„Singurătatea în doi nu e pentru noi”. De ce este periculos să te simţi singur în cuplu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cuplu singuratate

„Singurătatea în doi nu e pentru noi”, sună titlul cărţii psihologului francez Jacques Salomé, care ne atrage imediat atenţia asupra unei idei importante şi din păcate destul de des întâlnite: este posibil să te simţi singur chiar şi atunci când nu eşti singur.

Singurătatea în cuplu poate fi o realitate, una dureroasă chiar. De aceea, este util să clarificăm ce înseamnă sentimentul de singurătate şi ce avem de făcut atunci când ne confruntăm cu el.

Ce înseamnă să fii singur

Conceptul de a fi singur, deşi este privit cu scepticism şi are un renume negativ, este o experienţă de care avem cu toţii nevoie. Într-o relaţie de cuplu sănătoasă avem nevoie atât de timp petrecut împreună cu celălalt, cât şi de timp separat de acesta.

Timpul separat poate fi dedicat companiei altor persoane dragi, însă ne putem bucura de el şi aflându-ne fizic singuri dar în contact cu pasiunile sau interesele noastre, diferite de cele ale partenerului/partenerei.

Momentele în care suntem singuri reprezintă oportunitatea de a ne relaxa, de a da curs nevoii de autonomie, explorând plăcerile noastre, de a fi în contact cu ceea ce gândim sau simţim sau pur şi simplu pentru a ne bucura de a fi mindful. O astfel de experienţă este diferită de ceea ce numim singurătatea în cuplu.

Eu şi sora mea avem firi diferite şi, povestind despre relaţiile noastre de cuplu, remarc şi aşteptări diferite de la parteneri. În timp ce eu înţeleg nevoia fiecăruia de a avea timp pentru sine, de a avea preocupări şi interese diferite, sau chiar de a ieşi singur cu prietenii, pentru ea aceste obiceiuri o demoralizează.

Eu mă simt confortabil în singurătate, pe când ea trăieşte singurătatea în cuplu atunci când partenerul ei cere timp pentru a se calma după o ceartă, spre exemplu. Eu sunt de părere că dacă simţi că tu şi partenerul v-aţi îndepărtat, este indicat să iei iniţiativa şi să remediezi. Dacă se poate. Dar nu să constaţi, să fii nefericit şi să rămâi aşa. Întotdeauna m-am întrebat cum putem fi atât de diferite, că doar ambele am crescut în acelaşi mediu. Bănuiesc că este adevărat când se spune că «Nu există doi copii care să fi avut aceiaşi părinţi»,” povesteşte Diana, 34 de ani.

O relaţie securizată respectă acest spaţiu de care au nevoie partenerii, inclusiv atunci când o discuţie mai aprinsă i-a activat emoţional. A te retrage pentru un timp, într-o altă cameră pentru a te regla emoţional, pentru a te linişti şi a redobândi o perspectivă mai clară asupra a ceea ce ai nevoie, ca apoi să te poţi reîntoarce alături de partener, reprezintă o strategie funcţională.

Ce înseamnă a te simţi singur

Spre deosebire de a fi singur din punct de vedere fizic, a te simţi singur reprezintă o experienţă emoţională şi nu ţine cont de numărul de persoane din jurul tău: te poţi simţi singur/ă chiar şi înconjurat/ă de alte persoane sau alături de partener/ă.

Acest sentiment apare atunci când nevoile noastre relaţionale nu sunt îndeplinite în mod corespunzător de către partener sau atunci când apare o schimbare în dinamica de cuplu. Senzaţia de singurătate în cuplu este o consecinţă a deconectării de partener şi se resimte ca o distanţare emoţională de acesta.

Singurătatea în cuplu ne face să ne simţim că nu primim suficientă atenţie de la partenerul nostru, că nu suntem înţeleşi în ceea ce trăim, că nu avem parte de suficientă afecţiune, sex, siguranţă de a exprima ceea ce simţim şi avem nevoie.

Dacă această situaţie se întinde pe o perioadă mai lungă de timp, credinţele iraţionale despre propria persoană pot sta în calea reparaţiei. Acestea ne pot face să ne îndoim de legitimitatea nevoilor mai sus menţionate sau chiar de justeţea sentimentelor trăite.

Ne putem considera insuficient de buni pentru a primi cele necesare, deficienţi, inadecvaţi sau ruşinaţi pentru nevoile noastre. În timp, aceste sentimente se pot transforma într-un sentiment de lipsă de speranţă şi ne pot afunda într-o stare de depresie sau neputinţă.

Cum apare singurătatea în cuplu

Lipsa de conexiune generează distanţarea între parteneri şi senzaţia de a trăi singurătatea în cuplu. Conexiunea este realizată atunci când ambii sunt dispuşi a înţelege ce simte celălalt prin intermediul unei legături emoţionale, nu doar la nivel raţional.

Continuarea articolului, aici

Viață de cuplu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite