Am întâlnit şi români eleganţi

Bărbaţii Sarto 2013

Haina îl face pe om, întrucât cei goi au o mică influenţă, dacă au vreuna, în societate. Asta ştiu de la Mark Twain. Mai ştiu şi nişte ziceri populare străvechi despre straiele românilor şi despre modul în care le e pereceput stilul, vestimentar şi nu numai.

Încă nici nu apucasem să-mi fac pe comandă, la un croitor particular, primul meu costum mai acătării de adolescent, că şi aflasem precum că: pe valahi îi recunoşti după cămăşoaia purtată pe dinafară. Oricum, au una singură, lungă, aspră, nu imaculată, zici că-i rubaşcă. Şi îi slujeşte românului şi la dormit, şi la cosit, de unde şi vorba „când e gardul cu cămeaşă, e el fără“. În fine, moda evropenească nu-i prieşte, el i-ar zice cravatei „gât legău“, fiindcă românul nici măcar nu dansează, ce-i trebuie straie de soi? El horeşte, joacă, un pas înainte şi doi înapoi.

Prima mostră de eleganţă masculină care m-a frapat la vreun român (nu pun la socoteală redingotele de la Operetă de dinainte de 1989) a fost cea a lui Ion Raţiu. Nu mai văzusem pe nimeni purtând, cu firescul increat şi nu dobândit, un papion aşa cum o făcea regretatul politician. În bucăţica de mătase înnodată în formă de fluture de la gâtul lui Raţiu nu vedeai doar o mostră de eleganţă, ci un „joie de vivre“ lipsind dintr-o Românie cenuşie, cu purtători de costume cu o croială demnă fie de o înmormântare în provincie, fie de o consfătuire de partid.

Ani au trecut, iar eleganţa masculină naturală, ingenuă, întârzia să-şi facă apariţia pe aceste meleaguri. Posesorii de New Money au îmbrăţişat cu entuziasm kitsch-urile orientale, iar când au descoperit hainele de calitate, n-au ştiut cum să le poarte.

Aici e problema:câţi dintre noi ştiu noima unei cravate înguste şi a uneia late? Avem habar cât trebuie să ridicăm cracul pantalonului şi cât să se vadă din şosetă? Facem deosebirea dintre o ţinută de coteil şi una de şampanie? Avem în garderobă cămăşi cu mânecă scurtă, ivite de sub costumul de nuntă, care ne sugrumă, aşa că ne descheiem lejer la gât? Ne lasă reci bărbaţii eleganţi, deoarece sunt sigur gay dacă pun preţ pe astfel de aiureli cum ar fi potrivirea, asortarea, pedanteria?

Ei bine, avem şi români care se şi pricep la haine, la stil, la atitudine, sunt şi eleganţi! Nu zic asta pentru că sunt prieten cu nişte băieţi, cei de la Sarto (în primul rând, cu Alex Moise), care sunt atât de meticuloşi încât proba de la ei seamănă cu un control medical. Şi care mi-au amintit de croitorul Old School de care pomeneam la început, cel care m-a întrebat discret, în timp ce împungea pantalonii cu bolduri şi făcea nişte semne cu creta, pe ce parte îmi ţin bagajul! E o probă de cunoaştere profundă a faptului că fiecare client e alt client, cu felul său atât de diferit de a fi şi de a se purta.

N-o să fiu niciodată atât de fercheş precum băieţii ăştia sub 30 de ani pe care îi bănuieşti că au monograme şi pe pijamale şi pe care nu ţi-i poţi imagina altfel decât ca din cutie scoşi.

Dincolo de daily business, adică doar un alt brand, nici pe departe foarte mare, care face haine pe comandă, băieţii Sarto au meritul de a da identitate masculinităţii româneşti. Pe scurt, proiectul Bărbaţii Sarto, singurul din România dedicat culturii vestimentare masculine, a ajuns la ediţia a doua. Anul acesta, români care nu se sfiesc să fie eleganţi, de la Victor Rebengiuc şi Ciprian Marica până la bunul meu prieten Dragoş Vărşandan, s-au întâlnit la Festivalul George Enescu. S-au lăsat pozaţi, filmaţi, iar ce a ieşit, a ieşit bine!

Clipul de prezentare a Barbatilor Sarto

Acest text a fost publicat şi pe blogul personal.