Mariajul de-acasă şi iubirea din târg

Preselecţia pentru o căsătorie reuşită e ca un test pentru astronauţi. Trebuie să fii perfect ca să obţii permisul. În acest timp, adevăratele amoruri se consumă fără examen de admitere.

Un amic mi-a spus cândva că o amantă neepilată e întotdeauna mai apetisantă decât o nevastă care se defrişează şi se cremuieşte la timp. În nesfârşita mea amabilitate, pentru care sunt renumită, i-am spus că e subiectiv (sau cretin, ceva de genul ăsta). Abia nişte ani mai târziu, când o vecină slabă a divorţat din cauza amantei grase a soţului ei, l-am reabilitat pe gânditorul susmenţionat.

Ia-ţi, mireasă, mutra bună

Corina, o fostă colegă, a început să fie femeie în ziua când a încetat să fie nevastă. Se măritase peste viteza maximă admisă, la 18 ani, cu Nelu, care-i furase luna de pe cer (şi nu i-a mai dat-o înapoi nici până azi, dar asta e altă poveste). Totul a fost conform normelor în vigoare, el i-a făcut multă curte înainte de a-i face un pic de casă, deci a respectat desfăşurătorul. Nici n-avea încotro, deoarece tatăl Corinei îşi făcea cunoscut regulamentul, de câte ori îl vedea pe Nelu. Curtezanul stătea în rama uşii, ca la cutremur, cu un bucheţoi în mână, întrebând sfios dacă domnişoara e gata pentru promenadă. Tatăl cârlanei îl scana din cap până-n buzunare şi îi punea în vedere că, dacă n-o aduce acasă cam până începe Teleenciclopedia, unde-i stau picioarele acolo-i va sta şi cel puţin un dinte ultracentral. Fata ieşea din casă îmbrăcată ca domnişoara Cucu. Avea fusta de-o palmă sub rotule şi bluza de-o palmă peste locul unde teoretic era pieptul – doar că el era cuvios camuflat de cel mai urât sutien din lume.

Nelu era să facă infarct când a cerut-o de nevastă pe Corina, având în vedere că tatăl ei îi asculta discursul tembel cu mâinile-n sân şi sprâncenele împreunate în nod marinăresc. La nuntă, ginerică era fericit. Sau cel puţin aşa grăia mutra lui, în faţa miresei care avea o rochie superbă, ca o ţiplă de parizer, închisă până-n tiroidă. Nelu a avut o căsnicie de vis, multă vreme, în sensul că toată noaptea visa la ce-ar fi făcut dacă nu era însurat. În tot acest timp, Corina era convinsă că plăcerea sexuală este acea stare intensă şi fierbinte, când soţul tău sforăie în timp ce te ţine în braţe ca pe o geamandură. Fanteziile ei nu mergeau mai departe de acest stadiu deosebit de romantic.

Azi aşa, mâine aşa, până când Nelu a fost văzut (din nefericire, de către socru-său) în compania stilată a unei dame, într-o cafenea. Intrusa era îmbrăcată ca o cinteză, avea pe ea mai multe culori decât un magazin cu mostre de mochetă. Deşi purta întotdeauna asupra lui un briceag (pentru orice eventualitate), socrul n-a pornit jihadul până nu l-a văzut pe bărbatul fiică-sii intrând într-un bloc de garsoniere, alături de sorcova vieţii lui. A dedus că, în timp ce proasta de Corina îl aşteaptă acasă cu tăiţei delicioşi, el prefera ceva mai fierbinte decât supica. L-a pârât fiică-sii în scris, dând declaraţii sub numele de cod ”Stelică, un binevoitor”.

N-au divorţat imediat, ci abia când ea a găsit, la rându-i, un tip care nu părea deloc excitat de halatul ei de velur, cu elefănţei. Dimpotrivă, i-a băgat în cap numai doctrine pigulite din capitalismul decadent. Corina a început să poarte, în sfârşit, lenjerie mai transparentă decât cheresteaua. A înţeles că extazul femeii mai depinde şi de altceva decât de pizza.

Sigur, nici amantul nu i-a fost alături multă vreme, fiindcă după ce-a rămas liberă, Corina a rămas şi gravidă, ceea ce a smotocit planurile ibovnicului. Ea creşte şi azi un fiu şi-o pensie alimentară, dar oricum e mai fericită decât pe vremea lui Nelu - omul care a ţinut morţiş să se însoare cu un nufăr şi să se culce cu o pătlagină.

Poveşti cu soţi de buzunar                   

Sabinei îi plăcea să se mărite cu urâţi deştepţi şi să-i înşele cu frumoşi proşti. Ceea ce nu prevedea scenariul ei era că inteligentul de-acasă alerga mai repede, fie şi pentru faptul că-şi lega şireturile mai bine decât amantul. Aşa se face că i-a prins odată (sau de vreo opt-nouă ori, nu mai ştiu exact) în flagrant. ”Ce-are el şi n-am eu?”, a pus el o întrebare destul de proastă pentru atare om deştept. Sabina i-a miorlăit că s-o ierte, că a avut o rătăcire. Iar amantul avea harta potrivită, pesemne.      

Monicăi îi plăceau snobii, dar numai ca soţi, nu ca iubiţi. De altfel, de câte ori se mărita cu un posesor de antichităţi, îşi contrabalansa adrenalina cu câte un posesor de tinereţi. Acasă, Monicuţ lua cina la o masă lungă cât o staţie de metrou - ea la un capăt, soţul la altul. Trebuia să-l sune pe celular ca să-i spună ”dă-mi şi mie muştarul, te rog”. În schimb, când ieşea cu amantul în oraş, se înghesuia în sufletul (eufemistic vorbind) omului, pe la câte-o cârciumă cu hot-dogi de lux.

Tatiana avea acasă un soţ fără burtă şi, probabil frustrată de această neşansă, s-a combinat cu un buflei pe care îl exploata sexual în afara orelor de program casnic. Noi, confidentele indignate de această atitudine frivolă, am vrut să ştim de ce-l iubea pe ursulache mai mult decât pe cel cu care se măritase de bunăvoie şi, vorb-aia, nepilită de nimeni. Ea a spus că amantul adipos e mult mai priceput în pat, are un caracter sublim şi e un interlocutor grozav, din gama celor care nu fac niciodată glume gen ”mă bucur Obor”. Bun, şi atunci de ce nu divorţa de pămpălău şi de ce nu se mărita cu dolofanul mucalit? Vă spun de ce. Pentru că ea voia alături un soţ prezentabil, pe care să-l încapă sacoul. Să nu-i fie ruşine când iese cu el în lume. Vă spun sincer, dacă n-aş fi râs din cauza trăscăului de la bord, m-aş fi ridicat şi aş fi plecat acasă, ofensată de aceste mărturisiri revoltătoare.

Toni nu s-a însurat cu colega mea de grupă din facultate, şi asta numai fiindcă o cheamă Cleopatra. Se şi imagina la nuntă, când popa l-ar fi cununat cu ea pufnind în râs, având în vedere că prenumele lui întreg era Antoniu. Era traumatizat de mic, deoarece avea el un văr, Romeo, care se însurase cu una (aţi ghicit) Julieta şi de-atunci erau ciuca bătăii de joc a neamurilor, care din ”şecspiraţi” nu-i scoteau. Ar fi fost culmea să completeze el bibliografia, cu altă piesă nemuritoare. Aşa că, deşi a iubit-o pe Cleo ca un nebun, s-a căsătorit cu Beatrice – numele era cel mai picant detaliu din viaţa ei, în rest era doar un pic mai interesantă decât o priză cu împământare.

Trăienică avea două găşti, îl ţin minte şi azi cum venea cu nevasta la revelioane şi cu amanta la berării. Eu, aţi dedus probabil, eram unul dintre elementele privilegiate, aveam acces şi într-un cârd, şi în celălalt. Îl studiam cu interes ştiinţific. Erau doi într-unul, ca şamponul şi balsamul. Când apărea cu nevastă-sa, lua o mină integră şi sobră, parcă era Vladimir Putin (mai puţin vodca, fiindcă de faţă cu doamna nu consuma decât băuturi nealcoolice). Soaţa era o statuie a nasturilor încheiaţi până-n gât, ca o tovarăşă de nădejde a patriei noastre. Amanta venea, în schimb, îmbrăcată ca un cazier, ne miram mereu că n-o arestează nimeni. De faţă cu decolteul ei, Trăienică se machea după pofta inimii, râgâia cu ambitus impresionant şi spunea bancuri la care nevastă-sa ar fi făcut atac cerebral. Sau, şi mai rău, ar fi întrebat cu voce tare ce-i ăla sex în grup.           

Ce-i prin uşă şi-n căpuşă

Paulina, care toată viaţa fusese convinsă că poziţia misionarului înseamnă atitudinea militantă a misionarilor creştini în Africa, a avut bucuria ca unicul ei fecior să se însoare cu una. Asta se întâmpla cu zeci de ani în urmă, am auzit povestea la cei mari, mi-a trebuit mult ca s-o pricep. Mă rog, deci după nuntă, mirii s-au mutat în casa Paulinei. În timp ce soacra tocmai compunea o listă cu ceea ce trebuie să cureţe şi să deretice nora începând de a doua zi, a auzit nişte sunete suspecte. Ceea ce era ciudat, ţinând cont de faptul că era cam surdă. S-a prelins, pâş-pâş, spre camera odorului, acolo unde se presupunea că el se împerechează cu soaţa lui, întru zămislirea de prunci, cât mai grabnic. Cum pe vremea aia încă mai erau uşi cu broaşte, Paulina s-a uitat pe gaura cheii, spre a superviza conduita tinerilor cununaţi. Era să moară – pe de o parte fiindcă, aplecată fiind, a înţepenit din cauza sciaticii, iar pe de altă parte pentru că şi-a văzut nora goală puşcă în braţele bărbatului ei. Scandalos!

A doua zi, în loc să-i dea nurorii poruncă să spele rufe, a chemat-o să-i spună că nu va tolera aşa ceva sub acoperişul ei, căci o fată cuminte îşi ridică doar cămaşa un pic, spre a face loc izvorului dătător de viaţă, nu se dezbracă de tot, ca o dansatoare din tractir. Culmea, fata a lăsat botul în jos şi a ascultat-o, mai ales că fiu-său a picat pe discuţie şi a susţinut-o pe mămuca, precizând că nu doreşte o nevastă care, culmea depravării, la un moment dat l-a pupat în ureche, ceea ce constituie o perversiune sexuală. După vreo doi ani în care n-a rămas însărcinată, nora a început să aibă o vagă bănuială că soţul ei îşi depunea cromozomii prin alte cuiburi. Lucru care s-a adeverit când cineva a bătut la poartă, într-o noapte ploioasă de toamnă. Nora a deschis, sfioasă. În dreapta, nimeni, în stânga, nimeni. Jos, era un coşuleţ roz, în care scâncea şi gângurea un adorabil pliculeţ cu antetul judecătoriei, ce conţinea o decizie permanentă de pensie alimentară.     

Cea mai enervantă caracterizare care mi s-a făcut vreodată a fost din partea unui tip care mi-a spus că eu aş fi o iubită ok, dar niciodată o bună candidată la o căsnicie trainică. I-am spus că, dacă mă vede veşnic nutrindu-mă din câte-o conservă, asta nu înseamnă că nu ştiu să gătesc, doar că mi se pare inutil să asamblez mămăligi doar pentru mine. Când eşti singur, viaţa şi sarmalele n-au sens. El mi-a explicat că nu prânzul meu alcătuit din sardine în sos tomat îl punea pe gânduri, ci faptul că nu sunt genul de femeie alături de care să trăieşti liniştit, fără grija adulterului de mâine. I-am replicat că, în unele culturi, liniştea e sinonimă cu blazarea. Da, şi? – gogonă el laringele, nepricepând ce-i rău în a crăpa de plictiseală într-o frumoasă căsnicie.