FOTO VIDEO Prezentare de modă cu mesaj de pace: „Make love not CRIMEa“, în cea mai recentă colecţie semnată Alexandru Ciucu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Ciucu, designerul Casei Regale a României, a lansat aseară, în cadrul Hotelului Athénée Palace Hilton Bucureşti, noua colecţie- Miss & Mister Bespoke 2014.

Evenimentul, prezentat de Alina Sorescu, soţia designerului Alexandru Ciucu, împreună cu Virgil Ianţu, a adunat laolaltă peste 200 de persoane. Printre persoanele care au umplut marţi seară sala Le Diplomate din incinta Athenee Palace Hilton Bucuresti s-au aflat zeci de vedete din showbiz, precum Kristina Dragomir, Carmen Negoiţă, Andrei Leonte, Oana Roman, Giulia Nahmany, Nicoleta Luciu, Albertina Ionescu, Dan Cruceru, Jorge, cuplul Diana Enciu şi Alina Tanasa şi Bogdan Vladău.

Prezentarea a fost deschisă de proiecţia unui film în care designerul a explicat valoarea unei creaţii bespoke (în regim de croitorie, dar se face exact pe măsurile clientului), şi diferenţele dintre aceasta şi cea made-to-measure (croit manual, dar nu se lucrează special pentru un client). Mai apoi, pe scenă au defilat manechini îmbrăcaţi în ţinutele din noua colecţie a designerului, Miss&Mister Bespoke 2014, care include costume masculine din categoria RELAX, BUSINESS si CEREMONY şi, în premieră, o linie de rochii office si cocktail dedicată reprezentantelor sexului frumos.
 

Am ales negrul ca unică dimensiune cromatică, pornind de la conceptul de Little Black Dress, pe care l-am transformat neoficial în The Magic Black Dress. Am ales ca elemente definitorii, pentru colecţia de damă, dantela şi catifeaua neagră. Am fost întrebat de ce am optat să creez rochii de cocktail, după o perioadă atât de îndelungată dedicată vestimentaţiei masculine. Am răspuns simplu: pentru că, purtând o ţinută creată de un bărbat, orice femeie va avea garanţia că este irezistibilă sexului opus. Am creat pentru femei aşa cum şi-ar dori bărbaţii să le vadă îmbrăcate. Femeia rafinată, cu stil, de o eleganţa sobră, decentă şi, totuşi, îndrăzneaţă, declară Alexandru Ciucu.

Principalele direcţii pe care colecţia Miss&Mister Bespoke 2014 le aduce în vestimentaţia masculină în acest an sunt carourile mari şi sacoul la două rânduri.

“Trendul internaţional se îndreaptă tot mai mult către costume în carouri mari şi culori îndrăzneţe pentru zona de Relax, şi dungi late pentru segmentul de Business. Ceremony rămâne o categorie unde predomină în continuare negrul, chiar dacă albastrul bleumarin câştigă teren. Spre deosebire de celelalte două categorii unde costumul revine în forţă, aici, cu excepţia smokingului, varianta de sacou sau redingota cu pantalon deţine în continuare supremaţia. Materialele folosite în colecţia masculină sunt lână 100%, S'160, combinaţia de lână cu caşmir, şi lână cu mătase în cazul Ceremony”, a spus Alexandru Ciucu.

Evenimentul a avut un caracter interactiv, provocând participanţii să-şi voteze ţinuta preferată din fiecare linie, astfel fiind aleşi, la final, manechinii care au purtat ţinutele Miss & Mister Bespoke.

Aproape de sfârşitul prezentării, recitalul susţinut de Alina Sorescu şi Vlad Miriţă, acompaniaţi la pian de Andrei Tudor, a încântat auzul invitaţilor. După momentul muzical, în încheiere, Alexandru Ciucu şi-a făcut apariţia pe scenă în aplauzele persoanelor prezente şi a surprins audienţa purtând un tricou ce avea imprimat mesajul „Make LOVE, not CRIMEa” (Faceţi dragoste, nu Crimă - joc de cuvinte cu denumirea Crimeea n.r.), cu directă trimitere la situaţia tensionată din peninsulă. Cred că este de datoria fiecăruia, dar mai ales a persoanelor publice, să ia atitudine de fiecare dată când sunt încălcate drepturile unor oameni şi mai ales ale unui stat suveran. Cu atat mai mult cu cât acest lucru este făcut cu violenţă şi atât de aproape de România, a declarat designerul.

Cu o activitate de peste 15 ani în lumea modei, Alexandru Ciucu este, din 2010, furnizorul oficial al Casei Regale a României. În primăvara anului trecut, designerul a primit un nou titlu de Furnizor al Casei Regale a României, fiind ridicat la rangul de maestru, ceea ce însamnă că acesta va asigura vestimentaţia membrilor familiei regale pentru următorii trei ani. Costumele realizate de Alexandru Ciucu sunt purtate inclusiv de reprezentanţi ai caselor regale din Europa, printre care Principele Albert de Monaco si Regele Simeon al Bulgarilor.


Citeşte şi: 

FOTO VIDEO Tehnologia cucereşte lumea modei: se introduc iPad-uri în cabinele de probă

H&M va lansa rochia de mireasă de aproape 300 de lei

FOTO Ipostaze inedite cu oameni faimoşi în imaginile lui Annie Leibovitz, nepublicate până acum

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite