Poziţii fierbinţi de încercat în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Până şi cele mai conservatoare femei se simt excitate când partenerul deţine controlul.
Până şi cele mai conservatoare femei se simt excitate când partenerul deţine controlul.

Dacă nu îţi plac weekendurile ploioase şi friguroase, aşa cum se anunţă acesta, şi nici nu ai nimic programat, cel mai probabil vei sta în casă.

Dar asta nu înseamnă că trebuie să mori de plictiseală. Propune-i iubitului să încercaţi câteva poziţii fierbinţi, care vor mări atracţia dintre voi. Fii sigură că partenerul nu te va refuza.

Sfinxul

În această poziţie, partenerul este cel care domină, în timp ce tu stai întinsă pe burtă, cu un picior strâns sub tine, iar celălalt picio îl ţii întins. Te poţi sprijini pe coate, pentru a face „sfinxul” o poziţie puţin mai comodă. Partenerul va sta deasupra ta, spijinindu-se, la rândul lui, în mâini. În acest fel, există mai multe şanse să aveţi orgasm simultan, motiv pentru care aceasta este una dintre cele mai preferate poziţii în rândul celor care preferă o viaţă sexuală condimentată.

Poziţia misionarului întoarsă

În această poziţie, femeia stă deasupra, cu faţa spre partenerul întins pe spate, cu picioarele apropiate. Astfel, el te va putea atinge, în timp ce tu eşti cea care deţine controlul complet. În acest fel, poţi stabili ritmul şi intensitatea partidei.

Descoperă şi alte poziţii fierbinţi de încercat în weekend pe clickpentrufemei.ro.

Cele 5 poziţii sexuale pe care femeile le urăsc
Poziţii incendiare de încercat chiar în această noapte!

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite