britanici. Astfel, 92 de adrese aparţin unor persoane din Ministerul Apărării, iar 1.716 provin de la diferite universităţi şi colegii. Hackerii au aflat inclusiv parolele utilizatorilor şi, dacă aceştia nu şi-au închis deocamdată conturile, orice mesaj privat poate fi citit şi copiat.

Hackerii au cerut închiderea site-ului AshleyMadison şi a unui alt site similar, Established Men, pe motiv că acestea încurajează oamenii să aibă un comportament imoral.

Grupul Impact Team vine cu dezvăluiri surprinzătoare: majoritatea conturilor cu nume de femei făcute pe AshleyMadison.com sunt de fapt false, fiind în proporţie de 90-95% ale unor bărbaţi. Astfel, utilizatorii au fost înşelaţi, bărbaţii au plătit bani ca să aibă o aventură şi până la urmă nu s-au ales cu nimic, spun hackerii. Ei îi îndeamnă pe utilizatorii păcăliţi să dea în judecată acest site, să ceară daune şi să înveţe o lecţie importantă de viaţă din toată această încurcătură.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite