Motivul psihologic care stă în spatele atracţiei dintre colegi: 17% din angajaţi au un „soţ de serviciu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două din trei persoane s-au simţit atrase de un coleg/colegă la locul de muncă. Petrecerea a 8-9 ore pe zi la birou înseamnă mai mult timp împărţit cu colegii decât cu partenerul de viaţă, lucru care duce la infidelităţi şi apariţia fenomenului „soţ de serviciu“.

Dacă petreceţi la job 8-9 ore pe zi, probabil interacţionaţi mai mult cu colegii decât cu soţul/soţia sau prietenii. Conform studiilor, este nevoie de aproximativ 200 de ore pentru a se forma o strânsă legătură între două persoane. Nu e de mirare că tot mai mulţi angajaţi leagă prietenii şi relaţii la serviciu. Ba mai mult, 17% dintre persoane au un „soţ de serviciu“, care îi ascultă, vorbesc despre stresul de la serviciu şi petrec timp împreună, scrie Business Insider.

Cercetările recente efectuate de „Totaljobs“ au constatat că 22% dintre oameni îşi întâlnesc partenerul de viaţă la locul de muncă. „Cei mai mulţi angajaţi petrec cel puţin 1680 de ore pe an la birou, deci este posibil să petreacă mai mult timp cu colegii decât cu oricine altcineva“, a declarat David Brudö, CEO şi cofondator al unei aplicaţii pentru bunăstarea mentală.

El a adăugat că orele petrecute la birou oferă şansa de a cunoaşte pe cineva foarte bine: „Statul cu cineva zi de zi, vă oferă şansa să vedeţi cum rezolvă o problemă, cum acţionează sub presiune sau cum interacţionează cu alţi colegi. De asemenea, este uşor să începeţi să vă împărtăşiţi chestiuni personale şi să vă sfătuiţi cu privire la dificultăţile de la biro - poate şi în timpul prânzului sau după serviciu“.

Sondajul realizat pe un număr de 5,795 de angajaţi din Marea Britanie a arătat că două din trei persoane s-au simţit atrase de un coleg/colegă la locul de muncă. 76% dintre cei chestionaţi au spus că ascund colegilor o posibilă relaţie la locul de muncă.

„Există o regulă care spune că nu este recomandat să începeţi o relaţie la locul de muncă. Motivele sunt multe: riscaţi să vă pierdeţi slujba, provocaţi o situaţie incomodă sau puteţi ajunge în situaţii care v-ar putea afecta reputaţia profesională“, a spus Brudö.

Aproximativ 60% dintre cei intervievaţi au declarat că au simţit presiunea de a acţiona cu mai mult profesionalism atunci când se aflau într-o relaţie de muncă, iar 51% au spus că erau îngrijoraţi de bârfele colegilor. Una din trei persoane a spus că s-a simţit judecat.

„Poţi crede cu uşurinţă că unul dintre colegi a devenit o persoană importantă în viaţa ta. Este necesarsă însă recunoaşterea diferenţei dintre o puternică apropiere şi adevărata iubire“, a concluzionat Brudö.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite