Sexul la români: lecţia despre sexualitate pe care româncele încă învaţă să o aplice şi problemele sexuale de care ne lovim în viaţa de cuplu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intimitatea sexuală şi intimitatea emoţională sunt două aspecte distincte ale vieţii de cuplu, cea din urmă cu atât mai importantă cu cât este neglijată în mare măsură, după cum a reieşit din cercetarea exploratorie realizată de Asociaţia Multiculturală de Psihologie şi Psihoterapie şi de expertul în sănătate relaţională Otilia Mantelers.

Românii au dovedit un nivel de înţelegere scăzut faţă de ceea ce presupune înţelegerea culturii intimităţii, a pasiunii, a sexualităţii şi a inteligenţei erotice, după cum a reieşit din rezultatele unei cercetări exploratorii online desfăşurată de Asociaţia Multiculturală de Psihologie şi Psihoterapie şi de Otilia Mantelers, expert în sănătate relaţională.

La cercetare au participat 1.210 respondenţi din mediul urban şi rural, din care numai 16% au fost bărbaţi, restul fiind femei, un lucru explicabil în condiţiile în care femeia este, de regulă, cea educată să aibă grijă de cuplu şi de familie. În acelaşi timp, 79% din respondenţi sunt căsătoriţi sau trăiesc într-o relaţie stabilă, iar 56% din aceştia au copii. Numai 21% din cei care au participat la sondaj nu au o relaţie, iar cei mai activi participanţi au fost cei cu vârsta cuprinsă între 26 şi 35 de ani. Răspunsurile au fost oferite la o serie de 16 întrebări referitoare la sexualitate, cum ar fi atitudinea faţă de sex existentă în familie, măsura în care intimitatea în cuplu poate exista şi în absenţa sexului, despre cum răspund preferinţelor şi cerinţelor sexuale ale partenerului sau despre cum se confruntă cu rutina sexuală. 

O primă problemă scoasă la iveală de cercetare se referă la nemulţumirea românilor legată de felul în care arată, cu 66% care ar face mici îmbunătăţiri în acest sens şi 14% cărora le displace cum arată şi ar dori schimbări importante, deci un total de 80% din respondenţi care nu se simt bine în pielea lor. Aşa cum au subliniat, în cadrul conferinţei desfăşurată astăzi, psihologul clinician Gaspar Gyorgy, dar şi expertul în sănătate relaţională Otilia Mantelers, intimitatea sexuală capătă o dimensiune mai profundă şi mai incitantă atunci când suntem mulţumiţi de corpul nostru. 

gaspar

FOTO Expertul în sănătate relaţională Otilia Mantelers şi psihologul clinician Gaspr Gyorgy, preşedintele Asociaţiei Multiculturale de Psihologie şi Psihoterapie, la evenimentul de lansare a cercetării exploratorii

”Când nu ne iubim corpul, ne ascundem de celălalt, conectarea nu e totală (...) Un simţ sănătos al îndreptăţirii erotice se construieşte pe baza unei atitudini relaxate, generoase şi nestânjenite faţă de propriul corp – un lucru cu care se luptă din plin cultura noastră puritană. Acceptarea şi aprecierea propriului corp cu tot cu imperfecţiunile sale este un indicator al sănătăţii sexuale”, conform specialiştilor.

Sexul, între tabu şi păcat 

Românii au o problemă şi în ceea ce priveşte modul în care sexul a fost privit în familie în copilărie sau adolescenţă, pentru 66% din respondenţi atititudinea fiind una represivă, caracterizată de ruşine sau de jenă, pentru ca în cazul a 13% să fie marcată de vinovăţie, abuzivă sau interzisă. Pentru restul de 21%, sexul a fost privit cu naturaleţe şi relaxare. Tocmai pentru că 79% din respondenţi nu au avut parte de informaţii corecte şi de deschidere în acest sens din partea părinţilor, psihologul Gaspar Gyorgy şi Otilia Mantelers au punctat importanţa educaţiei sexuale. Este foarte important ca adolescentul să primească informaţii corecte şi precise, sintetizate conform vârstei, dorinţei sale de cunoaştere şi capacităţii de înţelegere, puţini părinţi asumându-şi un rol activ în acest sens, fie datorită faptului că nu sunt/nu se simt pregătiţi să o facă (şi consideră că este o sarcină a şcolii), fie pur şi simplu sunt dezinteresaţi sau nu conştientizează importanţa acestui tip de educaţie (iar în acest caz rolul principal revine cercului de prieteni), după cum s-a arătat în cadrul studiului.

Această lipsă de informaţie sexuală din partea părinţilor s-a reflectat şi în rezultatele cercetării, conform căreia 75% dintre respondenţi au declarat că au aflat despre sex şi intimitate de la prieteni sau din alte surse proprii, în vreme ce doar 11% au avut ca principală sursă de informare familia. Aproximativ unul din şapte respondenţi (14%) spune că subiectul sexualităţii nu l-a preocupat prea mult în copilărie sau adolescenţă, astfel că nu îşi aminteşte cum s-a informat. Acest lucru arată că este nevoie să depăşim modul în care sexul este încă perceput la nivel de societate, ca un tabu sau un păcat atunci când nu îşi împlineşte rolul de reproducere. 

Viaţa afectivă şi viaţa sexuală nu înseamnă acelaşi lucru 

Ideea de intimitate fără sex este acceptată ca reală de 76% dintre respondenţi, care declară că pot să fie intimi cu partenerii de viaţă fără să facă sex (fie că au experimentat realmente o astfel de situaţie sau au imaginat-o ca fiind posibilă şi viabilă pentru cuplu). Alţi 15% dintre respondenţi consideră că nu există intimitate fără sex, căci între cele două există un determinism dinspre starea de intimitate spre finalitatea sexuală. În  condiţiile în care fiecare cuplu îşi trasează propriile direcţii, propriile reguli de funcţionare, opţiunea majoritară pentru acceptarea coexistenţei sexualităţii şi a initmităţii pentru sex reflectă o atitudine sănătoasă faţă de realităţile vieţii conjugale sau în cuplu.

Deşi nivelul de intimitate al unui cuplu poate spune multe despre viaţa lor erotică, acest aspect nu este suficient. Viaţa afectivă şi viaţa sexuală a unui cuplu sunt două poveşti de sine stătătoare şi nu se armonizează mereu. Acestea se pot influenţa una pe celalată, dar nu sunt identice, prin urmare ceea ce face posibilă o intimitate bună nu face posibil şi sexul de calitate. În cadrul conferinţei s-a punctat faptul că sexul este mai mult decât un act de procreare sau o activitate de care ne putem bucura doar în primele luni de relaţie, sexul ne îmbunătăţeşte dispoziţia afectivă, arde caloriile, diminuează durerea, creşte imunitatea, ne prelungeşte viaţa, reduce stresul şi ne îmbunătăţeşte relaţia, pentru a enumera numai câteva dintre multiplele sale efecte benefice.

Putem trăi fără sex, dar nu putem trăi fără atingeri

De asemenea, pentru 72% din respondenţi, actul sexual este legat în principal de simţul tactil (căldura corpului celuilalt, fineţea pielii, atingerea, mângâierea zonelor erogene), în vreme ce 13% dintre aceştia pun pe primul plan văzul (aspectul feţei, ochii, buzele, formele corporale, unduirea siluetei, mimica, gestica, mersul), iar alţi 10% dintre ei spun că sexul e legat în primul rând de simţul mirosului (mirosul gurii, respiraţiei, corpului). Doar 3 din 100 de persoane consideră că prioritar este auzul (timbrul vocal, în special fluctuaţiile date de modificarea respiraţiei, efectul vibrator al sunetelor emise involuntar pe parcursul actului sexual) şi doar 1 din 100 de persoane crede că într-o relaţie sexuală primează gustul (în timpul sărutului se produce un schimb salivo-gustativ între parteneri, schimb de cele mai multe ori favorabil excitaţiei sexuale).

Importanţa atingerilor, a îmbrăţişării este esenţială pentru sănătate. O îmbrăţişare de de 20 de secunde reduce nivelul de cortizol (hormonul stresului), şi-l creşte pe cel de oxitocină (asociat cu apartenenţa, siguranţa). Oxitocina sensibilizează pielea la atingere, încurajează afecţiunea şi aprofundează legătura de dragoste; unele studii arată chiar că poate bloca amintirile neplăcute şi supărătoare. Putem trăi fără sex, dar nu putem trăi fără atingeri, după cum susţine psihoterapeutul belgian Esther Perel, expert de renume în domeniul relaţiilor interumane, care va susţine conferinţa „Umbrele Intimitîţii” la Bucureşti, pe 4 iunie, în care va vorbi despre importanţa inteligenţei erotice.

În opinia acesteia, intimitatea în relaţii poate deveni şi un inamic al sexului, în cazul în care prin intimitate înţelegem acel ideal romantic al cuplurilor care ajung să accepte transformarea dragostei în camaraderie sau prietenie. Totuşi, pentru ca partenerii să rămână atraşi unul de celălalt, e nevoie de distanţă, de surpriză şi de joc, de spaţiu pentru a ne desfăşura şi dincolo de partenerul de viaţă. Este necesar să fim capabili să oferim spaţiu, să ne privim partenerii ca persoane separate de noi, misterioase, pentru ca aceştia să rămână obiectul dorinţei noastre.

Lecţia despre sexualitate pe care româncele învaţă să o aplice

În ceea ce priveşte atitudinea cuplurilor din România faţă de preferinţele şi cerinţele partenerului/partenerei în materie de sex, aceasta este una în care se pune accent pe satisfacerea dorinţele ambilor parteneri (81% din respondenţi), deşi este mai degrabă o viziune ideală asupra a ceea ce respondenţii şi-ar dori într-un cuplu, pentru că realitatea stă altfel din ceea ce psihologul clinician Gaspar Gyorgy a precizat că observă la cuplurile care apelează la ajutorul său. Pentru 15% din respondenţi, dorinţele partenerului/partenerei sunt mai importante decât propriile dorinţe, răspuns parţial explicabil prin fenomenul dezirabilităţii sociale, dar mai degrabă printr-o viziune tradiţională asupra rolurilor sexuale (sunt în continuare multe femeile care fac în timpul actului sexual ceea ce le cere bărbatul să facă). 

Renunţă la inhibiţii atunci când vine vorba de sex şi nu te teme să experimentezi!” este ceva ce femeile din România încă învaţă să aplice, mai ales în grupele de vârstă mai tinere, după cum observă cei doi specialişti în sănătate relaţională. 

Nu în ultimul rând, atunci când plictiseala intervine în viaţa sexuală a partenerilor, majoritatea respondenţilor declară că găsesc împreună cu partenerul soluţii pentru a ieşi din rutină (72%), acestea putând fi privite ca moduri de a spori intimitatea şi nivelul de cunoaştere al unuia faţă de celălalt. Intimitatea îndelungată poate aduce cu sine rutina, consideră alţi 19% dintre respondenţi, care se resemnează şi aleg să nu lupte cu plictiseala, acceptând-o ca fiind normală. În schimb aproximativ 10% dintre respondenţi spun că în astfel de momente caută noi surse de distracţie sau chiar noi parteneri/partenere. 

Pasiunea moare când devenim prea siguri de partenerul de viaţă

Există o tendinţă puternică în rândul cuplurilor care au o relaţie de lungă durată de a favoriza previzibilul în defavoarea imprevizibilului. Însă, erotismul se bucură de imprevizibil şi este stins de familiar, obişnuit şi de prea multă siguranţă. Sezaţia de siguranţă fizică şi emoţională este necesară în obţinerea plăcerii şi unei legături sănătoase. Totuşi, fără un strop de incertitudine nu există nici năzuinţă, nici anticipare şi nici frison, în opinia celor doi specialişti.

Reîndrăgostirea permanentă de partener este soluţia care poate menţine vie pasiunea în relaţia de cuplu, ceea ce înseamnă să acceptăm că atât noi, cât şi partenerul se schimbă permanent şi să privim aceste schimbări fără ochi critic, ci cu interes.

Factorii necesari pentru a (re)aprinde şi întreţine pasiunea într-o relaţie de cuplu de lungă sau scurtă durată:

1. Relaţia este o prioritate

Dacă nu acordăm relaţiilor noastre prioritatea pe care o merită, acestea vor rămâne ultimele pe lista noastră de activităţi, adunând doar praf psihologic undeva în sertarele ascunse ale creierelor noastre suprasolicitate. A transforma relaţia într-o prioritate, cu tot ceea ce înseamnă dependenţă emoţională şi independenţă psihologică, ne poate ajuta să descoperim ceea ce înseamnă puterea relaţiilor.

2. Intimitate sexuală

Sexul este mai mult decât un act de procreare sau o activitate de care ne putem bucura doar în primele luni de relaţie – sexul ne îmbunătăţeşte dispoziţia afectivă, arde caloriile, diminuează durerea, creşte imunitatea, ne prelungeşte viaţa, reduce stresul şi ne îmbunătăţeşte relaţia.

3. Noutatea

Oamenii sunt nişte contradicţii ambulante: căutăm protecţie şi predictibilitate; dar suntem dependenţi şi de noutate şi diversitate. Fără noutate viaţa sexuală devine monotonă, plictisitoare şi nesatisfăcătoare.

4. Obrăznicia

Fără un accent de incertitudine şi risc nu există năzuinţă, nici anticipare şi nici frison. Factorul obrăzniciei jucăuşe, al ludicului şi al ştrengăriilor amplifică pasiune, de vreme ce acum ne permitem libertatea de a muşca dintr-un fruct oprit.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite