Divorţul, comparat de un psiholog cu evoluţia cancerului: cele patru etape ale unui mariaj „bolnav“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poveştile prietenilor au pus-o pe gânduri, însă abia după ce a trecut ea însăşi printr-un divorţ, Becky Whestone, acum psiholog specializat în probleme de familie şi relaţii de cuplu, a înţeles că despărţirile pot fi prevenite. Femeia a identificat patru stadii distincte, asemănătoare cu evoluţia cancerului, prin care trece o relaţie în „drumul” său spre sfârşit.

Becky Whestone, originară din San Antonio, povesteşte că deşi auzise poveştile prietenelor care au ajuns în pragul divorţului, nu înţelegea cum poate fi determinat un moment precis în care unul din parteneri conştientizează că mariajul nu mai poate fi salvat. 

„Am fost intrigată când prietenele mele mi-au spus că îşi amintesc exact când au ştiut că relaţia a luat sfârşit şi că următorul pas este divorţul. Abia în 1993, când căsnicia mea a luat sfârşit, am înţeles cu adevărat despre ce vorbeau şi am simţit o sete incredibilă de cunoaştere. Voiam neapărat să înţeleg cum pot trece de la a iubi pe cineva atât de mult, la nevoia de a pleca cât mai repede de lângă el”, povesteşte Whestone, care s-a specializat după divorţ în probleme maritale.

„Devenisem un fel de guru al relaţiilor în San Antonio. Am scris şi am ţinut la rândul meu seminarii despre cum poate fi prevenit divorţul”, a mai precizat psihologul, care a descoperit, în timp ce se documenta pentru lucrarea sa de doctorat, că divorţul este „prezis” de patru stadii distinctive, asemeni cancerului, şi că odată ce odată ce o relaţie trece din primul stadiu în cel de-al doilea, şansele să-şi revină sunt extrem de mici. 

Potrivit specialistei, cuplurile pot evita procesul de deteriorare dacă este conştient de aceste stadii şi dacă apelează la ajutorul terapiei de îndată ce apar problemele . Iată care sunt cele patru stadii, conform publicaţiei „Huffington Post”: 

1. Decepţia

Devii conştient de faptul că eşti nefericit, însă te gândeşti să aştepţi, sperând că relaţia ta trece printr-o pasă proastă şi totul se ca rezolva.

2. Eroziune

Îţi dai seama că problemele din mariajul vostru sunt reale şi grave şi te gândeşti că aţi putea ajunge la divorţ. Totuşi, speri ca despărţirea să nu fie singura opţiune, aşa că accepţi faptul că eşti nefericit şi mergi mai departe. „Este posibil ca partenerul să observe o schimbare în comportamentul tău din cauza observaţiilor sarcastice şi a comportamentului pasiv agresiv”, menţionează Whestone.

3. Detaşarea

Devii din ce în ce mai nemulţumit şi încerci să te detaşezi de partener şi să fii fericit prin alte activităţi care nu îl includ (aventuri extraconjugale, excursii, ore lucrate peste program etc.). Nefericirea ta va deveni vizibilă şi pentru cei din jurul tău, pentru că nu o vei mai ascunde în niciun fel.  

4. Punctul fără întoarcere

Este momentul în care totul devine clar, când îţi vei da seama că povestea voastră se va termina şi că nu vrei să mai stai căsătorit cu o persoană care nu te face fericit. „Deja ştii că mariajul vostru nu mai are nicio şansă şi curând vei discuta şi cu soţul sau soţia ta despre asta. Multe persoane decid să divorţeze când ajung în acest punct. Chiar dacă nu ajung la un divorţ legal, divorţează emoţional. Legătura este oricum ruinată”, susţine Whestone.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite