Cum schimbă culorile hainelor starea de spirit: „Oamenii care poartă albastru sunt consideraţi de încredere“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luiza Olteanu, style - coach, este de părere că  hainelor pot avea un important impact asupra stării de spirit a oamenilor, dar şi a modului în care aceştia sunt percepuţi.

Istoria şi psihologia culorilor este mult mai veche decât istoria artei, a picturii sau a codurilor de culoare. In 1859, John Ruskin spunea că cel mai bun semn pentru o culoare este atunci când nimeni dintre cei care o văd nu ştiu ce nume să îi dea. Luiza Olteanu, style coach şi fondatoarea „Rebrand Yourself“, explică modul în care culorile hainelor  ne pot schimba starea de spirit:

Culorile pot influenţa starea pe care o avem în aceeaşi măsură în care cuvintele produc emoţie în noi. Să cunoşti teoria şi psihologia culorilor este ca şi cum ai vorbi o limbă babyloniană, o limbă străveche ce uneşte deopotrivă culturi, continente şi nu ţine cont de spatiu, distanţe sau religie.

Când vine vorba despre culori în vestimentaţie avem mereu 2 categorii: cele care ne plac şi cele care ne vin bine. Uneori simţul estetic ne ajută şi ele se suprapun. Fiţi fără grijă: totul se poate învăţa: o sedinţă cu mine de analiză cromatică şi totul va fi mult mai clar si mai simplu. De exemplu, dacă ai nevoie de un plus de energie, poţi purta galben. Ea este cea mai caldă culoare, cea mai expansivă şi cea mai însufleţită culoare. Ne duce cu gandul la energia solară care reprzintă pentru Terra însăşi viaţa. Pe de altă parte, nu poate exista un galben prea închis, atât de mare este afinitatea acestei culori către deschidere şi către lumină. Tocmai de aceea este recomandată să fie utilizată pentru decorarea spatiului de lucru: auduce lumină, concentrare, focus.

În fiecare an, Institutul de culoare Pantone, care generează constant noi mixuri şi coduri de culoare, anuntă culoarea anului. Anul acesta, Classic Blue cod 19-4052 TCX este desemnată câştigătoarea. Dacă în Roma Antică albastrul simboliza doliul si decepţia, în secolul al XII-lea albastrul capătă la curtea regală franceză o însemnătate diferită: albastrul cerneală devine culorea straielor Fecioarei Maria, devine culoare regala. Din Evul Mediu şi până acum şi-a păstrat supremaţia şi a deveneit ceea ce noi astăzi numim albastru regal. Albastrul este culoarea complementară cu galben şi este cea mai profundă dintre culori. Ea ne aminteşte tot timpul fie de adâcimea misterioasă a marii fie de întinderea nemîrginită a cerului. Oamenii care poartă albastru, graţie utilizării la numeroase uniforme sunt consideraţi ca fiind oameni de încredere. Faceţi un exercitiu si veţi observa ce multe branduri de succes au ales albastru: cea mai cunoscută reţea de socializare, (Facebook) plus alte două reţele de socializare extreme de populare: LikedIN si Twitter, numeroase bănci, (BCR),  produse electrocasnice (Philips, Oral-B).

Lăsând la o partea interpretările date de istorici şi psihologi, tu te-ai gândit vreodată care sunt culorile care pe tine te fac să prinzi aripi si să zâmbeşti, dat fiind că fiecare dintre noi avem propriul sistem de decriptare a culorilor pe baza cunoaşterii de sine şi a experimentării?

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite