INFOGRAFIE Primul sărut, piatra de temelie a unei relaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primul sărut are o importanţă crucială pentru evoluţia unei relaţii FOTO Shutterstock
Primul sărut are o importanţă crucială pentru evoluţia unei relaţii FOTO Shutterstock

Emoţiile care însoţesc primul sărut fac ca acesta să fie hotărâtor pentru evoluţia relaţiei, fiind la fel de important ca primul „te iubesc“ sau prima noapte de dragoste.

Pornind de la Albă ca Zăpada şi Frumoasa din Pădurea Adormită, chiar şi poveştile ne învaţă despre importanţa primului sărut. El are chiar puterea de a readuce la viaţă, cu promisiunea ca protagoniştii să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţi. Chiar dacă oamenii de ştiinţă nu acordă la fel de multă importanţă primului sărut precum autorii din literatură, ei recunosc totuşi puterea fantastică a acestei forme de apropiere între două persoane. Astfel, potrivit unui studiu realizat în SUA, primul sărut are o importanţă crucială în dezvoltarea unei relaţii, alături de prima declaraţie de dragoste sau prima dată când cei doi fac dragoste.

„Deşi s-a întâmplat în urmă cu 17 ani, îmi amintesc şi cum eram îmbrăcată când am fost sărutată prima dată. Era un băiat cu patru ani mai mare, aproape termina liceul, iar eu eram boboc. Eram la o petrecere, la sfârşitul vacanţei de vară, la bunici. După ce am dansat, m-a invitat să stăm de vorbă. Ştiam că mă va săruta, anticipam momentul, însă nu ştiam ce fac şi aveam multe emoţii. Îmi amintesc totul despre el, l-am căutat pe Facebook la un moment dat. Atunci mi-am dat seama cât am idealizat acel moment. Îl credeam cel mai sexy şi cool băiat din gaşcă, un semizeu, dar acum este un tip cât se poate de normal. Totuşi, îmi amintesc cu mare drag de el şi acum, a fost o parte importantă a adolescenţei mele, deşi «relaţia» noastră a mai ţinut două luni de convorbiri pe fix. Dar îmi amintesc fiecare prim sărut al fiecărei relaţii ulterioare. Mereu am considerat important acest moment şi nu am putut fi cu un bărbat care să nu ştie să mă sărute“, spune Diana Marinescu (31 de ani), funcţionar bancar în Bucureşti.

Astfel, sărutul este o parte esenţială a dezvoltării individului, nu doar a relaţiei. De fapt, potrivit psihologilor, sărutul este prima experienţă sexuală din dezvoltarea umană, marcând trecerea de la adolescenţă la maturitate. Mulţi adolescenţi şi tineri adulţi consideră că primul sărut ar trebui să aibă loc între 12 şi 14 ani, două treimi dintre aceştia declarând că sărutul franţuzesc este potrivit chiar şi la această vârstă.

Sursă de anxietate

Sentimentele care se leagă de acest eveniment variază de la fericire, excitaţie, la anxietate şi îngrijorare, arată studii de specialitate. De pildă, un sondaj desfăşurat sub îndrumarea doctorului în psihologie Pamela Regan, din SUA, arată că 85% din bărbaţi şi 94% din femei au simţit emoţii negative legate de primul sărut. „În timpul sărutului, emoţiile bărbaţilor au devenit pozitive. Spre deosebire de ei, reprezentantele sexului frumos au resimţit un amestec mai complex şi puternic de emoţii negative. Mai mult, chiar şi post-eveniment, în timp ce ei s-au relaxat şi au fost încântaţi de experienţă, femeile au resimţit în continuare mai multe emoţii negative“, spune Regan, citată de publicaţia de specialitate „Psychology Today“.

„Eram îngrozit. Pur şi simplu îngrozit. Aveam vreo 12 ani şi-mi plăcea tare mult de o colegă de clasă. Îi duceam cărţile, îi dădeam dulciuri, nu mai ştiam ce să fac să-i intru în graţii. Chiar mă apucasem să învăţ mai mult ca să o impresionez. Am reuşit să o duc la un film, şi când am condus-o acasă, în faţa blocului, ştiam că trebuie să o sărut. Mă documentasem pe internet, m-am uitat la filme să văd ce fac alţii, dar tot nu ştiam ce să fac. Eram convins că o să mă pălmuiască şi o să plece val-vârtej, ca în filme. Mă gândeam că o să-mi fie ruşine să merg la şcoală“, îşi aminteşte Vlad Mihai (18 ani), licean în Bucureşti.

În ciuda valului de probleme pe care şi le-a pus, a îndrăznit totuşi să o sărute. „Era puţin mai înaltă şi m-am ridicat pe vârfuri. Mă gândeam că buzele ei sunt moi şi plăcute. Mă cuprinsese un val de căldură. Am
luat-o în braţe. Mi s-a părut că a durat o veşnicie, dar nu voiam să se termine. În realitate, a durat vreo cinci secunde. Am fost împreună în jur de un an, până am ajuns la liceu“, mai spune Vlad.

„Ca orice lucru realizat în premieră, sărutul este important pentru indivizi şi pentru relaţiile pe care le dezvoltă. Dar lucrurile nu se opresc aici. Sărutul reprezintă o apropiere intimă între parteneri, un semn că relaţia merge bine, că există atracţie, pasiune. Mulţi dintre cei cu care am discutat mi-au spus că sunt deranjaţi când partenerul nu mai vrea să-i sărute sau să fie sărutat, că simt că astfel s-au distanţat. Sărutul este un indicator important al intimităţii, indiferent de stadiul relaţiei“, explică Alina Chifu, licenţiată în psihologie, din Bucureşti. 

infografie sarut

10 ponturi pentru un sărut perfect

„Dacă nu-mi place cum sărută un bărbat, nu vreau să fiu cu el. Categoric. Pentru mine este foarte important cum sărută partenerul“, spune Alina Pop (23 de ani), studentă din Bucureşti. „Felul în care m-a sărutat şi mă sărută soţia mea m-a cucerit“, declară Andrei Vornicu (30 de ani), director de marketing, din Bucureşti. În aceste condiţii, este clar că sărutul şi mai ales primul sărut este crucial, mai ales pentru bărbaţi, care simt o presiune uriaşă să facă totul „ca la carte“. 

Experţii în relaţii au alcătuit un decalog care garantează o experienţă unică pentru ambii parteneri:

1. Discreţia. „Mulţi bărbaţi fac o greşeală încercând să facă acest pas în situaţia nepotrivită. Femeile consideră că primul sărut trebuie să fie special, aşa că îşi doresc intimitate. Alege un loc deosebit, în care să fiţi doar voi doi şi care să-i amintească mereu de tine“, recomandă David DeAngelo,
expert în relaţii, în revista online „AskMen“.

2. Retragerea. Nu trebuie să arăţi că scopul tău este de a obţine acel sărut. Specialiştii spun că este mai indicat să arăţi că te interesează cu adevărat şi că ai răbdare până la momentul potrivit.

3. Atingerea. Când simţi că este momentul potrivit, atinge-i părul în timp ce vorbeşte şi fă-i un compliment. Dacă va zâmbi, plimbă-ţi privirea de la ochii la buzele ei. În cazul în care te lasă în continuare să îi atingi părul, înseamnă că te va lăsa să o săruţi, asigură expertul american.

4. Aţâţarea. Femeilor le place la fel de mult ca bărbaţilor să fie stârnite. „Femeilor le place să ştie ce se va întâmpla în secunda următoare, aşa că o vei înnebuni dacă te apleci spre ea ca şi cum ai vrea să o săruţi, dar te retragi în ultimul moment, zâmbindu-i“, spune DeAngelo.

5. Apropierea. Încă eşti nervos şi nu ştii ce să faci şi cum va reacţiona? Apropie-te de ea şi atinge-i obrazul, nasul, retrage-te şi priveşte-o în ochi. Atunci când simţi că te priveşte şi ea la fel de intens, apropie-te
de buzele ei şi sărut-o!

6. Pasiunea. Orice femeie visează la acel bărbat care o va răvăşi de la primul sărut. De ce să nu-i îndeplineşti această fantezie? „În timp ce o săruţi, cuprinde-o cu braţele şi trece-ţi degetele prin părul ei, trăgând-o uşor. Plimbă-ţi buzele pe obrazul ei şi apoi uşor pe gât, pentru a te întoarce din nou la buze, pe care, de data aceasta, sărută-le apăsat“, sugerează expertul american.

7. Eleganţa. Dacă momentul este pregătit, poţi fi cavaler şi să o faci să se simtă ca o prinţesă. Apleac-o uşor în timpul sărutului. Fă-o cum trebuie şi nu va uita niciodată acest moment, asigură specialiştii.

8. Mâinile. Femeilor le place să fie mângâiate, cu atât mai mult când sunt sărutate. Părul, mâinile, spatele. Nu fi prea îndrăzneţ, dar arată-i că ştii să fii tandru.

9. Variaţia. Odată făcut acest pas, trebuie să variezi: de la un sărut uşor, treci la altul apăsat, de la unul rapid, la unul mai lung. Nu folosi limba mai mult decât o face ea!

10. Explorarea. Când vrei să încingi cu adevărat atmosfera, sărut-o pe gât şi apoi mută-ţi buzele spre lobul urechii. Fă-o cum trebuie şi-i vei simţi respiraţia din ce în ce mai îngreunată, asigură DeAngelo, autor al unui best-seller despre relaţii. 

Acest articol a apărut în „Weekend Adevărul“

Viață de cuplu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite