M-am născut între Carpaţi, cu trei doctori arestaţi

Prin Decretul 770 din 1966, Ceauşescu şi clica lui au interzis avorturile, cu unele excepţii greu de atins. Nu voiau doar să dospim demografic, ci şi să lichideze ”libertinajul”, aşa cum Adevărul a mai scris cândva.

M-am născut în octombrie 1967. Mama, deşi pe de o parte plesnea de fericire, era să sucombe de ciudă, fiindcă toată lumea credea că nu m-a vrut, că m-a făcut fiindcă n-avea de ales. Era foarte tânără, iar asta întărea suspiciunile. Sunt decreţel din întâmplare, aşa mi-a fost norocul, să ajung într-o zi să dau examen la facultate cu 23 de căpăţâni pe-un loc. Printr-un miracol, am intrat la Universitate (n-aş mai fi intrat, că în timpul pe care l-am pierdut pe-acolo puteam să-nvăţ şi eu o meserie, nu să trăiesc azi împrumutându-mă până la leafă).

Am fost prima generaţie cu 46 de elevi într-o clasă. Atunci au început profesorii să urle ca lupii flămânzi, ca să audă şi ăia din fund (mă scuzaţi). Erau vremuri foarte frumoase, mă scoteau la tablă o dată la două luni, că mai devreme nu-mi venea rândul. În rest, mă cocoşam în bancă şi completam oracole (decreţeii ştiu ce-s alea, celorlalţi n-am răbdare să le explic), făceam solniţe de hârtie şi-mi scriam bileţele cu toţi colegii frumuşei – din nefericire, puneam cratima la locul ei, iar asta îi cam inhiba.

Bebeluşa groazei

Frate-miu mai mic, Bogdan, să facă bine să-i pupe tabloul lui Ceauşescu, eventual p-ăla cu o singură ureche – sau ăla cu cravata cu blacheuri. Sau măcar să pupe tabloul lui Chivu Stoica, ăla care-a semnat de fapt promulgarea legii antiavort (mai ales că-i buzoian - născut, culmea ironiei, în aceeaşi comună cu bunica mea).

Eu am fost o pacoste de bebeluş, nu dormeam, nu mâncam, bâzâiam ca o bormaşină, deci aş fi putut fi lejer imaginea unei companii de prezervative, doar că le interziseseră şi p-astea. Aşa că părinţii mei nu puteau fi înfieraţi că nu-şi mai doreau chiar imediat un al doilea plod, după ce lângă mine trăiau deja cu nervii măciucă, până şi atunci când dormeam (horror de rar, thriller de puţin). Când mă trezeam, mama şi tata înghiţeau câte-un Rudotel, abia pe urmă aveau curaj să mă ia în braţe.       

Deci cum vă spuneam, eu am acum un frăţior de 43 de ani pentru că guvernul comunist şaizecist a luat la cunoştinţă că, în ţara asta, lumea face cam mult sex şi cam puţini copii. Ceva nu ieşea la socoteală, aşa că au interzis, printr-un buboi pleonastic, ”avorturile ilegale” (iar legale oricum nu prea mai existau, decât dacă aveai 98 de ani şi 18 copii. Exagerez, desigur, dar prevederile nu erau departe de gluma mea proastă).

Sigur că, odată născut, ai mei l-au iubit şi l-au pupăcit feroce pe Bogdănel. Mai ales că, spre deosebire de sor-sa, ăsta mânca tot din castronel şi nu plângea niciodată, credeam că-i defect, le-am spus alor mei ”puneţi-i batelii lui flatele meu, că n-ale sunet”. Prima dată când l-au auzit scâncind timid, ai mei erau să facă apoplexie, au crezut că începe un cutremur şi scârţâie blocul. Sau măcar că s-a spart o ţeavă. Pe urmă au văzut că-i ieşea odorului un dinte, mânca-l-ar mama pe el de bebe perfect. Eu îl uram p-ăsta mic, am uitat să vă spun, dar cred că aţi dedus acest aspect din sintaxa şi morfologia mea. Eram foarte geloasă, deşi aveam doar doi ani jumate. Pricepeam deja că el e pruncul cel bun, iar eu micul accident genetic al familiei. Iar dacă n-aş fi fost frumuşică şi precoce (şi, mai nou, modestă), aş fi ajuns într-un coşuleţ pe treptele orfelinatului, la câte nopţi fripte le-am făcut.

Deci, pe scurt, Bogdănică s-a născut deoarece, cu o săptămână înainte de marea decizie a întreruperii acestei sarcini inoportune, un sobor de procurori au dat buzna-n maternitate şi-au ţinut o slujbă. Totodată, dacă tot văzuseră lumină şi urcaseră, au arestat politicos toţi doctorii cu care colaborau sute de femei cu burtici disperate (la vreo doi ani după fătarea decretului, încă se mai făceau avorturi prin spitale, contra unor şpăgi obeze). Pentru că le-au săltat pilele şi le-au încătuşat cu delicateţea care-i caracteriza pe copoii vremii, ai mei s-au văzut în situaţia de a da naştere unui bebe dolofan şi scumpic, după cum spuneam.

Tura şi procuratura de noapte

Crinuţa, o prietenă de-a noastră de familie, a rămas gravidă la 41 de ani şi mai avea doi găligani de copii. Ăştia mari erau deja în liceu şi i-au spus mă-sii că, dacă-i face de râs şi umblă cu vestea la gură prin oraş, ei se sinucid. Sau se apucă de băut, nu erau prea hotărâţi. Crinuţa a apelat la cineva încă nearestat, care efectua avorturi. Amănuntul era că le făcea în debaraua proprie. Era doctor, ce-i drept, dar cam stomatolog. În facultate, văzuse însă cum funcţionează chestiile astea cu sarcinile (cursuri semestriale obligatorii, deh) şi se apucase de-o afacere la domiciliu, cu nişte sonde cauciucate, introduse în locul acela.

Crinuţa a ajuns de pe masa lui de-acasă direct pe masa maternităţii, întrucât făcuse rapid temperatura 42, bătuse recordul mondial. Ne-am dus toţi grămadă la spital, să fim martori. Adică, atunci când ginecologul, cu pistolul procurorului în gură, o să întrebe ”ţe dracu asi fecut, tovaresa Crina?”, noi să ne jurăm pe steagul Partidului Comunist Român că femeia a căzut pe scări, de toantă ce era.

Zis şi minţit. Am semnat toţi într-o hârţoagă, ăla s-a apucat de intervenţie. Doar că zgomotul uneltelor metalice aruncate în tăviţă l-a trezit din somn pe tovarăşul procuror care era de gardă în acea noapte. A năvălit cu ochii cârpiţi în sala de operaţie, să se holbeze între picioarele suspectei, în timp ce nota ceva în carneţel. Evident, se uita ca un bou în surcele, nu pricepea nimic, nu ştiu ce scria acolo, cred că mai degrabă făcea un desen.

Doctorul şi-a văzut de lucru, fapt care l-a tulburat pe toa´rşu procuror, aşa că a pus nişte întrebări foarte profesioniste: ”Ce însemnează asta?”, ”De ce geme aşa această tovarăşă?”, ”De ce aţi esterminat (sic!) copilul?”. Noroc că i-a venit să facă pipi, apoi i-a venit să facă nani, deci după aia ne-a scutit pe toţi de interogaţii tembele, treacă de la el.

Lecţii şi injecţii de viaţă

Iuliana, o bună amică de-a mea, a rămas gravidă în anul de graţie şi de greţuri 1985. Era îngrozită, nu mai avea nici măcar casă, că o demolaseră primii ei trei copii, altfel drăgălaşi foc, să-i mănânci, nu alta (preferabil la propriu). A încercat să scape de embrion, ulterior de făt, în 268 de moduri. La un moment dat, făcea atacuri de panică, de credeam că-i trebuie mai degrabă un exorcist decât un ginecolog. 

Apoi a vrut zece injecţii cu Polidin într-o zi, altă legendă. Pentru că asistenta la care s-a dus să i le facă n-a crezut-o nici de-a dracului că are gripă şi că necesită tratament de şoc - ba chiar, uşor nepoliticoasă, i-a spart fiolele-n în cap şi-a dat-o afară cu mătura din dotare – Iuliana şi-a cumpărat altele. Şi le-a injectat singură, dar am vaga bănuială că şi-a nimerit buca doar cu două ace din zece, că de sarcină n-a scăpat.

S-a pomenit că mişcă ăla, era în luna a cincea. Ea încă mai visa frumos: se făcea că aluneca pe gheaţă şi pierdea sarcina oficial, strigându-le un călduros ”m**e” tovarăşilor procurori. Când se trezea, realiza că e luna iulie, deci nu putea să alunece decât pe gheaţa care cădea în bucătărie când îşi scotea din priză frigiderul Fram.

Planul B. De fapt, planul R. A băut treişpe căni de vin negru. Tot aşa, ca să piardă sarcina. Altele, care vor neapărat să păstreze copilul, pierd sarcina dintr-un suc de coacăze, dar Iuliana n-a reuşit decât să ajungă la Urgenţă, în comă alcoolică. După dojana oficială de patru pagini A4 (toate discursurile erau tipizate), i s-a recitat că sarcina a fost luată în evidenţă, deci dacă mai încearcă vreo manevră, haloimăs.

Aşa s-a născut Mircea, iar când l-a ouat şi l-a auzit că zbiară, mă-sii i-a fost teamă că pruncul nu rage de frig, ci pentru că s-a autostudiat şi-a văzut că are câte şase degete şi câte două capete. Culmea, avea toate piesele corecte. Azi, e fizician genial, doctorand în Elveţia, cu bursă de merit.

Viva la contraceptiva!

Pe vremea decretului antiavort, cea mai pitorească privelişte erau metodele contraceptive. Ceauşescu le interzisese pe cele oficiale, normal. Am făcut liceul la profilul Biochimie, aşa că – nu ştiu nici azi de ce – făceam practica la maternitate. Acolo ajungeau, în secţia ”Antiseptic”, tot felul de deştepte. Săracele erau disperate, dar asta nu scuză tâmpenia.

O pacientă s-a spovedit pe masă, cu picioruşele în unghi obtuz, cum că încercase contracepţia locală cu lămâie, ”aşa cum mi-aţi zis dumneavoastră, dom´ doctor”. Şi că acum nu mai ieşeau ”de-acolo” cojile de la felii, iar aspectul începuse să devină un pic enervant. Ginecologul a emis mai întâi un ”şşştt!” disperat, apoi i-a şoptit blajin: ”Femeie, n-ai înţeles, era vorba de miezul de la lămâie, nu ţi-am zis să-ţi bagi lămâiul cu rădăcină cu tot!”. Eu am vrut s-o întreb unde găsise lămâi la vremea aia, dar asistenta mi-a tras un cot şi-un ”mucles” în plex de nu m-am văzut.  

Alta rămânea gravidă la fiecare două luni şi, cu parandărătul de rigoare, făcea mereu ceva şi obţinea chiuretaje oficiale. Doctorii se săturaseră de ea (nu şi de banii ei, doar că voiau să sforăie pe perna lor, nu pe-aia de la Rahova). Şi i-au spus: ”Tovarăşa Cutăreasa, nu ştiţi că există şi o metodă de contracepţie cu aspirină? Dar, desigur, n-aţi auzit asta de la noi!”. Buuun, ea a sărit de pe masă ca o floricică de porumb, era fericită. Ce simplu!

Peste tradiţionalele două luni, era gravidă iar. A venit c-o şpagă-n cer şi cu una-n pământ, să mai capete un avort. Doctorii aveau botniţa vâlvoi. Păi ce-am stabilit, tovarăşă, n-am zis să folosiţi aspirină? Ea, indignată din cauza incompetenţei lor, a strigat că înghiţise trei aspirine zilnic şi tot rămăsese însărcinată, boilor! Râsul doctorilor au trezit iar un procuror din moţăială. Organul vigilent al statului a aflat tot: pacientei nu-i trecuse prin cap că aspirina era contraceptiv local, deci mâncase două sute de pastile.

Copilul s-a născut la termen, suspect de sănătos, iar legenda spune că azi face reclamă la aspirină prin Belgia, cu totul şi cu totul gratis.