Frica şi foamea ne fac să fim mai atraşi de sexul opus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO theimpersonals.com
FOTO theimpersonals.com

Chimia primelor întâlniri a fost descifrată de o cercetare recentă, concluziile studiului oferind indicii despre cum senzaţia de foame sau teama ne fac să ne vedem partenerul într-o lumină mai bună.

Studiul amintit a fost prezentat în cadrul Festivalului Cheltenham Science, din Marea Britanie, în cadrul conferinţei intitulate „Trust, Lust and Love“ („Încredere, dorinţă şi dragoste“). Cu acest prilej, expertul în ştiinţa atracţiei, dr. Viren Swami, a explicat cum oamenii care depăşesc un anumit nivel al sentimentului de frică sunt dispuşi să considere o persoană mai atrăgătoare decât de obicei. Acest fenomen se întâmplă pentru că, involuntar, oamenii confundă, în anumite împrejurări, teama cu starea de excitare. Prin urmare, chiar este o idee bună să-ţi inviţi noua parteneră la un film de groază, a declarat acesta.

Nu în ultimul rând, senzaţia de foame ne face să fim mult mai flexibili atunci când catalogăm drept plăcute sau atrăgătoare diverse persoane. Astfel, experimentul a demonstrat că subiecţii înfometaţi au fost mai atraşi de persoane cu forme generoase, spre deosebire de cei cărora nu le era foame.

Profesorul Gareth Leng, din cadrul Universităţii Edinburgh, a subliniat că alegerea partenerului nu se face în urma unui proces în întregime raţional, pentru că un rol important îl joacă în această privinţă hipotalamusul, zona din creier care controlează comportamentul sexual. Mai exact, secreţia oxitocinei (cunoscut şi ca hormonul fericirii şi ataşamentului) este controlată de hipotalamus, ceea ce duce la inducerea unei stări de relaxare, de exemplu după ce facem dragoste sau avem orgasm, stare propice cimentării unei relaţii. 

Pe de altă parte, aspectul fizic al unei persoane este esenţial la începutul unei relaţii, dar îşi pierde din importanţă pe măsură ce apar şi alte elemente, precum simţul umorului, bunătatea şi înţelegerea de care dăm dovadă faţă de partner etc. „În general, oamenii rămân alături de persoanele care au o personalitate plăcută. Iar acest lucru contează mai mult decât o înfăţişare atrăgătoare“, a precizat Gareth Leng. 
 

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite